Mi-e frică de suferința pe care ar putea s-o provoace moartea mea celor dragi, de moartea în sine nu.
Intr-adevar tara noastra e unica... dar nu stim sa o evidentiem sau cel putin sa ii atragem pe cei din afara si sa le aratam si noi ce avem (am rude in Spania mi-au spus ca tara noastra nu se poate compara cu Spania, pozitiv vorbind. e mult mai frumoasa). Sunt convins ca avem poate una dintre cele mai frumoase tari..pacat insa ca nu avem pe cineva care sa stie sa puna in evidenta cest lucru.
Eh. Mare brânză. Nu o să fie nu știu ce. O să fiu doar mai rece si mai albă la față..Niște oamenii o să imi plângă la mormânt.Și o să mai vină din când in când cu câte o floare. Nah. De parcă ar fi ceva diferit. Nu mie frică de moarte. Trăiesc sau nu trăiesc... câteodată e tot atâta. (apropo dacă vreți să imi comentati parerea despre viată..nu aveti decât.)
Doar persoanelor religioase le e frică de moarte, prin ce înseamnă ea. Celorlalți le e frică de durerile premergătoare morții, le e frică de moartea provocată de boală, sărăcie lucie, trai înjositor sau de căderea in cap de la etajul 10 sau de o eviscerație pe viu, experimentată pe tine de vreun psihopat, care, după ce se va juca cu organele tale, te va trece într-un carnețel, apoi într-un tabel colorat, ținut acasă, în atelier, lângă ustensilele pe care obișnuiește să le spele după fiecare utilizare. Organele tale vor ajunge caca de pitbull...
Prea puține morți sunt ocolite de suferință. Și mai puține dintre acestea sunt demne.
Azi doar am revăzut Pulp fiction. Da-s fan procedurale (you know: Criminal minds, CSI - originalul, nu celelalte două vome, The mentalist, Whitechapel...).
NU, de ce sa-mi fie frica ca si-asa viata asta e doar de incercare, plus ca daca mi-ar fi frica de ceva acela ar fi Diavolul dar atat timp cat Dumnezeu ne protejeaza nu mi-e frica de nimic, si pentru ca ma zis asta sa nu crezi ca sunt vreun om din ala care merge pe fiecare zi la biserica sau ceva de genul, pur si simplu asta cred eu.
Nu mi-e frica de moarte ca punct terminal al vietii, dar pot spune ca am o obsesie legata de chinurile de dinaintea mortii.De aceea,pentru a evita rusinea de a fi batran,de a avea Alzheimer,Parkinson si toate acele boli care te insotesc ca alaiu' de inmormantare la batranete,ori voi cere sa fiu eutanasiat,ori ma voi sinucide de capul meu,cand o sa simt primele dureri insuportabile.(da,imi place sa stau in puf,nu imi place sa ma doara corpul, sau sa imi pierd mintea, ar fi lugubru pentru mine asa ceva)Moartea se zice ca e spontana, dar de la atat FD vazut, imi umbla iarasi obsesiv in cap o intrebare mica: "Why not cheat death?"(Clear Rivers)
Servus!
De moartea mea, nu. De moartea celor dragi, da. Nu îmi imaginez viața fără soțul meu, fără mama sau tatăl meu...
Dar trăiesc cu gândul, în fiecare zi, că tot mă vom întâlni acolo sus cu cei dragi mie.
Ție-ți este?
Nu mi-e frica de moarte mi-e frica doar de durerea pe care o voi simti inainte sa mor.Nu mi-e frica ca toate gandurile si visele mele vor disparea pentru totdeauna atata timp cat le voi implini inainte sa imi vina timpul.