| doareu_1901 a întrebat:

Cine imi poate da niste poezii de dragoste? sau status ceva. dau funda:*

Răspuns Câştigător
| andra97 a răspuns:

Mi-am tăiat în suflet temple,
Chip cioplit s-aşez în ele,
Cerbii mei au să-l contemple
Adunaţi sub ploi de stele.

Brazii mei înalţi şi plopii
Sub poleiuri de zăpadă,
Înmulţit în mii de copii,
Chipul tău au să ţi-l vadă.

Iar izvorul înserării
Oglindi-va-n ape pale
Arcul strâns al cugetării
De pe bolta frunţii tale.

Peste stânci mi s-or desprinde
Flăcări verzi, când ai să treci,
C-o privire vei aprinde
Roua ierbii mele, reci.

Dacă alte lumi, plecată
Cu-ai tăi paşi ai să alinţi,
Îţi va fi şi-atunci păstrată
Urma paşilor fierbinţi.

Căci foşnindu-ţi unduirea
Calmă,-a palmelor subţiri,
Mi-a stins până şi-amintirea
Trecătoarelor iubiri.

Doar o singură iubire
Lâng-a ta o mai păstrez -
Este prima mea iubire,
Ea mi-a dat în viaţă-un un crez.

Ea, al vieţii mele soare,
Încălzi-va din senin
Toate cântecele care
Ţie am să ţi le-nchin.

4
Mergeam tăcuţi alături, străini, odinioară
Şi presimţeam că astăzi voi fi îndrăgostit
De faţa ta curată ca zorile de vară,
De părul tău de aur împletit.

Dar nu ştiam că nimeni n-are să poată şterge
Văpăile din inimi, acest pojar nestins,
Că pe cărări de sticlă alături ne vor merge
Ideile, îmbrăţişate strâns.

Că prins de-o vrajă nouă şi-atotcuprinzătoare
Voi părăsi boema cu gustul ei amar,
Că vinul, deşi-mi place când scapără-n pahare,
Mă va-mbia din ce în ce mai rar.

Văzusem frumuseţea privirilor semeţe,
Izvoare de lumină, de umbre şi scântei,
Dar bănuisem numai adânca frumuseţe
De dincolo de ochii mari şi grei,

Ce mai târziu, prin lupte lăuntrice-am aflat-o
Şi-o aflu-n întregime în fiecare zi
Iluminându-mi viaţa cu flacăra-i curată
Fără de care n-aş putea trăi.

5
Steaua polară pe cer, departe,
În scurgerea timpului nu are moarte
Statornic arde în orice seară,
Capăt de osie, steaua polară.
Stelele, luminile, roiuri astrale
Se-nvârt în jurul osiei sale.
Sobră-armonie pururea vie,
Nezdruncinată putere-n tărie.

Osie-a luminilor, dacă te-ai rupt,
Lumile cad huruind dedesubt,
Ca-nvălmăşite de tari alcooluri
Lumile cad fulgerate în goluri!
Îngrozitoare schimbare atunci:
Floarea vulcanilor creşte din pungi,
Pale se sting ale luncilor flori,
Mori, vegetaţie, suflete, mori.

Arde o stea între multele stele,
Arde pe ceruri şi pe drapele,
Capăt de osie - roşie stea -
Osia trece prin inima mea.
Lumea-mi se-nvârte pe osia dură
În anotimpuri de frig şi căldură,
Şi când furtunile mă bântuiesc,
Cerbii şi vulturii mei o privesc.

Dacă s-ar frânge osia mea,
Cerbii şi vulturii mei ar zbura,
Spre alte lumi ar zbura şi-ar ţipa,
Dacă s-ar frânge osia mea.
Ar năvăli pustiirea secretă,
Cântecu-ar prinde scrâşnet de cretă,
Cerbii şi vulturii mei ar zbura,
Dacă s-ar frânge osia mea.

Osia mea-i doar o parte, ştiu bine,
Osia mare trece prin mine,
Osia este numai o parte
Din marea osie, fără de moarte.
Osia mea nu se frânge nicicând,
Trece prin miezul acestui pământ,
Pe ea, iubito, sunt lumile noastre,
Două planete, mărgele albastre.

Tu esti asemeni cupei din stravezii cristaluri
Cu incrustatii pure si unduiri usoare
Din tine pot sa soarba, in sacre ritualuri
Si gurile pagane si cele-ncepatoare.

Tu stii s-ascunzi in tine, ca intr-un tabernacol
Extazul si durerea - impreunare grava,
Cand sarutarea-ti darui se-ntampla un miracol:
Veninul pare dulce, si-ambrozia otrava!


