Hipocampul : - este o proeminenta in podeaua cornului temporal al ventriculului lateral. El este ovoidal, alungit si mai voluminos anterior unde se apropie de nucleul amigdalian. Pe fata lui superioara se gaseste santul hipocampic, lateral de care se gasesc formatiunile : fimbria, santul fimbrio-dintat, cornul lui Amon acoperit de alveus (strat de substanta alba).
Girul dintat si hipocampul au structura de arhicortex trilaminar. Trecerea de la arhicortex la neocortexul girului parahipocampic se face prin 4 zone de tranzitie numite : prosubicul, subicul, presubicul, parasubicul.
Hipocampul este format, dinspre cavitatea cornului temporal spre centru, din 7 straturi celulare :
-> strat ependimar
-> alveus – este o lama de substanta alba formata din fibrele ce constituie aferentele si eferentele hipocampului (aferentele vin de la toate structurile cortexului, iar eferentele se aduna si formeaza fimbria, care paraseste hipocampul si se continua cu stalpul fornixului)
-> strat oriens
-> strat piramidal
-> strat radial
-> strat molecular
-> strat lacunar