Va rog din tot sufletul, in maxim 10 minute sa imi dea cineva rezumatul pe scurt la povestea "Fat-Frumos cel ratacit"! Eu nu l-am gait pe net, dar poate il gasiti voi!

Fat Frumos cel ratacit
Calul, vedeti d-voastra, era nazdravan. Cu mare anevointa se dezlipi calul de stapanul sau. Umbla ce umbla si se intoarse numaidecat. El vanturase vazduhul si cutreierase pamantul pana nu apucase sa i se urasca baiatului; si intorcandu-se spuse baiatului ca i-a gasit un loc unde sa se bage argat. Il si invata ce sa faca si cum sa dreaga ca sa argateasca cu folos. Incaleca baiatul calul, cand auzi ca are sa-si gaseasca unde sa se capatuiasca, si porni ca vantul, precum si venise. Ajungand la niste zane, facu precum il invatase calul. Cele trei zane, caci trei erau ele, se cam codeau sa-l priimeasca; iar daca starui, se ruga si se fagadui ca o sa fie harnic si credincios, ele il priimira.

Asezandu-se el acolo la zane, baiatul se puse cu toata inima pe munca si, cand era ceva de facut mai greu sau mai anevoios, isi chema calul si ii da ajutor. Calul, carele nu stiu de unde aflase tainele zanelor, vezi ca nu era el de florile marului nazdravan, spuse baiatului sa fie cu mare bagare de seama ca in baia zanelor, intr-un timp hotarat, are sa curga aur, si atunci sa apuce el inaintea zanelor sa se scalde. Ii mai spuse sa ocheasca prin politile cu haine ale zanelor, cand il va pune sa deretece, niste nuci pe care le avea zanele si le ingrijea ca pe ochii lor din cap.

Baiatul facu intocmai precum il invatase calul. Intr-o zi cand zanele se dusese la vanatoare, fara grije, baiatul auzi in baia zanelor un susur de apa mai rasunator decat alta data. Temandu-se, el chema calul, care veni intr-o clipeala de ochi. El, cum vazu cele ce se petrec in baie, puse pe baiat de se dezbraca indata si il impinse in baie de se imbaie. Cand iesi d-acolo, ce sa vedeti d-voastra, cinstiti boieri? Parul i se facuse cu totul de aur, si-i crescuse de batea pulpele, incat nu te indurai sa-ti iei ochii de la el. Si luand si nucile, pe cari le ochise el, incaleca si pe ici ti-e drumul!

Cum pasi pragul portii incepu casele a tipa de ar fi desteptat si pe morti din groapa. Auzind zanele tipatul se intoarsera acasa numai cat ai zice mei. Ele vazura ca lipseste argatul de acasa, spalacitura ce mai ramasese in baia unde se imbaiase argatul si nucile ce lipseau; nu mai zabovira, ci se luara dupa dansul. Cat p-aci sa puie zanele mana pe ei. Si fugi, zanele dupa dansii; ei fugi! zanele dupa dansii. Daca vazu si vazu calul primejdia, intinse pasul la drum si incepu a zbura ca gandul, pana ce, tocmai cand era zanele sa-i prinza, ei trecura de pe taramul lor si se oprira. Puterea zanelor pana aci era. Iara daca vazura ele ca le trecu otarele, incepura cu binele a se ruga de el ca sa-si taie parul sa li-l dea lor; dara baiatul le facea cu baz! Ele se rugara ca barim nucile cu haine sa le dea. Baiatul le arata coltucul. Atunci zanele se rugara ca incailea sa le arate parul, sa se bucure si ele de vederea lui. Atunci baiatul isi rasfira parul, incaleca si zbura cu bidiviul lui.

Zanele se uitara cu jind la dansul si nemaiavand ce face, se intoarsera acasa si vorbira intre ele ca sa nu mai bage argat strein la curtea lor, cat or trai ele. Dupa ce ajunse pe mosia unui imparat mare, calul invata pe baiat ce sa faca. El asculta si se duse de se baga argat la gradinarul imparatului. Pana a nu se invoi cu gradinarul, el isi puse o basica de vaca in cap, in care isi ascunse parul cel de aur. Gradinarul il invata cum sa faca brazde, sa semene flori, sa le rasadeasca si sa le ingrijeasca. Si il luase la ochi, caci era spirt, stii, colea, cum trebuie omului, mana dreapta, nu altceva. Totusi slugile din curtea imparateasca il numira cheles. Si, cheles in sus, cheles in jos, pana ce ii ramase numele Cheles. Gradinarul imparatesc imbatranise la curtea imparatului. El era om destoinic, cu frica lui Dumnezeu si cinstit. Slujba lui de capetenie era sa duca in toata dimineata cate un manunchi de flori la cele trei fete care le avea imparatul.

Imbolnavindu-se gradinarul intr-una din zile, chema pe argatul sau si ii spuse sa aleaga din florile cele mai frumoase atatea cate sa-i ajunga a face trei legaturi de flori si sa le duca fetelor imparatului. Chelesul se duse de culese flori si facu trei legaturi, una mai mare, alta mijlocie si alta mai mica. Pe cea mai mare, care era alcatuita din flori ce incepuse a se trece si abia mai mirosinde, o dete fetei imparatului cea mai mare. Legatura mijlocie cu flori ce erau tocmai in floare o dete fetei cele mijlocii; iar legatura cea mai mica ce avea flori numai boboace, cari acum se deschideau, o dete fetei celei mici. Cum dete florile, o tuli d-a fuga, si se apuca de lucru prin gradina.

Fetele se mirara de aceasta, si cu toatele se dusera la imparatul si-i aratara florile. Imparatul chema pe gradinar sa-i spuie ce noima sa aiba florile ce trimisese fetelor sale. Gradinarul se sperie cand auzi ca asa bolnav este chemat la imparatul. Iara daca se duse, cu inima tremuranda, si auzi de la imparatul siretenia cu florile, el se dezvinovati si spuse ca, bolnav fiind in acea zi, trimisese pe argat sa duca florile. Chemand si pe Cheles, el, daca veni, se apropie cu sfiala si raspunse:

- Sa traiti, luminate imparate, intru multi ani! Cand am cules florile si am facut acele manunchiuri, n-am avut nici un gand rau, martor mi-e Dumnezeu! ci am dat fiecareia din domnite flori ce le arata care cum este.
- Si cum ai cutezat, tu, un cheles ca tine, sa faci una ca asta?
- Atata m-a taiat capul si m-a dus mintea, luminate imparate, atata am facut. Maria ta judeca si fa ce e cu dreptul. Imparatul ramase pe ganduri. El, desi s-a intristat, dara mai mult s-a bucurat ca ii aduse aminte ceea ce trebuia sa faca el ca un parinte. Apoi trimise o punga cu bani argatului. Acesta se duse si-i dete gradinarului, sub cuvant ca el nu stie ce sa faca cu ei, ca unul ce are de toate de al stapanu-sau.

Sper ca te am ajutat.