Caredeti ca plantele si animalele trebuie protejate? argumentati!

Trebuie îngrijite nu distruse, ma refer la mediul natural. Distrugându-le ne facem rau şi nouă.

Cea mai buna argumentare este astaublicat in: Jurnal (Radu de Romania)
data: 11. 04. 2010

Sfârşitul vieţii şi începutul supravieţuirii
Aș vrea să vă arăt astăzi un text cu adevărat excepțional, atribuit sefului tribului Duwamish din Seattle, o scrisoare din anul 1854 sau 1855, trimisă presedintelui Pierce al Statelor Unite ale Americii din acea vreme.
Există o mulțime de discuții legate de autenticitatea textului si de dialectul folosit de autorul lui, Suquamish sau Duwamish.
Textul poate fi găsit pe multe situri internet si beneficiază de o sumedenie de comentarii care-i pun în evidență demnitatea, înțelepciunea si viziunea. Scrisoarea are o importanță în plus astăzi când, asa cum spunea recent presedintele de astăzi al SUA, Barack Obama, marile probleme ale omenirii sunt într-un contrast izbitor cu micimea si meschinăria politicilor zilei.
Textul pe care vi-l prezint a fost tradus în româneste de către coaboratorul nostru, avocatul Ioan-Luca Vlad. Citiți-l, cuvânt cu cuvânt. Este o capodoperă:
Discursul Şefului Indian din Seattle, 1854
"Cum puteţi cumpăra sau vinde cerul, ori căldura pământului? Ideea ne este străină. Dacă noi nu deţinem prospeţimea aerului şi licărirea apei, cum puteţi voi să le cumpăraţi?
Fiecare parte a acestui pământ este sacră poporului meu. Fiecare ac strălucitor al pinului, fiecare ţărm nisipos, fiecare negură din pădurile întunecate, fiecare luminiş şi fiecare insectă zumzăitoare sunt sfinte în memoria şi experienţa poporului meu. Seva care trece prin copaci poartă amintirile omului roşu.
Morţii omului alb îşi uită ţara unde s-au născut atunci când se duc să umble printre stele. Morţii noştri nu uită niciodată acest minunat pământ, căci el este maica omului roşu. Noi suntem parte a pământului, iar acesta este o parte a noastră. Florile parfumate sunt surorile noastre; căprioara, calul, vulturul mare – aceştia sunt fraţii noştri. Crestele stâncoase, umorile de pe pajişti, căldura poneiului, şi omul – cu toţii aparţin aceleiaşi familii.
Aşadar, când Marele Şef din Wasington trimite cuvânt că doreşte să ne cumpere pământul, el cere mult de la noi. Marele Şef trimite cuvânt că ne va rezerva un loc, aşa încât să trăim confortabil între noi. El ne va fi tată iar noi vom fi copiii lui.
De aceea, vom lua în considerare oferta voastră de a ne cumpăra pământul. Dar nu va fi uşor. Pentru că acest pământ este sacru pentru noi. Apa aceasta sclipitoare, care curge prin şuvoaie şi râuri este nu numai apă ci şi sângele strămoşilor noştri. Dacă vă vindem pământul, voi trebuie să ţineţi minte că este sacru, şi trebuie să vă învăţaţi copiii că este sacru şi că fiecare oglindire imaterială în apa curată a lacurilor povesteşte evenimente şi amintiri din viaţa poporului meu. Susurul apei este vocea bunicului meu.
Răurile sunt fraţii noştri, ei ne astâmpără setea. Râurile ne poartă canoele şi ne hrănesc copiii. Dacă vă vindem pământul nostru, voi trebuie să ţineţi minte, şi să vă educaţi copiii, că râurile sunt fraţii noştri şi ai voştri, şi de acum înainte trebuie să daţi râurilor prietenia pe care aţi da-o oricărui frate.
Noi ştim că omul alb nu ne înţelege felul de a fi. O bucată de pământ îi este la fel ca alta, căci el este un străin care vine noaptea şi ia pământului orice are nevoie. Pământul nu îi este frate, ci duşman, şi când l-a cucerit, el merge mai departe. El lasă mormântul tatălui său în urmă, şi nu îi pasă. El răpeşte pământul copiilor săi, şi nu îi pasă. Mormântul tatălui său, şi moştenirea copiilor săi, toate sunt uitate. El îşi tratează mama – pământul – şi fratele – cerul – ca lucruri ce sunt a fi cumpărate, prădate, vândute ca oile sau ca mărgelele colorate. Nesaţul său va devora pământul şi va lăsa în urmă un deşert.
