Cand eram tanara... poate pentru ca mi-a placut Jane Austen, poate pentru ca simteam ca am ceva in comun cu personajul - m-am identificat cu Elizabeth din Mandrie si Prejudecata.
Ulterior m-am obisnuit ca orice as citi sa incerc sa ma transpun in pielea personajului - inteleg mai bine textul, retin mai multe si pot face mai usor o analiza (daca e nevoie). Oricum daca vizualizezi si traiesti cartea depinde de inteligenta ta, dar si de talentul scriitorului.
Cel mai puternic mi s-a intamplat pe cand citeam Memoriile lui Eliade, m-am identificat foarte mult cu frustrarile si framantarile tanarului Eliade, fara a gasi la mine geniul lui.
In adolescenta mi s-a mai intamplat sa ma identific cu George Sand in urma citirii unei biografii a acesteia, dar acum, adult fiind, n-o mai simt apropiata de mine.
In timpul lecturii sau al unui film se poate intampla sa te identifici cateva minute cu un personaj, caci ce altceva semnifica lacrimile care apar uneori. Faptul ca te recunosti in framantarile unui personaj este ceva firesc, deoareace arta are ca principala sursa de inspiratie realitatea si implicit natura umana. Dupa ce ai inchis cartea insa, revii treptat la identitatea reala. Poti in schimb sa-ti alegi modele de urmat in viata din lumea eroilor. Daca ajungi insa sa te identifici permanent cu un anume personaj este rau. Te trezesti in aventura lui don Quijote care lupta cu morile de vant. Mira
DA!
Si cred ca cu printul Mîşkin din "Idiotul" a lui Dostoievski de fapt. el chiar este protagonistul acestui roman. si ca sa intelegeti mai bine, cateodata ma simt la fel ca el... o idioata.
Tratez cu cea mai mare incredere si sinceritate fiecare situatie, care din pacate se dovedeste a nu fi ceea ce pare.
Acord prea mare atentie si incredere... iar dezamagirea mea este pe masura...
Ar fi mai multe de zis. dar, ma rezum doar la atat.
Cu toate ca am citit multe carti, nu-mi amintesc sa fi asemant cu vreun personaj!
anonim_4396 întreabă: