*In primul rand salut TPU! In al doilea rand povestea este lunga 
. In mod evident sunt un tip cu multe,, probleme". Iar,, problemele" mele au inceput o data cu prima copilarie. Pe scurt:,, Mama si tata erau ocupati ziua cu serviciul deci nu puteau sa aiba grija de mine cand eram mai mic. Plus ca nu aveau incredere in mine sa ma lase singur acasa deoarece, repet, eram prea mic. Asa ca m-au dus la bunici. Acolo copii de orice varsta nu erau nici atunci dar nici acum. Nici case nu prea sunt. Deci este o zona cam pustie, izolata. Si incepand de la varsta de 5 ani pana la 12 ani am stat la bunici de luni pana vineri seara. In weekend veneam acasa.Deci in tot acest timp am fost izolat de restul copiilor si persoanelor. Nu aveam deloc prieteni, iar cu colegii in clasa eram extrem de retras. La vremea aceea nu stiam ce este aceea o prietenie. Traiam in lumea mea departe de ceilalti, stateam singur. Asta pana in clasa a 7-a cand m-am intors acasa. M-am intors deoarece parintii considerau ca sunt destul de mare pentru a sta singur. Situatia nu s-a schimbat deloc. Era exact la fel. La ce bun sa fie persoane de varsta ta prin apropiere daca nu te baga in seama iar tu esti in continuare retras si timid. Deci revenirea acasa nu a schimbat cu nimic situatia. Totusi in sinea mea nu s-a schimbat mare lucru atunci. La fel credeam ca este normal sa fiu singur si izolat. Si pot spune ca am fost izolat de restul lumii si de prieteni pana la sfarsitul clasei a 9-a. Acum sunt a 10-a. A fost un fel de revolutie in capul meu atunci. Incepeam sa realizez ca oamenii nu ar trebui sa fie singuri si sa traiasca in societate. In prezent m-am schimbat radical. Imi amintesc fiecare greseala si fiecare incercare a persoanlor de varsta mea, care au incercat sa se apropie de mine, insa pe care i-am respins pentru ca, repet, credeam ca singuratatea reprezinta normalitatea. In mod evident incerc sa comunic cat mai mult cu persoanele din jur si sa ma apropii de acestea, insa lipsa de experienta in vederea facutului de prieteni noi isi face simtita prezenta. Spre exemplu, daca inca nu v-ati plictisit de citit, o sa v-a povestesc o intamplare :,, Intr-o zi asteptam microbuzul in statie. In timp ce il asteptam, observ o fata destul de draguta insa si ea timida dupa cum se vedea, uitandu-se la mine. Ma uitam si eu la ea de asemenea, insa niciunul din noi nu spunea nimic. Ne priveam seara, in timp ce asteptam microbuzul timp de vreo 4 zile parca Dupa aceea am intrebat un prieten daca o cunoaste, a zis ca da, i-am aflat facebook-ul, am vorbit foarte putin pe facebook apoi mi-a cerut id-ul sa-mi dea un link cu un radio. Apoi am mai vorbit putin cu ea pe mess a doua zi si cam atat . Pur si simplu nu stiu ce sa mai vorbesc cu ea, ce sa o intreb... vorbitul nu a fost si nici nu este punctul meu forte, din pacate :-
. In mod evident sunt un tip cu multe,, probleme". Iar,, problemele" mele au inceput o data cu prima copilarie. Pe scurt:,, Mama si tata erau ocupati ziua cu serviciul deci nu puteau sa aiba grija de mine cand eram mai mic. Plus ca nu aveau incredere in mine sa ma lase singur acasa deoarece, repet, eram prea mic. Asa ca m-au dus la bunici. Acolo copii de orice varsta nu erau nici atunci dar nici acum. Nici case nu prea sunt. Deci este o zona cam pustie, izolata. Si incepand de la varsta de 5 ani pana la 12 ani am stat la bunici de luni pana vineri seara. In weekend veneam acasa.Deci in tot acest timp am fost izolat de restul copiilor si persoanelor. Nu aveam deloc prieteni, iar cu colegii in clasa eram extrem de retras. La vremea aceea nu stiam ce este aceea o prietenie. Traiam in lumea mea departe de ceilalti, stateam singur. Asta pana in clasa a 7-a cand m-am intors acasa. M-am intors deoarece parintii considerau ca sunt destul de mare pentru a sta singur. Situatia nu s-a schimbat deloc. Era exact la fel. La ce bun sa fie persoane de