Cand ai sa-mi iesi in cale iar
Sa nu-mi spui nici o vorba, doar

sa te apropii-ncet, tacut
sa regasim intr-un sarut

Trecutul-ntreg, imbratisati
uitand de noi, de toti uitati

si sa ramanem astfel, dusi
ca in "Sarutul" lui Brancusi...
... si iar prind corabiile vant...
E marea o sirena care cheama,
Matrozii uita tot - iubita, mama
Si uita chiar si strigatul "Pamant!"

Asa-s si eu: cand vocea ta unduie,
Cand ochii tai ma-nvaluie... cand palma
s-asaza balnd si ganduri vin de-a valma,
Uit tot!
Iubirea-n mine suie...

4 răspunsuri:
anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Google.

| M a răspuns:

Amintiri frumoase

Ploua din nou,
Si-mi amintesc de tine
Te vad printre stropi
Si esti din nou cu mine!
Ne vad imbratisati
Si uzi vorbind in soapte,
Cu ochii disperati
Si sperante moarte
Imi spui ca norii plang,
De dorul meu de-odata,
Dar inima iti spune
Ca voi veni inapoi vreodata,
Privirea ta se ineaca,
In ochii mei curati.
Te iau cu mine-n suflet,
Caci suntem amandoi furati,
Te uiti la mine si-mi vorbesti,
Dar vorbele nu-si au rostul,
Cu privirea ma chinuesti,
Dar nici chinul nu-si are rostul,
Norii plang cu noi odata,
Spala tot ce am avut,
Ma saruti ca prima data,
Si dintr-o data totul a disparut,
Privesc departe si nu suntem noi,
Nu te mai vad de ceva timp,
Si ploaia s-a oprit deodata,
Dar in schimb a aparut
Zambetul soarelui.

Sa incepem asa...

Iubeste-ma salbatic si soarbe-mi rugaciunea
Ce curge fara noima din buzele-mi uscate.
Iubeste-ma salbatic si iarta-mi slabiciunea
Ce ma va face maine s-aleg alte pacate.


Vreau sa ma ai, in noaptea asta lunga...
Si te-oi ranii, stiu bine, in sufletul ostatec
Si sa ma ierti, de poti, mult sange o sa curga
Blesteama-ma de vrei, numai iubeste-ma salbatic.








Poveste

Tu l-ai privit, el ti-a zambit,
Si amandoi mana de mana
Voi v-ati plimbat si-ati obosit,
Si-atunci te-a sarutat de noapte buna.

Tu ai zambit, el te-a privit,
Si viata ti-a parut usoara.
El n-a uitat pan-a murit
Iubirea voastra de o vara.

Tu l-ai privit, el te-a privit,
Sau fost-atunci altcineva?
Nimeni nu stie ce-ai gandit.
Copile, ti-ai trait povestea ta!




Iubeste-mi mainile -

Iubeste-mi mainile
Si ochii
Si iarta-le dac-au fost clipe
In care n-au stiut sa-ti spuna,
In care n-au putut sa-ti dea
Atat cat ar fi vrut,
Atat cat poate doru-ti le cerea
In dragostea,
In indoiala,
In deznadejdea unei clipe...

Iubeste-mi mainile
Si ochii
Si iarta-le nevruta vina
Ca prea tarziu venira-n cale-ti
Si prea curand se duc de tot...

Dezleaga-mi sufletul de vina
Ca in curand n-am sa-ti mai pot
Aduce-n maini
Si-n ochi
Durutul,
Tarziul zambet de lumina...

Iubeste-mi mainile
Si ochii,
Si iarta-le daca durerea
Ca ti-au plecat
Va fi mai mare
Decat norocul c-au venit.

Iubeste-mi mainile
Si ochii
Si iarta-le ca n-au puterea
Din moartea lor
Sa-ti creasca vietii
Nestinsul zambet de zenit...






"In prag de seara, cand luna stralucind apare,
In zori de zi, cand soarele rasare,
In fiece minut, iubite imi cant,
Iubirea ce ti-o port in gand
In gand, in suflet, cu tot trupul
ametit de a ta suflare
Te iubesc si caut sa iti spun ca dragostea, iubite, n-are asemanare!"
"Am sperat sa te-ntalnesc,
Si sa-ti spun ca te iubesc,
Tu esti puisorul meu,
Te voi adora mereu.
Te voi iubi la nesfarsit,
Tu esti tot ce mi-am dorit,
Visul meu e-adevarat,
Tu esti tot ce am visat."
"Cine-un zambet cand mi-arata
Ma uimeste dintr-o data
Si-are niste ochi frumosi
Parca sunt din stele scosi?
Cine-i frumoasa din poveste?
…Iubita mea este!
Dar ce sa mai povestesc…?
Vreau sa-ti spun: TE IUBESC!"
„Ah! Cupidon copil nebun,
Ce mi-ai facut tu mie?
De sufletul imi plange-acum
Si tipa. Dar de ce?
Nu stie.
Din joaca ta, nebun copil,
A izvorat durerea mea,
Ai sadit venin
In suflet si-n inima mea.
Ce drept ai tu, copile
Pe altii sa-i lovesti,
Sa le promiti iubire
Si sa ii amagesti?
Tu nu intelegi nimic,
din astea toate,
Ca iubirea ce o dai
E a ochilor mei lacrimi,
Si-a mea neliniste din noapte?
Lasa-ma copil nebun,
Cu joaca ta in pace,
In lumea mea din nou sa fiu,
Rece si pustiu."









