O blonda supravietuieste unui accident cumplit, petrecut pe Autostrada Soarelui. Iese cu chiu cu vai, din fericire nevatamata, din gramada de fiare contorsionate si declara organului :
- Mergeam linistita cand, deodata, in fata mea apare un brad. Cotesc stanga, acolo un alt brad, cotesc dreapta, ce credeti? Inca un brad. Din cauza manevrelor bruste, m-am dat peste cap de vreo 15 ori.
- Stimata doamna, suntem pe autostrada si nu este nici un copac pe o distanta de citeva zeci de km. Ceea ce ati vazut dumneavoastra e odorizantul…
Pardalian îi spune:
- Bulibașă, ham o dispută cu gagiul Menumorut haici de față. Lămureşte-ne. Spune-mi, negru e coloare?
Se uită bulibașa în globul de sticlă şi îi spune:
- E coloare. În Glob zice că trebuie să te hîmbraci în negru când moare cineva.
- Dar halbul e coloare?
- Este mânca-ți-aș, în Glob scrie că mireasa se hîmbracă în halb.
Pardalian, adresându-se lui Menumorut:
- Hai văzut, mou, că televizorul pe care ţi l-am vândut hera color?!
O doamna timp de mai bine de o ora isi alege o palarie. Vanzatorul ii aduce palarii tot mai multe si mai multe. In sfarsit doamna se hotaraste si spune:
- Cred ca o iau pe aceasta. Va rog sa o impachetati.
Vanzatorul, tacut, pune palaria intr-o cutie.
- Cat trebuie sa achit?
- Nimic, doamna. Ati venit cu ea
Intrebare: Care este cea mai adevarata definitie a globalizarii?
Raspuns: Moartea printesei Diana!
Intrebare: Cum asa?
Raspuns: O printesa engleza cu un amant egiptean are un accident intr-un tunel francez intr-o masina germana cu motor olandez, condusa de un belgian, imbatat cu wiskey scotian, urmarita fiind de paparazzi italieni pe motociclete japoneze. Printesa era tratata de un doctor american cu medicamente braziliene. Si chestia asta iti este trimisa de o moldoveanca, iar tu o citesti pe un monitor corean, asamblat de muncitori din Bangladesh intr-o fabrica din Singapore, transportat cu vapoare de indieni si descarcat de sicilieni, transportat din no
Un barbat in celula, acuzat de viol, isi mustra penisul:
- Vezi mai Georgica, unde te-am bagat eu si unde m-ai bagat tu!
- Permisul de conducere, va rog!
- Cine sa va mai inteleaga? Ieri mi-l luati si azi vreti sa vi-l arat!
Sotul si sotia aveau rezervare la restaurant dar nu stiau cu cine sa lase copilul. Sotia vine cu o idee:
- Ii punem un disc cu basme si o sa adoarma el linistit, nici nu o sa stie ca am fost plecati.
Se duc ei la restaurant si dupa patru ore se intorc acasa.
Cand intra pe usa, aud copilul tipand din camera: "DA, DA VREAAAUUU! DA, VREAU, VREAU! DAAAAA, DAAAA!
Intra in camera si de la pick-up se auzea: "Copii, vreti sa va spun o poveste?… Copii, vreti sa va spun o poveste?… Copii, vreti sa va spun o poveste?…"
O vrabiuta zbura cu viteza la nivelul solului, din urma ei vine un BMW.
Vrabiuta cu viteza pe langa BMW, se izbeste de masina… cade ametita toata.
Soferul opreste, o ridica, o ia acasa, o pune in colivie, ii pune niste paine, ii pune niste apa…
Se trezeste vrabiuta la un moment dat si se uita buimacita in jurul ei:
Vede gratii, vede apa, vede painea…
- Hai sa-mi bag p%#a! L-am omorat pe ala cu BMW-u’…
Bulă o surprinde pe maică-sa goală în faţă oglinzii, mangaindu-se excitant pe tot corpul şi spunându-şi:
– Vreau un bărbat! Vreau un bărbat!
