Cine îmi zice cele mai fumoase poezii cu rime primeşthe Fundăă

1.Poezii de dragoste
O! Vine-o vreme-n care nu poţi să mai visezi
Şi dragostea nu-nseamnă decât cuvinte goale
De nimeni nu-ţi mai pasă, în nimeni nu mai crezi
Deşi, în pieptu-ţi putred, simţi sufletul cum doare.

Te roade oboseala şi frica te cuprinde
Vezi ani că trec în goană, fără să faci ceva
Şi viciu-n plasa-i deasă încet, încet te prinde
Eşti gol de sentimente şi rece-i inima.

Nimic nu îţi mai place, nimic e viaţa ta
Ţi-e falsă veselia şi nu mai speri nimic...
În egoism feroce ţi-se schimbă dragostea
Şi nici un drum spre soare nu vezi, oricât de mic.

Nu poţi privi-nainte, înapoi n-ai ce să vezi,
Îţi simţi nemernicia ca pe-un pietroi în cârcă
În nopţi reci se prefac a zilelor-ţi amiezi
Şi simţi, tot mai aproape, a morţii hâdă hârcă.

Te învecheşti în rele, nu poţi să te mai schimbi,
Nici cântec, nici viers dulce în tine nu vibrează...
În propria-ţi mocirlă te tăvăleşti, te plimbi,
Şi nu mai ştii când mintea ţi-e beată sau ţi-e trează.

Frumosul te scârbeşte, urâtul ţi-l faci frate,
Doar uneori, în treacăt, mai spui că ai greşit
Iar câteodată-n noapte, auzi în geam cum bate
Speranţa de-altădată, şi al inimii trecut.

Hai, ploi, spălaţi-mi sila şi al inimii noroi,
Spălaţi-mă de rele, de lacrimi şi de frică,
Aduceţi-mi speranţa şi visele înapoi
Şi rupeţi vălul negru ce sufletul mi-l strică.

Esti departe si ai asupra mea, o putere imensa
Ma trezesc zambind in fiecare zi
Ce sansa ca te-am cunoscut, nu mai credeam in iubire demult
Vreau sa raman in lume ta plina de iubire
N`am mai fost indragostita asa nicand
Fericirea pe care`o primesc doar cu tine vreau s`o traiesc
Cu tine invat sa iubesc

Tu ma vezi mai frumoasa decat stiu eu
Ma faci sa simt ca sunt centrul lumii EU
Si ma alinti, ma alinti, ma alinti cu vorbe dulci
Inima mea nu vrea s`o minti, nu vrea s`o uiti

Vreau sa raman in lumea ta plina de iubire
Sa ma trezesc zambind in fiecare zi
Fericirea pe care`o primesc doar cu tine vreau s`o traiesc
Cu tine invat sa iubesc

Uneori fara tine, drumul e greu
As vrea sa fii cu mine, cu mine mereu
Fericirea pe care`o primesc doar cu tine vreau s`o traï esc
Mă uit la şalul negru ca un ieşit din minţi,
Şi-i sufletul meu veşted răzbit de suferinţi.

Pe când fusesem tânăr şi-ncrezător, trufaş,
O tânără grecoaică iubit-am pătimaş.

Fermecătoarea fată mă dezmeirda oricând,
Dar ziua cea cumplită se arătă curând.

Stam între oaspeţi veseli, voios sorbind din vin,
Când îmi bătu la uşă, şoptindu-mi, un străin:

-„Petreci între prieteni şi nu ştii nicidecum
Că tânăra ta greacă te-nşală chiar acum".

L-am răsplătit cu aur, l-am blestemat neghiob,
Şi l-am strigat îndată pe credinciosu-mi rob.

Ne-am repezit: călare, goneam spre fată drept,
Şi-o crâncenă mâhnire se răsucea în piept.

Ajuns la pragul fetei, simţeam că nu mai pot,
În ochi căzuse ceaţa, eram sleit de tot.