Statusuri de dragoste 201 " As vrea sa colorez padurea, Sa pot s`o fac in mii de feluri, Sa pot sa intalnesc iubirea, Ce se coboara dinspre ceruri… "

Statusuri de dragoste 202 " Acum cand apa ne desparte Desfac pasii clatinati de clipe Ce ne mangaiau simturi ispitite

Statusuri de dragoste 203 " Daca vei sta pe gandurii si te vei intreba, de ce traiesti un tainic glas iti va raspune :sa lupti, sa speri si sa iubesti… "

Statusuri de dragoste 204 " As vrea sa fiu zapada ,sa ma topesc pe trupul tau,sa ma evapor si sa ajung in cerurii sa le spun ingerilor ca si si pe pamant exista raiul! "

Statusuri de dragoste 205 " Tu boca a lado de la mia se transforme en un beso! Un beso de ti es un sueno , un sueno que eu lo amo! Te quiero y te voy amar siempre, mi amor, mi dulce amor… (vers. spaniola)"

Statusuri de dragoste 206 " Se spune ca vremea e frumoasa atunci cand in suflet e soare.Se spune ca ploaia e mai rece cand in suflet te doare. Se spune ca vantul bate nu atunci cand iubesti?ar cand frunzele se misca, sa stii doar, ca, TE IUBESC! "

Statusuri de dragoste 207 " Daca ma iubesti de ce ma faci mereu sa plang? "

Statusuri de dragoste 208 " Cand ai plecat ai luat cu tine si sufletul meu… Intoarce-te ! "

Statusuri de dragoste 209 " Y will always love the false image i had of you… "

Statusuri de dragoste 210 " Nu arunca nici o vorba in vant, traieste intens fiecare cuvant… "

Statusuri de dragoste 211 " Chiar nu vad cum ar fii o noapte fara zi, chiar nu-mi imaginez cum as fii eu fara tine ! "

Statusuri de dragoste 212 " Dragostea e ca un fulg de nea, coboara usor si te face sa tremuri de placere, iar apoi se pierde si se topeste… "

Statusuri de dragoste 213 " A day without you is a lost day… "

Statusuri de dragoste 214 " O lacrima am varsat pentru tine, o lacrima ce pe obraz a curs usor, si s-a prefacut intr-un vis de-amor "

Statusuri de dragoste 215 " Distanta ne desparte si totusi ne apropie? raman singura, aud doar bataile inimii care ma asurzesc, totul se topeste odata cu tristetea sufletului tau… "

Statusuri de dragoste 216 " Esti lacrima ce aluneca pe obraz si mi se sparge in palma… esti IUBIREA! "

Statusuri de dragoste 217 " Ma culc cu tine-n gand si tot cu tine-n gand ma si trezesc! Lasa-ma sa te iubesc asa cum si visez… "

Statusuri de dragoste 218 " Dimineata e o alta senzatie, o alta vreme, o alta ora, la care eu te-as saruta fara oprire… "

Statusuri de dragoste 219 " Noaptea e lumea noastra luna e stapana Universului, iar stelele ne privesc atunci cand ne sarutam… "

Statusuri de dragoste 220 " Ai aparut in viata mea ca o puternica raza de soare ce mi-a adus in suflet caldura si gingasia nesfarsita, cu zambetul tau m-ai invatat sa cunosc blandetea pana atunci necunoscuta, sarutul tau mi-a daruit dulceata nemaintalnita, ochii tai senini mi-au aratat ca dragostea exista, iar tandretea si frumusetea sufletului tau mi-au cucerit inima… "

Statusuri de dragoste 221 " Iubirea este o stofa a naturii, brodata de sentimente… "

Statusuri de dragoste 222 " Strig la cer si fug departe, strig continuu si ma pierd in noapte, acolo unde tu ma astepti sa ne iubim ca doi nebuni ! "

Statusuri de dragoste 223 " O inima am, un singur suflet si o petala de trandafir, tie iti apartin toate trei… "

Statusuri de dragoste 224 " Daca vreodata Luna nu-ti va fi aproape, daca Soarele va disparea, sa stii ca a mai ramas ceva: Iubirea mea, care niciodata nu te va lasa ! "

