spuneti-mi si mie niste poezii! nu e neaparat sa fie de primavara, dar sa fie frumoase! va rooooooog!

ion minulescu-porunca


Asculta, priveste si taci!
Asculta, sa-nveti sa vorbesti,
Priveste, sa-nveti sa cladesti.
Si taci, sa-ntelegi ce sa faci...
Asculta, priveste si taci!

Când simti ca pacatul te paste
Si glasul Sirenei te fura,
Tu pune-ti lacat la gura
Si-mplora doar sfintele moaste -
Când simti ca pacatul te paste!

Când simti ca dusmanul te-nvinge,
Smulgându-ti din suflet credinta,
Asteapta-ti tacut biruinta
Si candela mintii nu-ti stinge -
Când simti ca dusmanul te-nvinge!

Când bratele-ncep sa te doara,
De teama sa nu-mbatrânesti,
Ramâi tot cel care esti -
Aceeasi piatra de moara -
Când bratele-ncep sa te doara!

Iar când, cu ochii spre cer,
Te-ntrebi ce-ai putea sa mai faci,
Asculta, priveste si taci!
Din brate fa-ti aripi de fier
Si zboara cu ele spre cer!


ion minulescu-acuarela


În orasu-n care ploua de trei ori pe saptamâna
Orasenii, pe trotuare,
Merg tinându-se de mâna,
Si-n orasu-n care ploua de trei ori pe saptamâna,
De sub vechile umbrele, ce suspina
Si se-ndoaie,
Umede de-atâta ploaie,
Orasenii pe trotuare
Par papusi automate, date jos din galantare.

În orasu-n care ploua de trei ori pe saptamâna
Nu rasuna pe trotuare
Decât pasii celor care merg tinându-se de mâna,
Numarând
În gând
Cadenta picaturilor de ploaie,
Ce coboara din umbrele,
Din burlane
Si din cer
Cu puterea unui ser
Datator de viata lenta,
Monotona,
Inutila
Si absenta...

În orasu-n care ploua de trei ori pe saptamâna
Un batrân si o batrâna -
Doua jucarii stricate -
Merg tinându-se de mâna...


daca nu iti plac astea iti dau altele:


E totul randuit sa se intample - George Tarnea

Cum sa traiesti frumos fara iubire,
Cum sa visezi, sa umbli, ori sa zbori,
Cum sa cuprinzi nelinistea din zori
Si pacea din amurg dintr-o privire?


Cum sa înoti prin marile de flori,
Cum sa te bucuri de întreaga fire
Si viata ta sa-si afle împlinire
Fara minunea care da fiori?


E totul rânduit sa se întâmple -
Cu simplitatea unei adieri -
Când de lumina sufletul se umple,


Dar daca-n schimbul sterpei mângâieri
Ghetarii urii se ivesc la tâmple,
Nu-ti vei afla iertarea nicaieri.
Inapoi sus





Adrian Paunescu - Acceasi floare
ubito, pe prispa ti-am pus
O floare din lumea de sus,
O floare din insula Marte,
O floare a cailor moarte.

Ea are petalele lungi,
Suflînd ai sa poti sa le smulgi,
Iubito, eu flori nu prea stiu,
Sînt un gradinar damblagiu.

Nu stiu - trandafir, liliac
Pe toate ca tine le fac,
Pe toate le-aduc la un fel
Lalea, trandafir, ghiocel.

O floare a vietii vecine
Si care miroase a tine.
Iubito, pe prispa tu ai
O floare din insula Rai



Adrian Paunescu - Adio, Vara
Adio, vara, pleaca-n ascunzisuri,
Noi suntem gata de-a cadea –ntr-o carte,
Si de-a mai lacrima catre pietrisuri,
De dor de tine si de dor de moarte.

Din fructe coapte picura alcoolul,
Nimic nu mai ramane cum fusese,
Ce cosmic iese dintre ramuri golul
Penultimelor tragice regrese.

Si va veni si ultima rafala,
Dar nu-o vom apuca-o, nu e sansa,
Cand in ninsoarea imateriala
Bolnavii lumii vor cadea in transa.

Ci noi atata am putea decide,
Incostienti si tristi ca prima oara,
Prin fumurile toamnelor putride,
O carte pentru voi: adio, vara!



Adrian Paunescu - Alb si negru
Înca o noapte alba în contul vietii gri
Înca un bulgar negru la muntele de smoala
Înca un om mai crede si altul îl însala
Si „a minti" se-aude la fel cu „a iubi".

