Sal'tare!
Am inceput sa scriu o carte,,, O viata de caine"... poate ca este cam trista... bunoca zice:@ bla-bla-bla ca e prea trista s. a. m. d.
eu cred ca se poate termina frumos...
Aceasta carte a fost gasita pe noptiera mamei lui Katy si matusa a mea.
Mama… cred ca ti-e dor de mine…
Ce pot spune despre mine? Pai... eram o fata. Ma numeam Katy Blake. Aveam 13 ani. Aveam parul negru, ochii verzi si multi prieteni. Invatam la o scoala de renume din Anglia. Locuiam la numarul 278 B pe Mardol Street si viitorul im suradea. Aveam o familie foarte iubitoare, care ma intelegea foarte bine. Totul normal... pana cand, intr-o zi de noiembrie s-a intamplat.
Era dupa-amiaza zilei de 15 noiembrie 2008. Ma jucam cu pisoiul meu, Mozart, care era foarte nervos deoarece nu reusea sa prinda soricelul de jucarie. Era vina mea. Cel putin asa cred, fiindca il cam necajeam. Mama si cu tata erau plecati din oras, la o nunta. Sora mea, Anastasia si cu fratele meu, Mike erau la bunici. Eu nu doream sa merg nici la nunta, nici la bunici fiindca aveam treburi mai importante: sa descifrez un cod de pe o bucata de hartie ce am gasit-o in pivnita. Pe hartie scria: SXxMKLN267. Si, pe langa asta, trebuia sa inventez o potiune care sa ma ajute sa iau un 10 la ora de chimie.
Cum spuneam, ma jucam cu Mozart. Am auzit niste batai in usa. M-am uitat pe vizor. Nu era nimeni. Bataile s-au intensificat, pisoiul a urcat repede scara si a zbughit-o la mine in camerasi s-a ascuns sub pat.Eu dupa el. cred ca m-as fi bagat si eu sub pat daca incapeam acolo. Am auzit cum usa s-a deschis si cineva a intrat in casa. Imi era groaza de ce se va intampla.au intrat in camera mea doua fiinte, daca le pot zice asa, foarte ciudate. Prima avea barba pana la genunchi, era imbracata in pantaloni de camufaj, lungi, si avea o camasa maro. Celalalt mosntru avea niste blugi si un tricou negru, bestial. Mi-am dat seama ca erau... barbati. Ambii aveau urechile gigantice, iar nasul pe masura. Picioarele erau prea mari ca sa ii incapa niste pantofi, iar pielea le era de culoare verde murdar. In parul ce a fost odata gri, acum cu urme de verde, aveau alge iarba si noroi. Nu reuseam sa scot nici macar un sunet.
- Ce, nu aratam a oameni? Harold, ti-am zis, mai bine e cu echipamentul de camuflaj! spuse primul.
- Da de unde? Carl, nu vezi cum se uita la tine? Parca ai fi adus de pe garla! spuse al doilea.
- Intre noi fie vorba... cam de acolo venim, spuse Carl scotandu-si dintii galbejiti la iveala.
- Daca te intrebi cine suntem iti vom raspunde. Suntem Harold...
- Si Carl.
- Iti stiu numele, fi fara griji. Si venim de pe planeta Coromo. Noi suntem Bronci. Pe Coromo mai sunt si altfel de fiinte, nu numai Bronci. Regele nostru Cristopher al III-lea de Coromo Garcia-Avenunzo-Cortez Inalt Prea-Sfintit si Stapana peste mari si tari al celor zece Clemenunzi, ne-a trimis sa o rapim pe descendenta lui Sam Lyon.
- Mhm... foarte interesant, dar ati gresit destinatia. Imi pare bine ca v-am intalnit. La revedere si o zi buna! am spus eu in timp ce ii conduceam spre usa.
- Bun, poate ca nu stii tu asta, dar noi stim. Asa ca te vom duce pe Coromo, spuse Carl.
- Mda, se putea altfel? am spus eu cu un aer plictisit, si am zbughit-o la fuga pe strada tipand dupa ajutor. Nimeni nu era pe strada, chiar daca era miezul zilei. Nici nu am apucat sa fug prea departe ca unul din iei m-a prins cu un laser si m-a condus frumusel spre nava mama.
Ce pot sa zic? Am fost primita destul de bine. Mi s-a dat niste apa, niste biscuiti si niste fructe.