A doua zi, venind mai devreme de la şcoală o surprinde din nou, de data asta în pat cu un bărbat.
Văzând această, se duce la el în cameră, se dezbracă, se aşează în faţa oglizii şi începe să se mângâie spunându-şi:
– Vreau o bicicletă! Vreau o bicicletă!
Un cuplu de francezi nu are copii. Pana la urma sunt indemnati sa vorbeasca cu un doctor american. Cei doi soti ajung in America, obtin o programare la consultatie.
Cum ei nu stiau engleza si nici doctorul franceza nu au alta solutie decat intelegerea prin gesturi.
Doctorul le mimeaza ca vrea sa-i vada in "actiune". Un pic jenati cei doi soti trec la "treaba".
Doctorul ramane un moment cu bratele incrucisate si dintr-o data striga: -STOP!
Merge la birou si scrie o reteta.
Foarte fericiti cei doi se intorc la Paris, intra in prima farmacie unde intreaba farmacistul:
- Aveti Triteoterol?
Perplex, farmacistul reflecta putin… Triteoterol… Triteoterol…, nu, nu am asa ceva.
- Sunteti sigur, uite reteta primita de la medic, spune barbatul si ii arata hartia scrisa.
- Ei, dar ati citit aiurea, aici scrie: Try the Other Hole!
Dupa o luna vine la control. Medicul:
- No Ioane, cum te simti?
- Foarte bine, dom’ doctor. Mi s-o tras firele, pot ridica orice, numa’ un bai am: inainte ma pisam asa un jet sanatos, cu bulbuci, acum numa’ un pis-pis.
- Ioi, am uitat sa-ti zic. Cand te-am operat, ti-am scos un rinichi.
- Da’ de ce, am avut cancer sau ceva?
- Ba, Ioane, am avut eu o obligatie.
Un şofer gonea cu 150 km/oră. Vede girofarul unei maşini de poliţie în oglindă si accelerează. După o vreme, vede că nu poate scăpa de poliţist şi trage pe dreapta. Poliţistul îi spune:
– Am avut o zi groaznică şi vreau sa ajung acasa. Dar mi-a plăcut urmărirea. Aşa că zi-mi o scuză bună şi te las sa pleci.
– Acum trei săptămâni, nevastă-mea a fugit cu un poliţist, zice şoferul. Când te-am văzut în spate, am crezut că vrei să mi-o aduci înapoi.
La o partidă de vânătoare, un bărbat elegant din Stockholm împuşcă o raţă. Pasărea cade însă în ograda unui fermier, care susţine că vânatul îi aparţine.
– E pasărea mea, insistă orăşeanul.
Fermierul sugerează să fie tranşată disputa în stil vechi, cu un "şut neaoş":
– Eu îţi trag un şut cât pot de tare în boaşe, apoi tu faci la fel cu mine. Cine urlă mai puţin ia pasărea. Bărbatul e de acord. Fermierul îi trage un şut straşnic în părţile sensibile. Când îşi revine, oraşeanul şopteşte cu greu:
– Bine. Acum e rândul meu.
– Lasă, zice ţăranul. Poţi să păstrezi raţa.
La o partidă de vânătoare, un bărbat elegant din Stockholm împuşcă o raţă. Pasărea cade însă în ograda unui fermier, care susţine că vânatul îi aparţine.
– E pasărea mea, insistă orăşeanul.
Fermierul sugerează să fie tranşată disputa în stil vechi, cu un "şut neaoş":
– Eu îţi trag un şut cât pot de tare în boaşe, apoi tu faci la fel cu mine. Cine urlă mai puţin ia pasărea. Bărbatul e de acord. Fermierul îi trage un şut straşnic în părţile sensibile. Când îşi revine, oraşeanul şopteşte cu greu:
– Bine. Acum e rândul meu.
– Lasă, zice ţăranul. Poţi să păstrezi raţa.
Care este diferenta dintre o furnica si un homosexual? furnica impinge mancarea de maine, iar homosexualul pe cea de ieri