„Music of the heart": Arii și duete celebre la Biserica Anglicană

„Music of the heart": Arii și duete celebre la Biserica Anglicană

Fundația Calea Victoriei deschide, în cadrul evenimentului Romanian Design Week #COONECTIONS 2023, una dintre cele mai interesante construcţii religioase din București, aflată în apropierea Parcului Icoanei – superba Biserică Anglicană.

Miercuri, 17 mai, de la ora 19:00 te așteptăm la un înduioșător recital de muzică clasică intitulat „Music of the Heart”: Arii şi duete celebre, susținut de sopranele Mădălina Barbu şi Andreea Novac, în acompaniamentul pianistei Adina Cocargeanu, care va cânta la orga bisericii.

În program au fost incluse compoziții de W. A. Mozart, G. F. Händel, J. S. Bach, A. L. Weber şi C. Franck.

Vom redescoperi frumuseţea muzicii clasice interpretate la un instrument cu o sonoritate specială, care generează stări profunde de meditaţie, dar şi de exaltare şi optimism. Împletirea celor două voci cu sonorităţile de orgă, în cadrul primitor, luminos şi solemn al unei clădiri emblematice pentru zona Ioanid-Icoanei-Verona va crea o atmosferă magică, pe care o vom savura împreună. În deschiderea evenimentului, părintele Nevsky Everett ne va povesti istoria frumosului monument care găzduieşte recitalul nostru.

La finalul recitalului de muzică clasică vom socializa şi ne vom răcori cu un suc natural oferit de prietenii de la SLOOP.

Detalii și bilete: https://bit.ly/3nG2990

Partener media: Radio România Muzical

1 răspuns:
| CiobotaruValentin a răspuns:

Salut.
Voi fi acolo.
O zi frumoasa!