Vreau o compunere cu titlul"Modul de viata din secolul al XIV-lea" logic Funda+vot

Despre viata preotilor si, in general a populatiei din Tara Romaneasca, Moldova, respectiv Transilvania, documentele sunt destul de sarace. Totusi pentru secolul al XVII-lea exista mai multe informatii provenite din insemnarile de calatorie ale unor diplomati straini sau ale unor prelati catolici. Acestia erau trimisi cu diverse misiuni politice pe langa curtea lui Vasile Lupu, domn al Moldovei sau in Tara Romaneasca, la domnul Matei Basarab. Unele documente apartin cancelariilor domnesti sau ale principilor ardeleni (Gheorghe Rackoczy I, Gheorghe Rackoczy al II-lea, Mihail Apafi), respectiv documente emise de catre dieta maghiara, etc.

Viata preotilor de rand nu se deosebea prea mult de cea a taranilor, din randul carora majoritatea proveneau. Iata ce spune Nicolo Barsi, prelat catolic franciscan, care a locuit in Moldova mai bine de 9 ani:

"Preotii lor sunt insurati, dupa cum este obiceiul la ortodocsi, dar sunt asa de saraci incat pentru a trai, trebuie sa iasa impreuna cu sotia la arat si la sapat si sa mearga la taiat lemne, pe care sa le vanda in piata, in timpul targului si astfel sa se poata ajunge. Daca le moare sotia dintai, ei nu se mai pot insura a doua oara..." (1)



Acest lucru este confirmat si de un alt calator, Conrad Iacob Hiltenbrandt, pastor, nascut la Stettin:
"Popii lor romani trebuie neaparat sa se casatoreasca si cu o fecioara, nu cu o vaduva. Daca unui popa ii moare sotia, nu mai poate sluji la altar, i se ingaduie cel mult sa citeasca si sa cante in biserica de la strana. Dar nici nu se poate casatori a doua oara..." (pg.593)

Toti preotii munceau la camp, alaturi de credinciosi pentru a-si intretine familiile numeroase. Spre deosebire de tarani aveau plete si barba. (2)

In afara de agricultura, se ocupau si cu mestesugurile, in general legate de nevoile bisericesti: copisti, tipografi, zugravi de biserici, sculptori in lemn, legatori de carti.
In Tara Romaneasca si Moldova toti preotii si diaconii plateau dari pentru slujba lor, desi de multe ori erau scutiti de ele de catre domnii tarii.

In sec. XVII viata preotilor incepe sa se imbunatateasca si sa fie sustinuti mai mult de credinciosi cat si de autoritati

Mitropolitii Transilvaniei au cerut in cateva randuri sa obtina o usurare a platii darilor catre fisc. O serie de alte obligatii aveau si catre marii proprietari de pamant. Pentru averea personala plateau dari ca si ceilalti locuitori. Existau si preoti hirotoniţi dintre " rumâni" ( tarani dependenti, legati de glie). Prin hirotonie se eliberau de starea de rumânie, ei si urmasii lor, dar erau obligati sa se răscumpere de la proprietarii de pamant sau să ofere alţi rumâni in schimb, ori bunuri materiale.

In afara darilor catre domnie, preotii plateau taxe si catre chiriarhul locului. In "Descriptio Moldaviae" a lui Dimitrie Cantemir se arata ca mitropolitul primea de la fiecare preot anual 200 de aspri ca dajdie si o piele de vulpe sau jder.


In Transilvania, fiecare preot si fiecare parohie platea mitropolitului o taxa anuala. Cu ocazia vizitelor in parohii, chiriarhii primeau felurite daruri din partea preotilor si a credinciosilor - panza, tesaturi, cereale, miere, lumanari, boi, oi. (3)

In timpul mitropolitului Dosoftei al Transilvaniei, in 1624, preotii romani au fost scutiti cu desavarsire de dijma granelor si a vitelor. (4)

Un alt mitropolit din Transilvania, Sava Brancovici a reusit sa obtina de la principele Gheorghe Rackoczy II, in 1653, ca preotimea romaneasca sa fie scutita de dijma de vite si produse.

Mitropolitul Transilvaniei, in timpul principelui Mihail Apafy, s-a ingrijit de preotii romani: "Fiecare preot roman sa capete de la tot omul o claie de grau si una de ovas si una de coasa si alta de secera pana in seara, iar in ziua de San Petru un cas. Cine nu are sa plateasca pretul casului in ziua de Pasti sa plateasca...de botez -12 bani, de cununie 12 bani. Si de se va strica ceva in casa popii, satul sa direaga cum direg biserica, asa sa grijeasca si casa popilor..." (5)

Cu toate ca mitropolitii Transilvaniei au incercat sa sporeasca veniturile preotilor romani, totusi acest lucru nu a fost posibil datorita saraciei credinciosilor. Preotii aveau familii numeroase" si nu se impartaseau din mila carmuitorilor tarii de astfel de drepturi si inlesniri, cari erau asigurate prin legi numai pe sama preotilor celorlalte confesiuni."

Daca acceptau anumite compromisuri de adaptare a invataturii ortodoxe la cea calvina se promiteau din partea principilor ardeleni favoruri si inlesniri, chiar drepturi egale cu ale preotilor calvini. Insa domnii feudali nu le respectau aceste drepturi si dietele ardelene alcatuite numai din clasele privilegiate (din care nu faceau parte romanii), hotarau de obicei dupa dorinta acestora. "Astfel si dieta tinuta la Alba Iulia in 1639 mai decide (art. V) ca preotilor ortodocsi nu li se cuvin prerogativele de care se bucura predicatorii maghiari, ci ei sunt obligati a plati anumite daruri domnilor feudali si fiul preotului, care a fost iobag la origine, sa ramana tot iobag. Iar prin acelasi art. V al dietei din 1642 li se interzice vladicilor romani a mai sfinti preoti dintre iobagii care nu stiu sa scrie. Astfel preotii romani au ramas stramtorati si lipsiti ca si credinciosii.

In 1698 generalul Rabutin intr-o scrisoare catre guvernul ardelean afirma, ca preotii romani patimesc de saracie astfel incat traiul vietii si-l castiga mai mult cersind, decat predicand. Nici in imbracaminte nu se deosebeau de ceilalti tarani: umblau si ei imbracati in sarica, in cojoc sau bitusca. Se deosebeau doar de populatia de rand numai prin potcapiu, care la preoti era de culoare vanata, iar la protopopi numai de culoare neagra. De aceea intre credinciosi si pretii lor s-a construit o frumoasa legatura sufleteasca. (Ioan Lupas).