Cand am ajuns pe Coromo, m-au dus de graba la palatul regelui.Planeta era destul de ciudata. Intr-o parte noroi si mizerie, pe de alta parte copaci, flori, lacuri, raulete. Palatul se afla in partea verde a planeteisi era incrustat cu diamante, iar ferestrele erau marginite de aur. Cand am ajuns domnul Cristopher nu era altceva decat un elf. Era imbracat cu niste colanti albi, o camasa gri, niste pantofi maro cu varful lung si o roba rosie. Regele m-a intrebat:
- Tu esti descendenta lui Sam Lyon, Maya Brown?
- Nu acesta este numele meu. Ma numesc Katy Blake. Sa stiti ca nu ati gasit momentul potrivit sa ma rapiti. Stiti, trebuie sa imi fac tema la chimie si...
- Aiuritilor! Nu sunteti buni de nimic! E a cincia oara pe saptamana asta cand gresiti persoana! Nu stiu ce rost mai aveti. NU stiu de ce v-am angajat tocmai pe voi. Iar pe tine, domnita, nu te vom lasa sa mergi acasa asa. O sa le spui alor tai unde ai fost si locul asta nu o sa mai fie un secret, mi se adresase Cristopher.
- Majestate, am spus eu, nu o sa ciripesc nimic.
- Si pisica a zis ca nu o sa se atinga de lapte, mi-o intoarse regele.
- si, chiar daca le-as zice, nu m-ar crede.
- Nu imi pasa. Pentru orice eventualitate, spuse regele. O sa te transform intr-un caine.
- Minunat! am spus eu cu un aer sarcastic.
Si, dupa ce m-au dus intr-o incapere din lemn, cei doi Bronci au spus o incantatie si... m-am trezit cu patru picioare. Eram un Border Collie. Si de aici incepe aventura mea.
M-au teleportat pe Terra, chiar in centrul Angliei.
Unde am ajuns? De la o fata cu viitor stralucit la un caine care se plimba pe strazi cersind mancare.,, Nu voi sfarsi asa!" mi-am zis.










O gramada de persoane treceau pe langa mine. Nici nu ma observau. Doar cativa copii se mai opreau sa ma mai mangaie. Norocul meu ca era o fantana in apropiere de unde sa beau apa, iar brutarul era un om bun si imi mai dadea din cand in cand cate ceva. Am dus-o bine, pana cand au venit hingherii. Nu credeam ca mai exista asa ceva in Anglia. Insa fiecare are o zi buna sau o zi proasta. Se poate spune ca in dimineata aceea, caci se intampla pe la ora 6:30, norocul nu parea sa fie de partea mea. Hingherii m-au pus in masna lor mierabila si am mers cale de vreo cinci minute, timp in care am mai dormit putin. Cand am ajuns, am auzit de afara acele scancete ale bietilor caini torturati. Inauntru mirosea oribil iar caini aratau ca scosi din gunoi. M-au aruncat intr-o,, celula" cu un Rottweiler si un Ciobanesc German.
- Inca un caine in aceasta incapere dezgustatoare… spuse ciobanesul. Ma numesc Hooch. Nu am avut niciun stapan. Nu mai am incredere in oameni. Poate de-asta am reusit sa supravietuiesc 5 ani pe strada
- Numele meu este Marley. Mi-am iubit stapanul, dar el nu m-a iubit pe mine. Intr-o zi a hotarat sa ma lase pe strada. Nu m-a mai iubt nimeni, niciodata de atunci, spuse Rott-ul.
- Pare foarte trist pe aici. Fiecare are o poveste tragica. Poate ca nu o sa imi credeti povestea. Pe mine m cheama Katy Blake. Sunt un OM. Am ajuns caine din cauza unor… b… bronci. M-au confundat cu altcineva, iar regale lor m-a transformat in caine, ca sa nu spun nimanui nimic despre aceste creaturi.
- Mda. Si eu care credeam ca sunt legende. Deci este adevarat. Chiar exista planeta Coromo. O sa iti spunem…. Abie. Suna bine, nu? intreaba Hooch.
- Da. Destul de bine, spune Marley.
- Dar sa stii ca daca nu te adopta cineva in doua saptamana esti eutanasiata, ma atentionase Hooch. Noi doi am suntem aici de doua luni. Si stii de ce? Pentru ca suntem niste buni caini de paza, iar ei profita de pe urma noastra.
- Nu cred ca va fi la fel si pentru mine… am oftat eu.
In acea zi, prietenii mei din celula au luat o piatra foarte ascutita si mi-au scris numele pe zgarda pe care o aveam la gat.
Peste cinci zile nimeni nu venise sa ma adopte. Eram inspaimantata la gandul ca peste doua zile s-ar putea sa fiu moarta.
A sasea zi am auzit cum unii spuneau ca nu mai are rost sa mai stau aici inca o saptamana, sic a peste doua zile, daca nu vine nimeni, ma vor eutanasia.





