Criminalul din Hasdeu (sau din SUA) și sicriul lui Lulu
O legendă urbană pe care am auzit-o chiar în primul an de studenție vorbea despre criminalul din Hasdeu (complexul principal de cămine din Cluj). După cum au dovedit cercetările ulterioare, legenda se mula pe fiecare campus studențesc din țară, ba și din Statele Unite ale Americii, pentru că am regăsit-o inclusiv recent, pe internet, pe un site dedicat acestui tip de povești din SUA. Pe scurt, legenda spune că o tânără studentă s-a întors noaptea târziu de la o petrecere și, ca să nu își deranjeze colega de cameră, nu a mai aprins lumina, și-a scos pantofii și s-a băgat direct în pat. Dimineața când s-a trezit, a văzut cadavrul colegei în patul vecin, iar pe perete era scris cu sânge următorul mesaj: "Nu-i așa că te bucuri că nu ai aprins lumina?". O variantă a legendei era că fata care sosise de la petrecere avea tren spre casă, fiind weekend și și-a luat bagajul gata pregătit de lângă ușă, fără să mai aprindă becul. S-a întors duminică seara și atunci a descoperit crima și mesajul adresat ei. O altă legendă care circula prin Cluj și despre care mulți spun că este fapt real vorbește despre un bărbat care transporta un sicriu gol și care făcea autostopul. L-a luat un camion, iar omul s-a urcat în remorcă, cu tot cu sicriu. O ploaie torențială a început, astfel că omul s-a adăpostit în sicriu, închizând capacul, firește. În ritmul ploii, a adormit. Între timp, camionagiul a mai luat niște autostopiști, care stăteau acum în jurul sicriului, iar ploaia s-a oprit. Omul din sicriu se trezește la un moment dat, și, firesc, aude vocile în jurul lui, dă capacul la o parte și întreabă calm: "A stat ploaia, fraților?". Reacția celorlalți cred că o puteți ghici: au sărit de-a dreptul din camion, speriați de moarte. Povestea îi este atribuită unui cunoscut om al străzii din Cluj, Lulu (decedat în urmă cu câțiva ani) și una din variante spune că sicriul transportat nu era al lui, ci chiar al camionagiului, care trebuia să îl ducă la o destinație.
Lui Lulu i-au fost atribuite multe replici celebre, intrate și ele în foclorul urban: spre exemplu, într-o zi îl vede lumea prin oraș trăgând după el o sfoară, fără nimic legat de ea. Se găsește unul să îl întrebe: "Ce faci, mă Lulule, de ce tragi sfoara aia după tine?". Răspunsul lui Lulu: "Da ce-ai vrea mă, ceacanăule, s-o-mping?". Revenind însă la legende ceva mai "de speriat", mitul șobolanilor uriași care trăiesc în coridoarele subterane ale orașelor și se hrănesc cu carne de om se regăsește cam în fiecare oraș mai mare, coexistând cu mitul cavernelor subterane, al rețelelor de tuneluri care fie legau obiectivele principale din oraș, fie erau locurile de fugă ale oamenilor în caz de pericol. În București, mai circulă și povestea aligatorilor din Herăstrău, despre care se spune că sunt aruncați acolo la maturitate de oameni care îi cumpără ca și animale de companie, de mici. Legenda este regăsită în mitologia urbană a New York-ului, doar că acolo se pare că periculoasele reptile se ascund în sistemul de canalizare. Povestea spune că new york-ezii care i-au cumpărat i-au pus în toalete și au tras apa după ei (foto), odată ce au început să crească, astfel că reptilele au atins maturitatea în canalizare și acolo s-au și înmulțit. Tot în SUA circulă de foarte mulți ani legenda răpirilor de copii mici făcute de grupuri sataniste, care îi folosesc în ritualuri, îi ucid și îi mănâncă.
Buna
Povestea lui bloody mary dupa cum o stiu eu este asa:
Era o fata pe nume mary care locuia intr-o casa in padure.
Localnicii din satul alaturat credeau ca aceasta este o vrajitoare prin metodele sale de vindecare asa ca au numit-o bloody mary.
Intr-o seara localnicii au aflat ca o mica fetita disparuse din acel sat cu totii banuind-o pe bloody mary.
In acea seara localnicii se duse la ea acasa omorand-o cu brutalitate in fata unei oglinzi.
De atunci legenda zice ca daca mergi la ora 12:00 in baie pe intuneric si zici in fata oglinzii bloody mary de 3 ori vei fi vizitat de spiritul acesteia.
O alta poveste suna asa:
Parintii unei fete de 16 ani plecasera la o petrecere lasandu-si fetita singura acasa, fata se duse in bucatarie sa pregateasca ceva de cina si pornind radioul aude o stire despre un psihopat care a evadat de la casa de nebuni pentru siguranta lor ar fi bine sa inchida toate usile si geamurile.
Fata asa facuse si dupa ce termina de mancat se juca putin cu cainele ei.
Apoi plecase la culcare.
Fata avea un obicei ca atunci cand se pune in pat sa lase o mana langa marginea patului sa o linga catelusul.
Fetita adormi si dupa o ora de somn auzi un zgomot:pic, pic, pic
Fata se ridica din pat verifica din nou geamurile si usile si se culca din nou lasand o mana langa marginea patului sa o linga cainele.
Dupa un scurt timp se auzi din nou:pic pic pic.
Fata speriata merse in baie uda pe mana de saliva cainelui, iar cand intra in baie suferise un soc.
Catelusul ei era spanzurat deasupra vanei iar pe oglinda scria:Humans can lick too
Sper ca ti-au placut funda?