Sa va spun o poveste.Cand aveam vreo 5-6 ani, dormeam cu parintii mei si am visat cum eu dorm. E posibil asa ceva? Dupa aia am visat ca ma ridic in pozitie orizontala, cam 1m de podea si ma privem eu pe mine cum dormeam, apoi am inceput sa levitez prin toata casa prin intuneric.Am avut o frica de nedescris.Totul parea asa de real, si apoi m-am intors in pat si ma inceput sa-i strig pe parintii mei.Nu-mi simteam corpul si nu avem glas. Ce fel de vis e asta? N-o sa-l uit niciodata. L-am visat de doua ori. E ceva legat de calatorii atrale sau cum? Mentionez ca totul parea foarte real. Ii privem pe parintii mei cum dorm. Ce parere aveti?

Da, este vorba de paranormal.Multi se bazeaza pe chestiile astea pentru a dovedi ca exista suflet, spirit si nu numai trup.Am auzit multe povestiri de genul asta.Nu-ti fie frica, ar trebui sa iti dea mai multa credinta si convingere ca exista Dumnezeu.Sanatate.

Copilarii

Cred ca ceea ce ti s-a intamplat se numeste experienta in astral sau ceva de genul. Am citit pe net despre asta acu cateva zile. experienţele în astral nu diferă esenţial de vise. Privite din lumea fizica, ele pot să fie catalogate drept o constructie mentala de aceeasi natura ca si visele.
Aceste experiente se caract prin faptul ca amintirea lor este mai detaliata, mai vie decat a unui vis obisnuit, in vis esti constient de viata ta reala si nu pierzi nici o clipa controlul.In unele experiente, percepi decorul in care te afli, ca si in cazul tau, in altele nu.
Orice vis constient e o cale spre astral. Cica trebuie sa iti privesti mainile si poti ajunge in astral.Si pentru a avea un vis astral, trebuie ca atunci cand incerci sa adormi sa te gandesti la un singur lucru, de exemplu la un mar...
Sper ca te-am ajutat cu ceva.

Da, cum sa nu eu visez mereu chesti de genu ma vad picand, cazand, alergand, etc

Si mie mi s-a intamplat odata sa ma visez pe mine cum dorm... dar nu s-a intamplat nimic

Eu o să fiu mai tranşant, dar nu fără argument, aşa cum v-am obişnuit. Visele nu sunt nimic altceva decât rodul imaginaţiei noastre. Imaginaţia nu are nicio legătura cu sufletul – dacă alegem separarea aceasta -, ci cu raţiunea. Această afirmaţie propune, desigur, că sufletul este, în fapt, mintea noastră care este supusă experienţelor senzoriale permanente. Conştient ori inconştient creierul/mintea noastră este singura "unitate" care nu "doarme" niciodată, ci, îndrăznesc să spun, că atunci când noi dormim, mai ales, este mai puţin supusă şi aglomerată de experienţele senzoriale ale momentului şi poate să se desfăşoare într-o "libertate condiţionată" pe care n-am s-o dezvolt acum. Experienţele senzoriale cumulate sunt supuse unui procedeu de comparare şi cântărire apoi a reacţiilor comparate la rândul lor, un fel de comparare a comparării comparate în ciclul infinit al comparării comparărilor comparate. Astfel, mă adresez acum în special @c2rmen, şi gândurile/ideile se pot naşte astfel în mintea omului, cu toate că eu tratam gândul ori ideea primă, dar ţinând cont de faptul că un copil acumulează experienţe senzoriale încă din stadiul de embrion, mai ales după ce devine fetus, aceasta teorie pe care o propun acum, după studierea superfluă a conceptelor empiriştilor John Lock, David Hume, Berkley şi alţii, pare să se susţină.
Aş vrea să supun acestei cercetări încă un aspect care pe mine mă pune în dificultate de foarte mult timp: dacă imaginaţia noastra este capabilă să reacţioneze fără prezenţa noastră conştientă, ceea ce se întamplă indubitabil, cum sa face că, nici măcar în mod conştient, nu reuşim niciodată să ne imaginăm lucruri care sunt irealizabile? Prin realizabil mă refer la (re)cognoscibilitate ori, cel puţin, posibil de exprimat prin desene animate, poveşti et cetera, iar cele prezentate să aibă sens. Poate părea absurdă întrebarea, dar omul după ce şi-a imaginat că i-ar fi util să zboare sau, pur şi simplu, şi-a dorit să zboare, acest "vis" al său a devenit realitate prin propriile mâini şi să nu mai vorbim că, deşi părea irealizabil, el nu a refuzat să facă uz de gândul acestei posibilităţi. Ce ne face să credem că în vis nu sunt exprimate dorinţele noastre conştiente, şi niciodată inconştiente – cum susţin psihologii – ori poate nelămuririle noastre despre o situaţie – posibilă sau imposibilă, levitaţia în cazul de faţă - solicită atât de puternic mintea noastră încât se construieşte în vise până la o senzaţie de conştient şi aparent real?

Eu cand eram mai mic, am visat ca m-am dat jos din pat, am mers la wc, am ridicat capacul m-am desfacut la slit si i-am dat drumul...peste 2 sec teapa eram tot in pat.
Oricum era extrem de real.

Mie mi s-a intamplat de multe ori sa ma trezesc si sa nu pot misca nici macar pleoapele (sa zicem ca creierul s-a trezi iar corpul nu), pentru catva minute. Odata mi s-a intamplat acest lucru cand eram cu fata in perina si abia mai respiram, aproape ca am lesinat.

Oricat de mult se straduiesc sa dea unii o explicatie concreta o viselor, nimeni nu poate sti ce sunt si ce urmari pot avea. Ce este sigur sigur este ca este un vis si a trecut. poate cand vom descoperi de unde vin ideile(intrebare pusa de edoru, si pana ak nu s-a gasit raspuns) sau de ce unii oameni sunt mai putin destepti si altii mai mult la asta ati avea majoritatea raspuns, dar daca comparam mentalitatea imediat dupa nastere, bun o sa dati vine pe parintii. daca parintii celui prost sunt mai intelectuali decat ai desteptului. deci multe intrebari pe care le putem suci...

Fundita o merita @edoru deoarece a dat o explicatie analizata din toate punctele cunoascute. Dar @edoru, sti ca, cu cat sapi mai rau intr-o groapa, cu atat exista mai putine sanse sa iesi la suprafata. Deci filosofia asta, ar trebui sa fie cat mai simpla in viata, deoarece oamenii sunt constienti de adevarata viata, atunci cand nu au habar de semnificatia ei. Dar ma bucur sa vad oamenii cu un atu asa de mare in perspectiva vietii!

Poate ai fost somnabula