In a saptea zi, la ora opt, cand ne aduceau masa de seara, m-am gandit sa fac intr-un fel sa evadez. Planul era sa ma prefac ca schiopat. Poate, poate ingrijitorul ve deschide usa si, in acele cateva secunde, sa reusesc sa evadez. Usa de la intrarea in aceasta,, inchisoare" era intredeschisa si era la 3 celule distanta.
Cand a venit ingrijitorul am actionat asa cum am planuit. Numai ca paznicul mi-a facut cateva probleme. Norocul meu ca ma pricep la salturi, deoarece imi tot punea mopul acela urat mirositor in fata, iar cand eram aproape de usa m-a prins de zgarda pe care o aveam la gat. Nevrand sa mi se rupa zgarda, singurul lucru care mi-ar putea aminti de Hooch si de Marley, l-am muscat pe paznic de mana. Asa am reusit sa o,, sterg" de acolo. Am alergat cinci strazi la rand pentru a scapa de urmaritori. M-am ascuns intr-un vechi depozit. Dimineata m-am trezit cu o insuportaila durere de cap si am observant o sticla sparta langa mine. Probabil picase cand am intrat in cladire, iar cand m-am trantit pe jos mi-a picat fix in…cap. In rest ma simteam destul de bine. Stiam ca trebuie sa mananc si sa beau ceva, asa ca am iesit din acea darapanatura.
Razele soarelui ma orbeau. Treptam m-am obisnuit cu intensitatea luminii. Am inceput sad au o raita depozitului spre a gasi un loc cu apa. Spre fericirea mea era un raulet langa deposit. Dar mancare… din pacate nu am gasit. Toata ziua am rabdat. Am stat in acel depozit cautand soareci sau orice fel de mancare. Intr-un tarziu am gasit niste bucati de hamburger. Pana atunci nu prea suportam hamburgerii, dar acum am fost mai mult decat fericita ca am gasit asa ceva.,, Mmm… oare ce cauta niste hamburgeri aici? Cine ar fi lasat asa ceva aici?" ma gandeam eu saurand ultima inghititura din acea cina delicioasa.
A doua zi am descoperit niste tomberoane la 1 km distanta de depozit, in partea de est, iar in vest, la vreo 1 km si jumatate, am gasit un parculet. Puteam gasi, deci, mancare pentru fiecare zi. Stiam ca nu aveam nevoie de prea multa.












Zilele treceau destul de repede. Dupa o luna, un barbat de vreo 45 de ani incepuse sa imi dea de mancare, in fiecare dimineata. Ma imprietenisem, intr-un fel sau altul cu acest respectabil domn. Avea parul brunet, putin decolorat de vremuri, ochii caprui. Era destul de inalt si de vanjos. Amandoi simteam ca ne atrage ceva. Si ia te uita ca intr-o zi de mai mi-a pus o lesa si m-a urcat intr-o masina. Ma impotrivisem la inceput, pentru ca ma gandeam ca o sa anjung din nou la hingheri. Totusi aveam incredere in el, asa ca m-am invoit. Am mers timp de 15 minute pana am ajuns la casa lui.
Era o casa destul de incapatoare si frumoasa. Avea o gradina cu o gramada de flori si tufisouri si o livada.

si ma gandeam ca batranul o sa ia cainele pe mare, vaporul se scufunda, marinarul moare, cainele e singurul supravietuitor si anunta familia batranului ca acesta a murit. mai trece cainele prin niste aventuri, moare si se intalneste cu marinarul in Rai... pam-pam...

Pentru a răspunde la o întrebare trebuie să ai cont pe TPU.ro

Logare cu email şi parolă

Creare de cont nou

Logare cu Facebook