Povestea începe la Londra la 2 octombrie 1872. Phileas Fogg este un gentleman necăsătorit, care locuieşte la numarul 7 Savile Row din Burlington Gardens. În ciuda averii sale de origine necunoscută, domnul Fogg trăieşte o viaţă modestă, cu obiceiurile efectuate cu precizie matematică. După cum se menţionează în primul capitol, foarte puţin se pot spune despre grupul de prieteni şi cunoştinţe a domnului Fogg, în afara faptului că că el este un membru al Clubului Reform. După ce şi-a concediat valetul pentru că i-a adus apa de ras la temperatura de 84 de grade Fahrenheit, în loc de 86, domnul Fogg îl angajează pe francezul Passepartout, de aproximativ 30 de ani.
Mai târziu, în aceaşi zi, la Clubul Reform, Fogg se angajează într-o discuţie de cu privire la un articol din Daily Telegraph, care prevede faptul că deschiderea unui nou tronson de cale ferată în India face posibilă călătoria în jurul lumii în 80 zile.
El face pariu pe 20.000 £ cu colegii lui de la Clubul Reform, pe care-i va primi dacă va face ocolul în jurul lumii în 80 de zile. Însoţit de valetul lui Passepartout, el pleacă cu trenul din Londra la 8:45 PM pe 2 octombrie 1872, şi trebuie să se întoarcă înapoi la Clubul Reform peste 80 zile, la 21 decembrie 1872.
Fogg şi Passepartout ajung la timp la Suez. În timp ce se îmbarcă pe vaporul din Egipt sunt urmăriţi de un detectiv al Scotland Yard numit Fix, care a fost trimis de la Londra în căutarea unui hoţ care a spart Banca Angliei.
Pentru că Phileas Fogg se aseamănă cu spărgătorul căutat de Fix, pentru care el nu are mandat de arestare, Fix se îmbarcă la bordul vaporului de Bombay, în urmărirea lui. În cursul călătoriei, Fix se împrieteneşte cu Passepartout, fără să-şi dezvăluie identitatea. Pe timpul voiajului, Fogg îi promite inginerului vasului o mare recompensă daca ajunge la Bombay mai devreme. Ei ajung cu două zile înainte de termen.
Cu două zile câştigate, Fogg şi Passepartout merg cu trenul de la Bombay până la Calcutta; Fix îi urmăreşte în continuare. După ce află că construcţia căii ferate nu este finalizată, sunt obligaţi să parcurgă restul drumului până la Calcutta pe un elefant, pe care Phileas Fogg l-a achiziţionat la preţul de 2000 de lire sterline.
În timpul călătoriei, au dat peste o procesiune suttee, în care Aouda, o tânără femeie Parsi, este condusă la un sanctuar unde urmează să fie arsă pe rug a doua zi de brahmani. Călătorii decid să-i salveze viaţa căci tânăra fusese în mod evident drogată cu fum de opiu şi de cânepă şi astfel ea nu mergea de bună voie şi nesilită de nimeni la rug. Au urmărit procesiunea de la templu, iar Passepartout a luat în secret locul răposatului soţ al Aoudei pe rugul de înmormântare, în ajunul zilei de sacrificiu. In timpul ceremoniei, el se ridică de pe rug, sperie pe preoţi, şi răpeşte tânăra femeie. Ca urmare a acestui incident, Fogg a pierdut cele două zile avans, dar nu regretă.
În Hong Kong, Aouda află că ultima sa rudă s-a mutat în Olanda, iar Fogg decide să o ia cu el în Europa. În acelaşi timp, în continuare, fără un mandat de arestare, Fix vede Hong Kong-ul ca ultima lui şansă de a-l aresta pe Fogg pe teritoriu britanic. Pentru a preveni ca Passepartout să îl informeze pe stăpânul său cu privire la plecarea prematură a vaporului care va pleca în aceaşi seară, Fix îl îmbată şi droghează cu fum de opiu pe Passepartout. Totuşi, Passepartout reuşeşte să prindă vaporul de Yokohama, dar uită să îl informeze pe domnul Fogg.