Nu mai putem distinge minciuna de greseala?
Ni-i dat sa spargem, noaptea, tot ce zidim pe zi
Cu-aceste falimente de praf ce vom zidi?
Iubito, cum sa ducem angoasa mondiala?

Ce drept are minciuna sa vina între noi?
Dam pensie la diavoli sa ne pazeasca iadul.
Noi re-nviem si raiul, si muntele, si bradul!
Te-acuz si-ti cad în fata tîrîndu-ma-n noroi.

Noi sîntem programatii, trimisii, posedatii
Unui blestem mai mare, mai rau si mai adînc.
M-a umilit minciuna, pe-a carei nota plîng.
Strigoii-nstrainarii din casa noastra ia-ti-i.

Înca o noapte alba, poti merge sa te culci
Te voi iubi de taina, de jale si de veghe,
Îti voi fura din vorbe, cercei pentru ureche
Înca o noapte alba, cu negre fructe dulci.

Eu plec nu prea departe, aici, lînga padure
Ma întîlnesc cu Shakespeare, un viitor coleg.
Si într-o tragedie de-a lui am sa te leg,
Ca toti actorii lumii destinul sa ti-l fure.

Prea dulceo! Noapte buna –sa visezi ca minti
Si treaza în minciuna s-adormi cu foc sub talpa
Sa ai o noapte neagra, sa am o noapte alba
Tu cu o taina-n suflet, eu cu-n cutit în dinti.



Boris Pasternak - Ninge
Ninge, ce mai ninge!
Floarea de muscata
Sade-n drum mirata,
Gerul o atinge.

Ninge. Totul zboara,
Strada, cotitura.
Treptele pe scara
Au pornit de-a dura.

Ninge. Spre pamânt
Bolta nesfârsita:
Cu sumanul rupt,
Bolta peticita.

Cerul coborî,
Sta ca un nerod,
Sus în capul scarii,
Doborât din pod.

Abia fu Cracinul,
Anul nou s-arata,
La o departare
Numai de o schioapa.

Ninge. Flori de gheata
Cu zapada-n pas,
Treci la fel tu, viata,
Ce ne-ai mai ramas?

Poate ca si anii
Se succed gramada
Ca aceste vorbe
Scrise pe zapada...

Plantele-s mirate,
Drumu-i buimacit.
Omu-a-ncaruntit.
Ninge peste toate.


Vasile Militaru - Anul Nou
Din ciresul vesniciei
S-a mai scuturat o floare
Dupa ce-a visat sub luna
Dupa ce-a surâs sub soare.

Si-n clipita-n care floarea
A cazut pierind în vânt,
Câte visuri neîmplinite,
Câte doruri nu s-au frânt!

Dar în locul celei duse,
Alta floare vine acum,
Sufletul sa ni-l îmbete
Cu nemaigustat parfum.

Si cum primavara codrul
Muguri mii desface-n roua,
Floarea noua ne aduce
Muguri de nadejde noua.

Îmbracati al vostru suflet
În vesmânt de sarbatoare
Si primiti cu imn de slava
Noua vesniciei floare.

Iar daca-ntre voi iubirea
Va cânta fara sa plânga,
Nici un vis n-o fi himera,
Nici un dor n-o sa se frânga



George Cosbuc - Colindatorii
Cad fulgii mari încet zburând,
Si-n casa arde focul,
Iar noi pe lânga mama stând
De mult uitaram jocul.
De mult si patul ne-astepta,
Dar cine sa se culce?
Rugata, mama repeta
Cu glasul rar si dulce

Cum sta pe paie-n frig Hristos
În ieslea cea saraca,
Si boul cum sufla milos
Caldura ca sa-i faca,
Dragut un miel cum i-au adus
Pastorii de la stâna
Si îngeri albi cântau pe sus
Cu flori de mar în mâna.

Si-auzi! Rasar cântari acum,
Frânturi dintr-o colinda,
Si vin mereu, s-opresc în drum;
S-aud acum în tinda
Noi stam cu ochii pironiti
Si fara de suflare;
Sunt îngerii din cer veniti
Cu Ler, oi Domnul mare!

Ei cânta naltator si rar
Cântari de biruinta,
Apoi se-ntorc si plâng amar
De-a Iudei necredinta,
De spini, de-ostasi, si c-a murit…
Dar s-a deschis mormântul
Si El acum e-n cer suit
Si judeca pamântul.

Si pâna nu taceau la prag,
Noi nu vorbeam nici unul
Sarac ne-a fost, dar cald si drag
În casa-ne Craciunul.
Si când târziu ne biruia
Pe vatra calda somnul,
Prin vis vedeam tot flori de mar
Si-n fase mic pe Domnul.