Nu ştiu. Obiceiurile noastre sunt diferite de obiceiurile voastre. Vederea oraşelor voastre îndurerează ochii omului roşu. Nu există nici un loc liniştit în oraşele omului alb.
Nici un loc unde să asculţi desfăşurarea frunzelor primăvara sau freamătul aripilor insectei. Zăngănitul pare că doar insultă urechile. Şi ce este viaţa dacă omul nu poate asculta cântecul păpăludei sau certurile broaştelor din jurul bălţii, noaptea? Eu sunt un om roşu şi nu înţeleg. Indianul preferă sunetul uşor al vântului care trece peste luciul bălţii şi mirosul vântului însuşi, curăţit de o ploaie de amiază, sau înmiresmat cu aroma pinului.
Aerul este preţios omului roşu pentru că toate lucrurile împart acelaşi aer, animalul, copacul, omul – cu toţii împart aceeaşi suflare. Omul alb nu pare să observe aerul pe care îl respiră. Ca un om aflat de multe zile pe moarte, el este nesimţitor duhoarei. Dar dacă noi vă vindem pământul, voi trebuie să ţineţi minte că aerul ne este preţios, că aerul îşi împarte suflarea cu viaţa pe care o susţine.
Vântul care a dat bunicului nostru prima suflare a primit şi ultimul său suspin. Iar dacă vă vindem pământul, voi trebuie să-l ţineţi deoparte şi sacru, ca pe un loc unde chiar şi omul alb poate merge să guste vântul îndulcit de florile de pe pajişte.
Aşadar, vom lua în considerare oferta voastră de a ne cumpăra pământul. Dacă decidem să acceptăm, voi pune o condiţie – că omul alb trebuie să trateze vietăţile acestui pământ ca pe fraţii săi.
Eu sunt un sălbatic şi nu înţeleg nici un alt mod de a fi. Am văzut mii de bivoli putrezind în preerie, lăsaţi de omul alb care i-a împuşcat dintr-un tren în trecere. Sun un sălbatic şi nu înţeleg cum calul pufăitor de fier poate fi mai important decât bivolul, pe care noi îl omorâm doar pentru a supravieţui.
Ce este omul fără animale? Dacă toate animalele ar dispărea, omul ar muri de o mare singurătate a sufletului. Căci orice s-ar întâmpla animalelor, curând se va întâmpla şi omului. Toate lucrurile sunt legate între ele.
Trebuie să vă învăţaţi copiii că ţărâna de sub picioarele lor este cenuşa bunicilor noştri. Aşa ca ei să respecte pământul, spuneţi-le copiilor voştri că pământul este plin de vieţile neamului nostru. Învăţaţi-vă copiii că noi ne-am învăţat copiii că pământul ne este mamă. Orice ar năpăstui pământul, va năpăstui şi pe fiii pământului. Dacă oamenii scuipă pe jos, se scuipă pe ei înşişi.
Aceasta ştim; că pământul nu aparţine omului; omul aparţine pământului. Aceasta ştim; că toate lucrurile sunt legate între ele ca sângele care uneşte o familie. Toate lucrurile sunt legate între ele.
Nici chiar omul alb, al cărui Dumnezeu merge cu el şi îi vorbeşte ca de la prieten la prieten, nu poate fi exceptat de la destinul comun. Am putea fi fraţi până la urmă. Vom vedea. Un lucru îl ştim, pe care omul alb îl va descoperi poate într-o zi; Dumnezeul nostru este acelaşi Dumnezeu.
Aţi putea crede acum că Îl deţineţi pe El aşa cum vreţi să aveţi şi pământul nostru; dar nu puteţi. El este Dumnezeul omului, iar Îndurarea sa este aceeaşi pentru omul roşu şi pentru cel alb. Pământul Îi este scump, şi a strica pământul înseamnă a dispreţui pe Creatorul său.
Şi albii vor dispare; poate mai repede decât toate celelalte triburi. Contaminează-ţi patul, şi într-o noapte te vei sufoca în propriul gunoi.
Dar, pierind, voi veţi străluci puternic, înflăcăraţi de puterea Dumnezeului care v-a adus pe acest pământ şi care pentru vreun motiv deosebit v-a dat putere peste acest pământ şi peste omul roşu.
Acest destin este un mister pentru noi, căci nu înţelegem de ce bivolii sunt cu toţii ucişi, caii sălbatici sunt îmblânziţi, colţurile secrete ale pădurii sunt pline de mirosul multor oameni, iar priveliştea dealurilor îmbelşugate este stricată de cablurile de telegraf.
Unde este desişul? S-a dus. Unde este vulturul? S-a dus.
Sfârşitul vieţii şi începutul supravieţuirii".