Cum se termina cartea Parfumul de Patrick Suskind?

"Omuleţul în haină albastră apăruse însă acolo pur şi simplu, ca ivit din pămînt, cu o sticluţă, că-

reia-i scoase dopul, în mînă. Ãsta era primul lucru pe care şi-l amintiră cu toţii: că apăruse acolo şi scotea dopul unei sticluţe. Şi apoi se stropise pe tot corpul cu ceea ce conţinea flaconul şi fu dintr-o dată inundat de frumuseţe ca de o flacără orbitoare. Pentru o clipă se trăseseră îndărăt, din veneraţie şi pură uimire. Dar în aceeaşi clipă simţiră că retragerea nu era de fapt decît o luare de avînt, că veneraţia li se prefăcea în dorinţă, uimirea în entu. ziasm. îngerul îi atrăgea. Un sorb nebunesc îi cuprinse, un reflux care smulgea totul cu sine, împotriva căruia nimeni nu-şi putea înfige picioarele în pămînt şi cu atît mai mult n-ar fi vrut nimeni să i se împotrivească fiindcă voinţa era cea spălată de valurile refluxului ce împingea totul în aceeaşi direcţie: într-acolo, spre el. Alcătuiseră în jurul lui un cerc, douăzeci, treizeci de inşi, şi strângeau acum cercul din ce în ce mai tare. în curînd acesta nu-i mai cuprinse, începuseră să se împingă, să se înghiontească şi să se înghesuie, fiecare voia să fie cît mai aproape de centru.

Şi apoi, ca printr-o izbire, ultima ezitare se spulberă şi cercul se frînse spre sine. Se repeziră la înger, se prăbuşiră asupra lui, îl trîntiră la pămînt. Fiecare voia să-l atingă, fiecare voia să aibă măcar o fărîmă din el, o pană, o aripă, o scînteie din flacăra sa minunată. Ii sfîşiară veşmintele, părul, pielea de pe trup, îi smulseră penele, îi pătrunseră carnea cu colţii şi ghearele, îl năpădiră ca nişte hiene. Dar un astfel de corp, omenesc, e aţos, nu se lasă rupt cu una cu două, nici caii nu reuşesc decît foarte greu. Aşa că în curînd sticliră pumnalele şi 252 T despicară, topoarele şi cuţitele retezară încheieturile, zdrobind cu trosnet oasele. în cel mai scurt timp îngerul era împărţit în treizeci de bucăţi şi fiecare din acea bandă înhaţă una, se retrase, plin de cea mai pătimaşă poftă, şi o înghiţi. Peste o jumătate de oră din Jean-Baptiste Grenouille dispăruse pînă şi ultimul fir de pe faţa pămîntului. După ce, terminîndu-şi prînzul, canibalii se adu-

nară din nou lîngă foc, nu scoase unul o vorbă. Cel mult mai rîgîia cîte unul sau altul, mai scuipa cîte un oscior, plescăind uşor, aruncînd cu piciorul în flăcări cîte un rest din haina albastră: se simţeau cu toţii încurcaţi şi nu îndrăzneau să se privească în ochi. O crimă sau altă josnicie mai făptuiseră ei, şi bărbaţii, şi femeile. Dar să mănînce un om? De asemenea grozăvie nu s-ar fi crezut în stare. Şi se minunau ce uşor le venise totuşi şi că, deşi încurcaţi, nu aveau nici cea mai mică pată pe conştiinţă. Dimpotrivă! Chiar dacă stomacul îl simţeau cam greu, inima le era extrem de uşoară. întunecatele lor suflete se clătinau dintr-o dată într-o plăcută veselire. Iar pe chipurile lor se răspîndea un luciu delicat, feciorelnic, de fericire. De aici poate timiditatea de a ridica privirile şi a se privi în ochi. Cînd îndrăzniră totuşi, la început pe furiş, apoi deschis, zîmbiră. Erau neobişnuit de mîhdri. Pentru prima oară făptuiseră ceva din iubire." http://www.scribd.com/doc/5435743/Patrick-Suskind-Parfumul