Intrai în casă singur: acolo, pe divan,
Se săruta cu fata, în braţe, un armean.

N-am mai zărit nimic, doar spada s-a zbătut,
tâlharul n-avu vreme să scape din sărut.

Jucai apoi pe trupul lipsit de cap şi-ntins,
Privind năuc la fata ce, -ngălbenând, s-a stins.

Imi amintesc tăcerea, văd sângele: tâşnea...
s-a prăpădit grecoaica şi dragostea cu ea.

Smulgându-i şalul negru din scumpul cap ucis,
Mi-am şters de sânge spada, râzând de vechiul vis.

Iar robul meu prin bezdna cărându-i pe sub porţi,
În valuri dunărene i-a prăvalit pe morţi.

De-atunci nu-mi pun sărutul pe ochii nimănui,
Nici o plăcută noapte în trista-mi viaţă nu-i.

Cu sufletul meu veşted răzbit de suferinţi
Mă uit la şalul negru ca un ieşit din minţi
Ajungă-i zilei răutatea ei
şi mie fericirea de-a fi trist
nevoie n-am de votcă sau femei
sunt singur Doamne deci exist

Dă-mi fericirea de-a fi trist
e pâinea mea cotidiană
iar dacă nu e nu insist
tratează-mă cu altă rană

E pâinea mea cotidiană
nevoie n-am de votcă sau femei
dar şi singurătatea trece-n goană
ajungă-i zilei răutatea ei

Şi mie fericirea de-a fi trist
mă sinucid iubito deci exist

2. Poezii
Asemenea cornitelor de iada,
Se îmbulzesc pe ram întâii muguri.
Cu lacrimi mari, ca boabele de struguri,
Butucul vitei plânge în ograda.

Miros de frunze arse, fum de ruguri
Si vrabiile gurese-n livada.
Pamântul abureste din zapada,
Cutreerat în carnea lui de pluguri.

O dulce ameteala te colinda
Si geana bate: fluture-n lumina.
Mustind de seva, pomii din gradina

Au prins golase ramuri sa-si întinda
Si-asteapta dimineata aprilina
În albe policandre sa-i aprinda.

asarile cânta pe crengi înverzite,
Fluturii se-ngâna de pe flori pe flori,
Tainic trec prin aer soapte fericite,
Cât cuprinde ochiul, ceru-i far'de nori.

Dulce primavara, drag vis de iubire!
La zâmbirea-ti blânda, iarna a plecat,
Cât era de lunga, plina de jalire...
Dar tu esti în lume, raul s-a uitat.

Ce-mi vorbesti tu înca de chinuri trecute,
Inima nebuna, uita de dureri
Si de-acele zile în lacrimi pierdute.
N-are primavara mii de mângâieri?

N-auzi cum sopteste fiecare floare?
"Amorul domneste acum pe pamânt.
O, iubiti cu totii! grabnic frunza moare,
Grabnic se întoarna tot iar în mormânt".

În aplecare, tâmpla dupa tâmpla
Ochii albastri, ochii mei ca mierea.
Aprilie ne daruie vederea,
Ceea ce am uitat, din nou se-ntâmpla.

Frazele, visul, sufletele numa
Ca de potop salvate simt ca sunt.
Se face zi de mugure marunt
Adapostit în mintea mea de-acum.

Nici nu ma tem, nici bucuria nu sta
Mai mult decât statuse la-nceput.
Vine mereu o pasare si gusta
Ranind vicleana timpul meu trecut,

Si-n mare taina puiul de lacusta
Ciopleste la vioara lui de lut.
3. Poezii de fericire
Sunt clipe când toate le am…
Tacute, duioase psihoze
Frumoase povesti ca visuri de roze…
Momente când toate le am.

Iata, sunt clipe când toate le am…
Viata se duce-n sir de cuvinte
Un cântec de mult… înainte…
Momente când toate le am…

funda?

pa, pa

Http://www.poeziiamatori.ro

Compuse de el/ea.