Fogg descoperă a doua zi că a pierdut vaporul şi se duce în căutarea unei alte nave, care să-l ducă la Yokohama. El găseşte o barcă-pilot cu care în compania Aoudei merg până la Shanghai. De la Shanghai merg prin China după care iau totuşi vaporul până la Yokohama. La Yokohama merg să îl caute pe Passepartout, crezând că el poate să fi ajuns acolo cu vaporul iniţial. Îl găsesc într-un circ, încercând să-şi câştige banii pentru călătoria spre casă.
De la Yokohama traversează Pacificul până la San Francisco. Fix îi promite lui Passepartout că acum, după ce au părăsit teritoriul britanic, el nu va mai încerca să îl întârzie Fogg, ci mai degrabă îl va sprijini să ajungă înapoi în Marea Britanie cât mai repede cu putinţă (pentru a fi arestat).
La San Francisco, ei iau lua un tren până la New York. Ajunşi la New York ei află că vaporul transatlantic care tebuia să îi ducă în Marea Britanie a plecat.
A doua zi, Fogg porneşte să caute o alternativă pentru traversarea Atlanticului. El găseşte un mic vas, cu destinaţia Bordeaux. Cu toate acestea, capitanul refuză să îi ducă la Liverpool, şi Fogg este de acord să meargă la Bordeaux. După plecare, el mituieşte echipajul să se răscoale şi schimbă cursul pentru Liverpool. După ce merge cu toată viteza, tot timpul, barca rămâne fără combustibil. Fogg cumpără barca la un preţ foarte mare de la căpitan, apoi el ordonă echipajului să ardă toate piesele din lemn pentru a avea combustibil.
Nava ajunge la Queenstown, în Irlanda, după ce merge spre Londra prin Dublin şi Liverpool înainte de termenul limită. Cu toate acestea, odată ajuns pe sol britanic, Fix obţine un mandat de arestare şi îl arestează pe Fogg pentru o scurtă perioadă de timp. Mai târziu Fix află că hoţul de la bancă a fost prins cu trei zile în urmă la Edinburgh şi îl eliberează pe Fogg.
Ca răspuns, Fogg, într-un rar impuls de moment, îi dă un pumn lui Fix, care cade imediat la pământ. Cu toate acestea, Fogg a pierdut trenul şi se întoarce la Londra cu cinci minute întârziere, fiid sigur că a pierdut pariul.
În casa lui din Londra a doua zi, el îşi cere scuze Aoudei pentru aducerea ei cu el, pentru că el este acum sărac şi nu are cum să o susţină financiar. Aouda îi mărturiseşte brusc că îl iubeşte şi îl întreabă dacă se însoară cu ea, el acceptând cu plăcere. El îi solicită lui Passepartout să cheme preotul. De la preot, Passepartout află că data pe care o credea este falsă, nefiind duminică, ci de fapt sâmbătă; datorită faptului că au călătorit spre est, au câştigat o zi întreagă pentru că au mers tot timpul spre soare. El nu a observat acest lucru în SUA, deoarece au existat trenuri zilnice, şi pentru că a traversat Atlanticul cu propria navă.
Passepartout se întoarce repede la Fogg, care imediat merge spre Clubul Reform, ajungând tocmai la timp pentru a câştiga pariul. Fogg se căsătoreşte cu Aouda şi călătoria în jurul lumii se termină cu bine.
Funda?

El face pariu pe 20.000 £ cu colegii lui de la Clubul Reform, pe care-i va primi dacă va face ocolul în jurul lumii în 80 de zile. Însoţit de valetul lui Passepartout, el pleacă cu trenul din Londra la 8:45 PM pe 2 octombrie 1872, şi trebuie să se întoarcă înapoi la Clubul Reform peste 80 zile, la 21 decembrie 1872.Fogg şi Passepartout ajung la timp la Suez. În timp ce se îmbarcă pe vaporul din Egipt sunt urmăriţi de un detectiv al Scotland Yard numit Fix, care a fost trimis de la Londra în căutarea unui hoţ care a spart Banca Angliei.
Salvarea Aoudei
Pentru că Phileas Fogg se aseamănă cu spărgătorul căutat de Fix, pentru care el nu are mandat de arestare, Fix se îmbarcă la bordul vaporului de Bombay, în urmărirea lui. În cursul călătoriei, Fix se împrieteneşte cu Passepartout, fără să-şi dezvăluie identitatea. Pe timpul voiajului, Fogg îi promite inginerului vasului o mare recompensă daca ajunge la Bombay mai devreme. Ei ajung cu două zile înainte de termen.
