URGENT! Citesc o carte de "Milan Kundera - Viaţa e în altă parte" şi nu înţeleg prea bine. Dacă aţi citit cartea asta şi ştiţi în mare parte despre ce este vorba vă rog să lăsaţi un mic rezumat aici. Vă mulţumesc!

„De fiecare dată când vei pleca de acasă……vei simţi în spatele tău o privire dezaprobatoare care te va striga să vii înapoi! Şi chiar atunci când vei fi departe, vei simţi întotdeauna atingerea zgărzii pe ceafa ta." În universul strâmt ca un pântec, dar ocrotitor, al familiei, delicatul Jaromil, veşnicul debutant – poet de sorginte apolinică, e tratat ca un zeu. Stă însăşi mama lui de veghe ca acest tratament să nu sufere fisură. Nu aşteaptă ea mare lucru în schimb: doar ca fiul ei să nu încerce să rupă lesa; să nu cumva să o părăsească pentru altă femeie, pentru o altă viaţă.

Pământeasca iubire dintre mamă şi maculata ei concepţiune (cât l-a purtat în trup, femeia a căzut pradă unei pasiuni pentru bustul frumosului Apollo – zeul luminii şi al artelor, sperând ca odrasla ei să-i semene) nu se perpetuează fără sacrificii. La cererea expresă a fiului – deosebit de principial, atunci când venea vorba deirepetabilitatea gesturilor unei mari iubiri: aceea pentru tatăl lui – mama renunţă în chinuri la amantul ei, un pictor suprarealist, nu cu totul văduvit de talent; singurul care reuşise să-i sesizeze şi să-i utilizeze în înalte scopuri artistice inima, lăuntrul, şi să o ajute să-şi accepte oareşicât pântecul urâţit în urma naşterii. La rândul său, mama, cum arătam mai sus, are grijă să se reasigure, de câte ori este nevoie, că, odatămaturizat, „fiul ei a fost şi a rămas al ei; nici femeile, nici lumea n-au reuşit să i-l ia" – acesta fiind tributul fiului.

On revient toujours à ses premières amours

Virilitatea se câştigă – ne „dăscăleşte" Milan Kundera în Viaţa este în altă parte – abia când accepţi să te desprinzi de iubirea primordială; să o pierzi, şi, astfel, deşirând lesa care te ţine invizibil legat de mamă, să ai curajul să te laşi părăsit de tot ceea ce ar fi pasibil să-ţi amintească de viaţa ta de până atunci. Dar nu devii liber prin „simpla" repudiere a autorităţii părinteşti, ci născându-te şi neştiind din cine. Ca „un ou aruncat în pădure".

Este o teorie greu de contestat. Ştim însă că poetul Jaromil-Apollo se regăseşte pe sine, deîndată ce prinde o pojghiţă de conştiinţă, cu virilitatea gata ofilită şi indisolubil ataşată de voinţa acaparatoare a mamei. Mama este cea care i-a decis destinul liric, dar şi design-ul izmenelor penibile pe care trebuie să le poarte, ieşind din căldura căminului, în recile zile de iarnă, compromiţându-i prestanţa în clipele erotice… La gât, Jaromil poartă o nevăzută zgardă: iubirea condiţionată şi interesată a mamei dominatoare. Din paturile nenumeroaselor sale amoruri, petrecute cu lumina stinsă, poetul nostru a transmis mereu mamei, prin telegraful nelipsitei lese, fiecare „vibraţie smucită a mişcărilor obscene cărora li s-a dăruit."

Viaţa pare a se desfăşura mereu acolo unde el nu se află într-o anume clipă. Viaţa – acel nuştiuce ce se lasă în neştire aşteptat să înceapă. La final, diferenţa este dată de rezultatul oscilării între pură cronologie şi existenţă.

Sala de operaţii a lui Kundera

M. Kundera operează (pentru mine, scriitorul ceh va rămâne mereu un neîntrecut artist chirurg) fără pic de anestezie în acest roman, scris în 1973, în limba maternă. Taie frumos, cu precizie, exact acolo unde identifică ţesutul bolnav în anatomia personajelor sale abrutizate. Se mai opreşte din incizat, explică studenţilor-cititori tainele artei sale; teorii, în opinia mea, inutile în economia cărţii, dacă nu având chiar un efect de deşertificare asupra imaginaţiei oricui, asupra bucuriei de a luneca în lectură, dar, din păcate, şi asupra suculenţei literare a romanului despre care fac vorbire în acest text.

Dar cât îmi poate fi de antipatic Milan Kundera în admiraţia aproape mistică pe care o am pentru scrisul lui! Uneori îmi repugnă seducţia pe care o are asupra mea. E diabolic. Se numără printre acei autori pe care-i simţi, pe nepusă masă, căutându-ţi pricină în suflet. Cu toate acestea, el, Kundera, nu şi-a propus niciodată să falsifice ceva în mine, ci numai să-mi mărturisească despre el. Îndoielile lui încolţesc în fermentaţia îndoielilor mele.
Funda?