Citeste Intoarcerea din rai si Huliganii de Mirecea Eliade(prima carte e o parte din tot romaul).Eu le-am citit si sunt super, personaje introvertite, totul e diferit...
ntoarcerea din rai deschide sirul romanelor dedicate de Eliade framantatei sale generatii. Personalitatea proteica si adesea contradictorie a autorului se oglindeste aici in aproape toate personajele. Sfasiati intre ispita actiunii si a detasarii, tinerii sai eroi isi problematizeaza mereu viata, cu gravitate sau sarcasm, in deplina singuratate sau in intalniri bahice.
O viata alcatuita din iubiri patimase si idealuri tulburi, petrecuta intr-o lume ce pare la fel de incapabila sa-si afle asezarea. Putine lucruri li se intampla la urma urmei lui Pavel, lui Dav sau lui Eleazar, dar toti isi sorb cu voluptate experientele, de-a dreptul prin pori parca, toti isi privesc viata cu ochii larg deschisi, intr-o febrila cautare de sine si de celalalt.
Este surprinzator saltul pe care-l face Mircea Eliade de la "Intoarcerea din rai" la "Huliganii", prin multimea si varietatea tipurilor, a mediilor sociale, ca si prin dramatica dezbatere a atîtor probleme psihologice. Viziunea sa epica cuprinde un material uman de o mare autenticitate si, oricîta ideologie se mai scutura înca în filele acestei fresce, ea nu întuneca limpedele contur al personajelor; o tensiune puternica, a vietii însasi, da celor doua tomuri un ritm interior, rareori relaxat, iar fictiunii întregi, o detasare si o plenitudine nemaiîntâlnite în opera sa de romancier. Prin "Huliganii", Eliade se afirma ca cel mai complex, mai turburator si divers romancier al generatiei sale; e poate prea vast cîmpul faptelor si destinelor omenesti pe care le îmbratiseaza, prea multe personaje se-mbulzesc în constiinta sa epica si prea felurite planuri se-ntretaie în actiunile convergente ale densei sale povestiri.
Insa, Eliade da o deplina dovada de stapînire a materialului epic, pîna si în prezentarea tipurilor extrem de episodice, de care romanul sau abunda. Liniile lui generale sant atît de precise, iar actiunile multiple se diversifica si se-nnoada spre finaluri organic pregatite.
As fi ispitit sa vad în "Huliganii" un roman antiburghez, un roman al destramarii familiei, prin tot ceea ce implica ea ca ipocrizie, ca forta sociala inerta si constrîngere a individualitatii; o totala rasturnare de norme, de habitudini o devasteaza, sub impulsul tinerilor care, fatis sau pe ascuns, pornesc sa se realizeze personal, cautînd o noua etica a vietii; poate acesta sa fie si sensul, alterat de la acceptia lui comuna, a "huliganismului" lor. Tinînd seama de aceasta vointa anarhica (în raport cu o alta ordine) a tineretului din romanul lui Eliade, ne explicam si rolul de raisonneur al lui David Dragu, obsedat de probleme etice, refulat în toate instinctele lui primare si ducînd o viata de asceza spirituala; între atîtia "huligani", care tind sa se realizeze dincolo de responsabilitati si sanctiuni, el este singurul "întelept", care-si reprima pornirile prea omenesti, dar prea contradictorii. Numai în interpretarea aceasta vazut, romanul lui Eliade îsi justifica prezentarea atîtor familii, dinamitate de impudica sinceritate a tineretii. Dintre toate, cea mai interesanta este, desigur, familia Lecca, acea ciudata ramasita a burgheziei antebelice, cu un tata maniac erudit, cu o mama adulterina si înclinata spre viciu si cu doua fete desprinse din normele unei ipocrizii tacit acceptate. Intrarea lui Petru Anicet, amoralistul, în casa Lecca aduce un vînt de tinerete, un ferment de anarhie activa în aceasta desueta forma a familiei. Conflictul dintre societatea veche si individul în cautare de alte orizonturi strabate si familiile Plesa, Dragu, Baly, Dumitrascu (contaminînd deci si provincia) si Pasaiega, înlauntrul carora viata anarhizata patrunde ca o molima, distrugînd obiceiuri si norme stabile; iar familia Anicet, din care a mai ramas numai Petru si declasata lui mama, dupa moartea tatalui si sinuciderea lui Pavel, reprezinta procesul cel mai înaintat al descompunerii sociale si morale. Prapastia între generatii, între batrîni si tineri si constiinta înca haotica a acestora -iata destinul sub care se desfasoara dramatic, intens, romanul lui Eliade. In familia Lecca, Adriana si Anisoara îsi cauta viata în afara clanului; cea mai tînara, Anisoara, i se da lui Petru, fura pentru el, cautînd sa evadeze dintr-un cerc vicios prin monotonia lui. Alexandru Plesa lasa-n provincie, unde-si facuse stagiul militar, o iubita moarta, introduce un vînt de dezechilibru în sufletul Valentinei Puscariti, logodnica subit cucerita si tot atît de repede parasita, Liza si Getta Dragu, surorile lui Dav, nu mai au nimic solidar cu familia, Felicia Baly si-a omorît sufletul, într-o penibila aventura erotica, ramînîndu-i din dragoste numai incapacitatea de a iubi, Marcella Streinu (alias Dumitrascu) accepta aventura de dorul carierii artistice, iar Petru Anicet calca-n picioare orice morala traditionala, interesîndu-l numai realizarea lui, creatia muzicala. Suferintele nu deprima însa pe nimeni din cei tineri; durerea lor are un paradoxal efect stenic: îi stimuleaza sa nu se fixeze, sa nu cedeze, trecînd peste scrupule, peste-ndoieli, peste principii, ca niste bolnavi lucizi, ce-si cauta necontenit salvarea. Acesta ni se pare a fi sensul epic si spiritual al Huliganilor; însasi generala obsesie sexuala a eroilor (din care unii au facut o vina romanului) n-are alta semnificatie decît aceea a unei frenezii vitale în deruta, dar care îsi explica ruperea zagazurilor prin aceeasi cautare de sine.