Cu două zile câştigate, Fogg şi Passepartout merg cu trenul de la Bombay până la Calcutta; Fix îi urmăreşte în continuare. După ce află că construcţia căii ferate nu este finalizată, sunt obligaţi să parcurgă restul drumului până la Calcutta pe un elefant, pe care Phileas Fogg l-a achiziţionat la preţul de 2000 de lire sterline.
În timpul călătoriei, au dat peste o procesiune suttee, în care Aouda, o tânără femeie Parsi, este condusă la un sanctuar unde urmează să fie arsă pe rug a doua zi de brahmani. Călătorii decid să-i salveze viaţa căci tânăra fusese în mod evident drogată cu fum de opiu şi de cânepă şi astfel ea nu mergea de bună voie şi nesilită de nimeni la rug. Au urmărit procesiunea de la templu, iar Passepartout a luat în secret locul răposatului soţ al Aoudei pe rugul de înmormântare, în ajunul zilei de sacrificiu. In timpul ceremoniei, el se ridică de pe rug, sperie pe preoţi, şi răpeşte tânăra femeie. Ca urmare a acestui incident, Fogg a pierdut cele două zile avans, dar nu regretă.
În Hong Kong, Aouda află că ultima sa rudă s-a mutat în Olanda, iar Fogg decide să o ia cu el în Europa. În acelaşi timp, în continuare, fără un mandat de arestare, Fix vede Hong Kong-ul ca ultima lui şansă de a-l aresta pe Fogg pe teritoriu britanic. Pentru a preveni ca Passepartout să îl informeze pe stăpânul său cu privire la plecarea prematură a vaporului care va pleca în aceaşi seară, Fix îl îmbată şi droghează cu fum de opiu pe Passepartout. Totuşi, Passepartout reuşeşte să prindă vaporul de Yokohama, dar uită să îl informeze pe domnul Fogg.
Fogg descoperă a doua zi că a pierdut vaporul şi se duce în căutarea unei alte nave, care să-l ducă la Yokohama. El găseşte o barcă-pilot cu care în compania Aoudei merg până la Shanghai. De la Shanghai merg prin China după care iau totuşi vaporul până la Yokohama. La Yokohama merg să îl caute pe Passepartout, crezând că el poate să fi ajuns acolo cu vaporul iniţial. Îl găsesc într-un circ, încercând să-şi câştige banii pentru călătoria spre casă.
De la Yokohama traversează Pacificul până la San Francisco. Fix îi promite lui Passepartout că acum, după ce au părăsit teritoriul britanic, el nu va mai încerca să îl întârzie Fogg, ci mai degrabă îl va sprijini să ajungă înapoi în Marea Britanie cât mai repede cu putinţă (pentru a fi arestat).
La San Francisco, ei iau lua un tren până la New York. Ajunşi la New York ei află că vaporul transatlantic care tebuia să îi ducă în Marea Britanie a plecat.
A doua zi, Fogg porneşte să caute o alternativă pentru traversarea Atlanticului. El găseşte un mic vas, cu destinaţia Bordeaux. Cu toate acestea, capitanul refuză să îi ducă la Liverpool, şi Fogg este de acord să meargă la Bordeaux. După plecare, el mituieşte echipajul să se răscoale şi schimbă cursul pentru Liverpool. După ce merge cu toată viteza, tot timpul, barca rămâne fără combustibil. Fogg cumpără barca la un preţ foarte mare de la căpitan, apoi el ordonă echipajului să ardă toate piesele din lemn pentru a avea combustibil.
"Aici sunt domnilor!"
Nava ajunge la Queenstown, în Irlanda, după ce merge spre Londra prin Dublin şi Liverpool înainte de termenul limită. Cu toate acestea, odată ajuns pe sol britanic, Fix obţine un mandat de arestare şi îl arestează pe Fogg pentru o scurtă perioadă de timp. Mai târziu Fix află că hoţul de la bancă a fost prins cu trei zile în urmă la Edinburgh şi îl eliberează pe Fogg.
Ca răspuns, Fogg, într-un rar impuls de moment, îi dă un pumn lui Fix, care cade imediat la pământ. Cu toate acestea, Fogg a pierdut trenul şi se întoarce la Londra cu cinci minute întârziere, fiid sigur că a pierdut pariul.
