Adesea confundată cu numele celebrei băuturi alcoolice pe bază de votcă, suc de tomate şi condimente, Bloody Mary, despre care legendele spun că ar fi Fecioara Maria sau una dintre reginele Angliei, le apare în oglindă acelora care o apelează după un ritual anume, sub forma unei femei palide, cu faţa şi pieptul pline de sânge. Variantele acestei legende sunt nenumărate, dar subiectul este prezent în toate povestirile de groază care animă focurile de tabără ale elevilor americani din campusurile de vară.
Bloody Mary atacă dincolo de oglindă…
Există multe modalităţi de a chema spiritul lui Bloody Mary, considerat a fi unul dintre cele mai receptive la apelurile celor vii. Dar şi unul foarte periculos, dat fiind faptul că apariţia sa nu se limitează la suprafaţa oglinzii. Multe istorisiri menţionează că spiritul a sărit la cei de dincolo de oglindă, provocându-le răni serioase pe faţă.
Ritualul chemării lui Bloody Mary
Ritualul chemării lui Bloody Mary este, în general, cam acelaşi: într-o cameră întunecată (baie, cămară), în faţa unei oglinzi mărginite de lumânări aprinse, „apelantul" trebuie să-i rostească de 13 ori numele. Intonaţia apelurilor este crescândă – de la implorare până la strigăt. La fiecare chemare, oglinda trebuie privită intens. După cum indică unele ritualuri, cel care cheamă spiritul trebuie să se învârtească pe loc sau să-l apeleze cu cuvintele: „Mary, te detest!", „Mary, vino la mine!" sau „Mary, eu ţi-am ucis fiul!" În urma acestei ultime modalităţi de apel, cel care o cheamă trebuie să fie foarte atent, pentru că spiritul l-ar putea ataca violent.
Cazuri sângeroase
În anii ’90, o americancă între două vârste, celibatară, a decis să pună capăt acestor speculaţii şi a apelat spiritul. A doua zi, a fost găsită zăcând în uşa băii, cu un cuţit înfipt adânc în spate.
O tânără franţuzoaică a încercat şi ea efectele chemării, dar apariţia din oglindă a speriat-o atât de tare încât s-a împiedicat, rupându-şi un picior.
Din folclor, la universitate
Se spune că, acum aproape o sută de ani, o femeie numită Mary a avut un accident teribil. A decedat în urma hemoragiei rănilor care au desfigurat-o, ultima imagine a feţei sale obligând-o la chinuri veşnice. De atunci, spiritul ei diabolic bântuie mai ales în lumea oglinzilor, dorind să-i îngrozească pe toţi cei care sunt în viaţă. Prezenţa fantomatică a lui Bloody Mary a fost atât de luată în serios încât, în 1978, folclorista Janet Langlois a scris un eseu despre acest spirit, bazându-se şi pe datele furnizate de elevii unei şcoli catolice despre fantoma unei femei despre care învăţaseră la cursuri, numită Mary Whales.
Legenda urbană, având-o ca protagonistă pe Bloody Mary, constituie şi obiectul de studiu principal al mai multor cursuri din universităţile americane, reprezentând nu doar un crâmpei din istoria cultă a SUA, ci şi puterea superstiţiilor care rezistă şi în prezent pe pământ american.
Cine a fost Bloody Mary?
Unii specialişti în paranormal spun că Bloody Mary ar fi de fapt chiar Fecioara Maria, care vine în persoană să-i avertizeze pe profani că nu este bine să se joace cu numele ei sau al Fiului său, Iisus Hristos. Dar câţiva o văd ca fiind chiar una dintre reginele Angliei, de a cărei domnie sunt legate mai multe crime, la Curte.
Alţi istorici sunt de părere că spiritul aparţine unei vrăjitoare arse de vie de nişte săteni englezi, acum câteva veacuri, şi care se răzbună pe „apelant" de fiecare dată când numele ei este rostit în deşert. O altă variantă, mai recentă, spune că fantoma este cea a unei femei decedate împreună cu fiul ei în urma unui accident de automobil, provocat de un şofer neatent, care le-a lovit maşina. Şoferiţa moartă a decis să bântuie pe veci oglinzile celor agresivi în trafic, pentru a se răzbuna pe conducătorul auto care a ucis-o pe ea şi pe copilul ei.
funda?
Uite un site. http://spectrulrealitatii.ro/
Aici utilizatotii posteaza diferite intamplari, reale sau mai putin :)
Ca sa le citesti nu ai nevoie de accont.
Take care :)
O intamplare ce mi-a marcat copilaria a fost in gradinita cand am intalnit cartea si pe masura ce cresteam veneau mai multe si mai groase
Aflata cu vaca la pascut, o vaduva din satul Vitele, a adormit cu gura cascata, intr-o capita de fan. Nu mica i-a fost mirarea cand la trezire a simtit ceva rece in stomac, care dupa ce ca era rece se mai si misca. Femeia s-a dus acasa, a baut un ceai de galbenele si s-a culcat. Timpul trecea si burta femeii crestea, uimind toti satenii, care stiau ca ea nu are barbat, deci n-avea cum sa ramana grea. Ingrijorata nevoie mare, femeia s-a dus la doftorul satului, care dupa ce a pipait-o indelung pe burta, i-a zis: "Femeie, in burta ta creste un pui de sarpe, du-te acasa si fa cum iti spun". Femeia a mers acasa, a rugat un vecin mai vajnic sa o atarne de picioare in ciresul din fata casei, iar jos sa puna o oala cu lapte cald, imbietor. Zis si facut. Nici 10 minute n-a atarnat femeia in copac, ca sarpele s-a strecurat din gura femeii si s-a napustit asupra oalei cu lapte, insa n-a mai apucat sa-l bea, ca vecinul a scos o toporisca de la brau sa-i taie capul, dar chiar inaintea loviturii fatale sarpele a disparut ca prin farmec.
Ce zici de un film?
http://www.paranormalmovie.com/index.php
Un film 100% real, mai de groaza de atat nu ai putea vizualiza.
Bloody Mary!
este un mit transpus in miii de feluri de fapt stra stra bunicul meu mi-a zis aceasta poveste:
este vorba despre o feveie cu copilul sau care trebuiau sa mearga la un spectacol su marionete un hepar (om alcoolic)a furat o masina si el era in spatele luiu Mary si copilul ei(in spatele vehicolului)hacarur find beat a lavit un alt vehicol care i-a lovit pe Mery si copilul ei ...inainte de impact Mery si-a jurat ca se va razbuna pe ce-l care lea provocat accidentul il va ucide, pentru acest fapt ea (spiritul ei)a fost prinsa in oglinda retrovizoare si condamnata la chinuri vejnice in lumea oglinzilor... bagand spaima in sofiri auto, in oameni vii.
Ritualul de invocare :
la ora 00:00 intr-o camera cu oglinda (baie, camara) la capotul oglinzi trebuie sa fie cate o lumanare
spunand:de 13 ori in oglinda de la implorare la strigat Bloody Mary Dar atentie! oglinda trebuie privita intens cu atentie!
Apoi trebuie sa rostesti:
1.Mary te detest!
2.Mary vino la mine!
3.Mary eu tiam omorat fiul!
Bloody Mary atacă dincolo de oglindă…
consecintele: te poate ataca violent :scoaterea ochilor, mutilarea fetei, LUAREA CU EA IN OGLINDA
Atentie!
nu invocati nu stiti cu cine va puneti!