Unul din capitolele de mare sugestie, de expresie colectiva si simbolica din roman este acela al seratei data în casele familiei Baly si prezidata de Felicia. Atmosfera orgiaca, exuberanta tinereasca, insatisfactia sexuala a partenerilor, în contrast cu batrînii, sunt adevarate tururi de forta tehnica ale romancierului, care exprima aici o intuitie psihologica de mare adîncime.
Am cautat mai ales, în cele spuse pîna acum, sa desprindem semnificatia globala a "Huliganilor", atît de bogat în episoade epice si în sensuri psihologice. Ea reprezinta elementul nou, diferential, din romanul lui Eliade si exprima autenticitatea sa de scriitor.
Dar nu toate personajele se bucura de o atentie de prim plan; dinamica generala a romanului le da tuturora aproape aceeasi directie unica, spre acelasi sens launtric, însa dramele esentiale, tipurile mai amplu urmarite sunt numai cîteva. In primul rînd este Petru Anicet si mai ales doamna Anicet, cea mai umana figura din tot romanul; descompunerea ei morala pîna la umilinta suprema (cînd d-na Lecca o cheama acasa si-i divulga rolul moral al lui Petru în furtul Anisoarei), sinuciderea ei si înmormântarea alcatuiesc o unitate epica deplin realizata. Observarea mediului, ca si a reactiunilor sufletesti ale d-nei Anicet sunt atît de pregnante, incit episodul acesta singur marturiseste mijloacele mari, de epica pura, ale lui Eliade.
Oricît de reliefata, de umana în stupida ei suferinta este drama lui Mitica Gheorghiu, oricît de cu tact sustinuta este umilinta penibila a Marcellei Streinu, urmarita si posedata, din razbunare, de tragicomicul ei iubit refuzat, este ceva caricatural în toata povestea lor si ceva demonstrativ în prezentarea barbatului dezolat din dragoste. De altfel, cu toata intentia lui Eliade de a scoate în evidenta "miticismul" lui Gheorghiu, suferinta lui depaseste comicul printr-un autentic tragic; de aceea ne-ntrebam; întru cat este mai putin "miticism" în seninatatea paradoxelor facile ale lui Alexandru Plesea, prin care îsi justifica libertatea în iubire, fiind, din punct de vedere epic, desigur, mai putin autentic, mai putin viu decît însusi caricaturalul Mitica Gheorghiu? De vina poate este aici si ascunsa intentie de contrast psihologic între dezaxatul Mitica si ceilalti "huligani", fortificati prin suferinta. Simbolul însa este arbitrar, caci "miticismul", în acceptia lui caragialiana, înseamna chiul si resemnare usoara, chiar în problemele sentimentale. Daca n-ar fi avut un accent prea tematic, tipul lui Gheorghiu ar fi mult mai uman si de o plenitutine simbolica mai mare.
Romanul "Huliganii" este o mare izbanda a d-lui Mircea Eliade; intr-un fel, este si primul sau adevarat roman, iar controlul expresiei, ritmul lui interior si usurinta de a utiliza mai multe tehnici, spre un scop unic, il fixeaza printre cele mai bune si mai autentice opere ale epicei noastre tinere.
Ciresarii - Conastantin Chirita...
rezumatul il gasesti pe net...sunt 5 volume.
Sunt multe romane scrise de autori romani. Depinde pe care le-ai citit si pe care nu.Personal, prefer romanele de analiza psihologica, iar cele care m-au impresionat sunt :"Adela" de Garabet Ibraileanu( relateaza framantarile sufletesti ale lui Emil Codreanu, un barbat de 40 de ani indragostit de o femeie mult mai tanara, cartea fiind structurata sub forma unui jurnal intim) si "Ultima noapte..." de Camil Petrescu, de care cu siguranta ai auzit, daca nu ai si citit-o(acest roman ilustreaza doua experiente fundamentale-Dragostea si Razboiul- din viata lui Stefan Gheorghidiu, student la Filozofie casatorit de doi ani si jumatate cu Ela, o colega de la universitate si despre care banuieste ca il insala cu un anume domn G./Grigoriade, avocat si dansator).
Eu acum am in plan sa citesc al doilea mare roman camilpetrescian si ma refer la "Patul lui Procust".Am intrat in etapa "Camil Petrescu"; in curad am sa pierd sirul scriitorilor care si-au lasat amprenta asupra personalitatii mele...
Lectura placuta indiferent de romanul pe care il vei citi!
Iti recomand si eu Ciresarii, sau Miradoniz(daca vrei sa stii mai multe despre Eminescu)
Rezumatele iti recomand sa le faci tu, dar cred ca le poti gasi pe net...
Fundita sua vot?
Radu Turdoran-Toate panzele sus (sunt II volume)
Rezumat:
Volumul I:http://referat.clopotel.ro/Toate_panzele_sus__volumul_I-7421.html
Volumul II:http://www.referate10.ro/referate-romana/toate-panzele-sus-ii-7492.html
Fundita?:)