varsta ta prin apropiere daca nu te baga in seama iar tu esti in continuare retras si timid. Deci revenirea acasa nu a schimbat cu nimic situatia. Totusi in sinea mea nu s-a schimbat mare lucru atunci. La fel credeam ca este normal sa fiu singur si izolat. Si pot spune ca am fost izolat de restul lumii si de prieteni pana la sfarsitul clasei a 9-a. Acum sunt a 10-a. A fost un fel de revolutie in capul meu atunci. Incepeam sa realizez ca oamenii nu ar trebui sa fie singuri si sa traiasca in societate. In prezent m-am schimbat radical. Imi amintesc fiecare greseala si fiecare incercare a persoanlor de varsta mea, care au incercat sa se apropie de mine, insa pe care i-am respins pentru ca, repet, credeam ca singuratatea reprezinta normalitatea. In mod evident incerc sa comunic cat mai mult cu persoanele din jur si sa ma apropii de acestea, insa lipsa de experienta in vederea facutului de prieteni noi isi face simtita prezenta. Spre exemplu, daca inca nu v-ati plictisit de citit
, o sa v-a povestesc o intamplare :,, Intr-o zi asteptam microbuzul in statie. In timp ce il asteptam, observ o fata destul de draguta insa si ea timida dupa cum se vedea, uitandu-se la mine. Ma uitam si eu la ea de asemenea, insa niciunul din noi nu spunea nimic. Ne priveam seara, in timp ce asteptam microbuzul 
Dupa aceea am intrebat un prieten daca o cunoaste, a zis ca da, i-am aflat facebook-ul, am vorbit foarte putin pe facebook apoi mi-a cerut id-ul sa-mi dea un link cu un radio. Apoi am mai vorbit putin cu ea pe mess a doua zi si cam atat 
Ordonare:
Cronologică
Si normal, vreau sa indrept lucrurile pentru ca singuratatea este dureroasa straight face am simtit-o pe propria piele. Pur si simplu cateodata raman prost cand vad un fraier de copil ca se intelege mai bine cu alte persoane decat eu cu ele. Iar faza comica este ca le sunt superior din toate punctele de vedere. Mai putin cu vorbitul si facutul de prieteni noi sigh. Pot spune ca sunt invidiosi pe ei. Vreau sa imi fac prieteni si sa ma apropii de persoane cum o fac si ei straight face. Problema este ca imi lipseste comunicarea, iesitul cu prietenii, experienta cu persoanele noi. Daca imi puteti da niste sfaturi si in privinta asta ar si bucuros.
Răspunde
Povestea ta e trista dar in acelasi timp frumoasa la sfarsit. Discutiile pe care le abordezi pe mess pot fi de genul:ai facut o chestie amuzanta acasa pe care puteti sa va amuzati amandoi si sa o dezbateti.Chesti cu pupatul pe obraz nu trebuie sa ti se para ceva iesit din comun.Eu sunt pe clasa a-6a si noi fetele cand ne intalnim sau cand ne intalnim cu baieti din clasa noastra sau din alte clase ne pupam pe obraz.Trebuie sa ti se para ceva banal, mai ales la varsta ta.Trebuie sa mergi sa o saluti si sa o pupi pe obraz ca si cum tie ti s-ar parea ceva banal ceea ce o face si pe ea sa creada ca te intereseaza si sa iti dea ea seama ca pupatul pe obraz pentru tine e ceva banal. Sper ca te-am ajutat.Succes
Pai pupo cu indiferenta.iar de cea care iti place poti sa ii zici ca este frumoasa, spune-i ca nu ai mai intalnit fete ca si ea pana acum.si incearca sa o si pupi.bine papaap
O conversatie nu se compune doar din heyy. buna ce faci? aa bine tu? bine. incearca sa dezvolti subiectul nu ii spui "fac bine" ii spui ma uit la un film interesant" iar ea o sa te intrebe cum s enumeste ma rog apoi intrati in discutie o intrebi ce fel de filme ii plac ei ce parere are despre anumite lucruri crede`ma asa te vei apropia de ea
mult noroc
O conversatie nu se compune doar din heyy. buna ce faci? aa bine tu? bine. incearca sa dezvolti subiectul nu ii spui "fac bine" ii spui ma uit la un film interesant" iar ea o sa te intrebe cum s enumeste ma rog apoi intrati in discutie o intrebi ce fel de filme ii plac ei ce parere are despre anumite lucruri crede`ma asa te vei apropia de eamult noroc
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
