Pe baza descoperirilor geologice oamenii de știință au reușit să reconstituie o serie de date referitoare la trecutul planetei. Ei au aflat astfel că Pământul s-a format din materia norului gazos al Nebuloasei Solare, alături de Soare și de celelalte planete ale sistemului solar, acum aproximativ 4, 55 miliarde de ani, Luna formându-se ceva mai târziu. Inițial sub formă lichidă, stratul exterior al planetei avea să se răcească, dând naștere scoarței terestre. Emanațiile de gaze și erupțiile vulcanice au format atmosfera primară. Condensarea vaporilor de apă, alături de gheața din comete, aveau să formeze apoi și oceanele2. Această puternică activitate chimică a fost sursa apariției, acum circa 4 miliarde de ani, a unei molecule cu capacitatea de a se înmulți spontan. După alte 500 de milioane de ani, ultimul predecesor comun al ființelor dispărea3. Dezvoltarea procesului de fotosinteză a permis ca energia Soarelui să fie utilizată direct și eficient; oxigenul rezultant s-a acumulat în atmosferă și a dat naștere stratului protector de ozon (O3). Înglobarea celulelor mai mici în unele mai mari a avut ca rezultat nașterea celulelor complexe, numite eucariote4. Celulele din cadrul coloniilor s-au profilat pe anumite tipuri de țesuturi, din acestea rezultând din nou viață, în formă unor adevărate organisme multicelulare; apoi, cu ajutorul stratului de ozon ce absorbea radiațiile ultraviolete ucigașe, viața avea să se împrăștie pe toată suprafața Terrei. Funda?
Amigo, citeste raspunsul Sonjei
Minge enorma cat jumate de univers?! din ce-mi aduc aminte universul era infinit. deci a fost o data o mingiutza cat jumate de infinit care a facut poc si asa a aparut iarba si tu.Aici mi se pare ca a explicat cat toate descoperirile...adica ti a oferit o idee cat sa o logicizezi tu cu mintea ta, pana la urma esti singura persoana logica care poate sa te convinga, tu pe tine.
1. Nu a fost prea bun raspunsul din motiv ca acest lucru nu inseamna nimic asa a creat direct cu apa sa fim simceri.
2.Si jumatate cat univers si universul e infinit vorba ta, asta e imposibil pentru ca asta ar insemna sa fie si el infinit care nu a fost
3. Minge de foc nu a fost! A fost explozie care a cuprins tot universul(nu chiar tot)
4. si acum se creaza galaxi si incurand poate vom evolua si noi dupa 2012
Pai totul a inceput dintr-o "minge" de energie, cand a devenit enorma(cat jumatate din univers) ea a explodat, prin descompnere si pietrificare s-au format planetele
Minge enorma cat jumate de univers?! din ce-mi aduc aminte universul era infinit. deci a fost o data o mingiutza cat jumate de infinit care a facut poc si asa a aparut iarba si... tu