Statusuri de dragoste 225 " Visez si nu ma mai pot opri, oare cum te-am cunoscut? Cum m-ai facut sa ma indragostesc de tine? TE IUBESC ! "

Statusuri de dragoste 226 " Dragoste si iubire, doar atat e in sufletul meu, si sunt numai pentru tine :X :X :X :X :X "

Statusuri de dragoste 227 " Pe malul Marii Negre statea un copilas si-mi spunea de tine ca esti un ingeras. TE IUBESC ! "

Statusuri de dragoste 228 " Pentru mine, noaptea e ziua mea… iar tu esti regina noptii mele "

Statusuri de dragoste 229 " Priveste-ma, tine-ma de mana, tine-ma in brate si apoi, SARUTA-MA "

Statusuri de dragoste 230 " Ceea ce-ti scriu acum nu sunt cuvinte, sunt bucati de suflet si minte, caci dragostea nu se scrie se simte… "

Statusuri de dragoste 240 " Hotaraste-te o data, ce tot stai sa te gandesti? Crezi ca ai sa faci o crima daca-mi spui ca ma iubesti ? :X "

Statusuri de dragoste 241 " Daca norii varsa lacrimi si iubirea n-a trecut, poate mai apare o sansa sa pornim de la inceput… "

Statusuri de dragoste 242 " Dragostea e o sageata ce iti face rani de foc… supara cel ce iubeste… cel iubit isi bate joc ! "

Statusuri de dragoste 243 " Alfabetul incepe cu litera ‘a’, numaratoarea cu ‘1′, tristetea incepe cu o lacrima, bucuria cu un zambet, iar fericirea mea incepe cu tine… "

Statusuri de dragoste 244 " Din tot ceea ce-ti daruieste viata, pastreaza intotdeauna ceea ce iubesti cu adevarat si atunci vei sti ca inseamna fericirea… "

Statusuri de dragoste 245 " Am plans, am suferit, am pierdut atatea, totul pentru o cauza nobila : IUBIREA dintre noi doi… "

Statusuri de dragoste 246 " Daca drumul catre tine ar fi asternut cu foc eu as trece printre flacari si n`as regreta deloc ! "

»Statusuri de dragoste 247 " De-as fi apa n-as mai avea nevoie de lacrimi, de-as fi foc n-as mai avea nevoie de caldura, de-ai fi doar al meu n-as mai avea nevoie de nimic ! "

Statusuri de dragoste 248 " Mi te-ai lipit de suflet ca timbrul de scrisoare si nu te pot desprinde caci inima ma doare… "

Statusuri de dragoste 249 " Prin umbra noptii eu incerc sa te privesc in luna, de dormi eu te-am trezit iubit-o sa iti zic noapte buna… "

Statusuri de dragoste 250 " As vrea sa fiu o stea… o stea cazatoare, sa cad in inima ta si sa nu mai pot pleca. Te iubesc, printesa mea "










funda?;batting eyelashes

| Eu_1327 a răspuns:

1. Sa iubesti inseamna sa doresti in fiecare clipa sa-i auzi glasul… rasul, sa iubesti inseamna sa tremuri de neliniste si sa tresari de bucurie, sa iubesti inseamna sa te oferi din toata fiinta ta celui care-ti tine loc de soare…

2. Dragostea nu are nevoie de cuvinte… Se poate spunde Te Iubesc cu o singura privire…

3. Un trandafir as vrea sa fiu, sa te sarut printre petale, somnul sa ti-l veghez pana tarziu, ca sa te simti si tu o floare…

4. Iti multumesc pentru ca existi in viata mea si pentru ca ma ajuti sa inteleg ce inseamna sa iubesti si sa fii iubit…

5. IUBIREA e frumoasa, IUBIREA e trista… chiar daca e frumoasa sau trista… IUBIREA exista…

6. Te v-oi iubi si atunci cand marile vor seca… Te v-oi iubi si atunci cand stancile se v-or topi… Te v-oi iubi si atunci cand scurs nisipul vietii va fi!

7. Esti iubitul mintii, inimii si trupului meu, esti printul fermecat al viselor mele romantice, incantarea si minunea sufletului meu!

8. IUBIREA e ca o clepsidra, umple INIMA si goleste creierul…

9. Eu ti am alergat prin vene, ti-am suflat cu dor prin gene, eu ti am upgradat sarutul, ti-am iubit necunoscutul, am fost zmeul tau mereu, sa ma tii in vant nu-i greu, n-ai stiut sa tragi de sfori, am cazut de mii de ori…

10. As vrea sa-nnec mahnirea, Ce sufletu-mi apasa des, Sa las sa vina doar iubirea, Ce bantuie prin lanuri verzi…
Sper sa fi fost de folos;-x

| DeeeDeeexD a răspuns:

Esti singura persoana ce imi da speranta.happyEsti cel/cea care ma tine in viata.; x.

Întrebări similare