În casa lui din Londra a doua zi, el îşi cere scuze Aoudei pentru aducerea ei cu el, pentru că el este acum sărac şi nu are cum să o susţină financiar. Aouda îi mărturiseşte brusc că îl iubeşte şi îl întreabă dacă se însoară cu ea, el acceptând cu plăcere. El îi solicită lui Passepartout să cheme preotul. De la preot, Passepartout află că data pe care o credea este falsă, nefiind duminică, ci de fapt sâmbătă; datorită faptului că au călătorit spre est, au câştigat o zi întreagă pentru că au mers tot timpul spre soare. El nu a observat acest lucru în SUA, deoarece au existat trenuri zilnice, şi pentru că a traversat Atlanticul cu propria navă.
Passepartout se întoarce repede la Fogg, care imediat merge spre Clubul Reform, ajungând tocmai la timp pentru a câştiga pariul. Fogg se căsătoreşte cu Aouda şi călătoria în jurul lumii se termină cu bine.
Sper sa-ti fie de folos nu-i pe capitole

Ocolul Pământului în 80 de zile - Rezumat
Povestea începe la Londra la 2 octombrie 1872. Phileas Fogg este un gentleman necăsătorit, care locuieşte la numarul 7 Savile Row din Burlington Gardens. În ciuda averii sale de origine necunoscută, domnul Fogg trăieşte o viaţă modestă, cu obiceiurile efectuate cu precizie matematică. După cum se menţionează în primul capitol, foarte puţin se pot spune despre grupul de prieteni şi cunoştinţe a domnului Fogg, în afara faptului că că el este un membru al Clubului Reform.
După ce şi-a concediat valetul pentru că i-a adus apa de ras la temperatura de 84 de grade Fahrenheit, în loc de 86, domnul Fogg îl angajează pe francezul Passepartout, de aproximativ 30 de ani.
Mai târziu, în aceaşi zi, la Clubul Reform, Fogg se angajează într-o discuţie de cu privire la un articol din Daily Telegraph, care prevede faptul că deschiderea unui nou tronson de cale ferată în India face posibilă călătoria în jurul lumii în 80 zile.
El face pariu pe 20.000 £ cu colegii lui de la Clubul Reform, pe care-i va primi dacă va face ocolul în jurul lumii în 80 de zile. Însoţit de valetul lui Passepartout, el pleacă cu trenul din Londra la 8:45 PM pe 2 octombrie 1872, şi trebuie să se întoarcă înapoi la Clubul Reform peste 80 zile, la 21 decembrie 1872.
Fogg şi Passepartout ajung la timp la Suez. În timp ce se îmbarcă pe vaporul din Egipt sunt urmăriţi de un detectiv al Scotland Yard numit Fix, care a fost trimis de la Londra în căutarea unui hoţ care a spart Banca Angliei.
Pentru că Phileas Fogg se aseamănă cu spărgătorul căutat de Fix, pentru care el nu are mandat de arestare, Fix se îmbarcă la bordul vaporului de Bombay, în urmărirea lui. În cursul călătoriei, Fix se împrieteneşte cu Passepartout, fără să-şi dezvăluie identitatea. Pe timpul voiajului, Fogg îi promite inginerului vasului o mare recompensă daca ajunge la Bombay mai devreme. Ei ajung cu două zile înainte de termen.
Cu două zile câştigate, Fogg şi Passepartout merg cu trenul de la Bombay până la Calcutta; Fix îi urmăreşte în continuare. După ce află că construcţia căii ferate nu este finalizată, sunt obligaţi să parcurgă restul drumului până la Calcutta pe un elefant, pe care Phileas Fogg l-a achiziţionat la preţul de 2000 de lire sterline.
În timpul călătoriei, au dat peste o procesiune suttee, în care Aouda, o tânără femeie Parsi, este condusă la un sanctuar unde urmează să fie arsă pe rug a doua zi de brahmani. Călătorii decid să-i salveze viaţa căci tânăra fusese în mod evident drogată cu fum de opiu şi de cânepă şi astfel ea nu mergea de bună voie şi nesilită de nimeni la rug. Au urmărit procesiunea de la templu, iar Passepartout a luat în secret locul răposatului soţ al Aoudei pe rugul de înmormântare, în ajunul zilei de sacrificiu. In timpul ceremoniei, el se ridică de pe rug, sperie pe preoţi, şi răpeşte tânăra femeie. Ca urmare a acestui incident, Fogg a pierdut cele două zile avans, dar nu regretă.
În Hong Kong, Aouda află că ultima sa rudă s-a mutat în Olanda, iar Fogg decide să o ia cu el în Europa. În acelaşi timp, în continuare, fără un mandat de arestare, Fix vede Hong Kong-ul ca ultima lui şansă de a-l aresta pe Fogg pe teritoriu britanic. Pentru a preveni ca Passepartout să îl informeze pe stăpânul său cu privire la plecarea prematură a vaporului care va pleca în aceaşi seară, Fix îl îmbată şi droghează cu fum de opiu pe Passepartout. Totuşi, Passepartout reuşeşte să prindă vaporul de Yokohama, dar uită să îl informeze pe domnul Fogg.
Fogg descoperă a doua zi că a pierdut vaporul şi se duce în căutarea unei alte nave, care să-l ducă la Yokohama. El găseşte o barcă-pilot cu care în compania Aoudei merg până la Shanghai. De la Shanghai merg prin China după care iau totuşi vaporul până la Yokohama. La Yokohama merg să îl caute pe Passepartout, crezând că el poate să fi ajuns acolo cu vaporul iniţial. Îl găsesc într-un circ, încercând să-şi câştige banii pentru călătoria spre casă.
De la Yokohama traversează Pacificul până la San Francisco. Fix îi promite lui Passepartout că acum, după ce au părăsit teritoriul britanic, el nu va mai încerca să îl întârzie Fogg, ci mai degrabă îl va sprijini să ajungă înapoi în Marea Britanie cât mai repede cu putinţă (pentru a fi arestat).
La San Francisco, ei iau lua un tren până la New York. Ajunşi la New York ei află că vaporul transatlantic care tebuia să îi ducă în Marea Britanie a plecat.
A doua zi, Fogg porneşte să caute o alternativă pentru traversarea Atlanticului. El găseşte un mic vas, cu destinaţia Bordeaux. Cu toate acestea, capitanul refuză să îi ducă la Liverpool, şi Fogg este de acord să meargă la Bordeaux. După plecare, el mituieşte echipajul să se răscoale şi schimbă cursul pentru Liverpool. După ce merge cu toată viteza, tot timpul, barca rămâne fără combustibil. Fogg cumpără barca la un preţ foarte mare de la căpitan, apoi el ordonă echipajului să ardă toate piesele din lemn pentru a avea combustibil.
Nava ajunge la Queenstown, în Irlanda, după ce merge spre Londra prin Dublin şi Liverpool înainte de termenul limită. Cu toate acestea, odată ajuns pe sol britanic, Fix obţine un mandat de arestare şi îl arestează pe Fogg pentru o scurtă perioadă de timp. Mai târziu Fix află că hoţul de la bancă a fost prins cu trei zile în urmă la Edinburgh şi îl eliberează pe Fogg.
Ca răspuns, Fogg, într-un rar impuls de moment, îi dă un pumn lui Fix, care cade imediat la pământ. Cu toate acestea, Fogg a pierdut trenul şi se întoarce la Londra cu cinci minute întârziere, fiid sigur că a pierdut pariul.
În casa lui din Londra a doua zi, el îşi cere scuze Aoudei pentru aducerea ei cu el, pentru că el este acum sărac şi nu are cum să o susţină financiar. Aouda îi mărturiseşte brusc că îl iubeşte şi îl întreabă dacă se însoară cu ea, el acceptând cu plăcere. El îi solicită lui Passepartout să cheme preotul. De la preot, Passepartout află că data pe care o credea este falsă, nefiind duminică, ci de fapt sâmbătă; datorită faptului că au călătorit spre est, au câştigat o zi întreagă pentru că au mers tot timpul spre soare. El nu a observat acest lucru în SUA, deoarece au existat trenuri zilnice, şi pentru că a traversat Atlanticul cu propria navă.
Passepartout se întoarce repede la Fogg, care imediat merge spre Clubul Reform, ajungând tocmai la timp pentru a câştiga pariul. Fogg se căsătoreşte cu Aouda şi călătoria în jurul lumii se termină cu bine.
ღdeeღ întreabă:
FreeAndWild întreabă: