Vreau sa caut in doom cuvantul desinenta.insa nu-l gasesc! cine il gaseste dau funda!

DESINÉNȚĂ, desinențe, s. f. Element morfologic care, adăugat la tema unui cuvânt, exprimă în flexiunea nominală cazul, numărul (la adjectiv și genul), iar în flexiunea verbală persoana, numărul (și diateza)

În morfologie, termenul desinență, de la cuvântul din latina medievală desinentia „ceea ce cade la sfârșit(ul unui cuvânt)", denumește un element format dintr-un sunet sau dintr-un grup de sunete care se adaugă, în limbile flexionare, la tema unui cuvânt pentru a exprima diverse categorii gramaticale. Altfel spus, desinența este un sufix gramatical care servește la flexiune, în limbile flexionare.
În limba română se exprimă prin desinențe numărul și cazul substantivului, genul, numărul și cazul adjectivului, numărul și persoana verbului. De exemplu -i din forma codri este desinența de plural a substantivului codru, -ă din forma neagră este desinența de feminin a adjectivului negru, -i din forma cânți este desinența de persoana a II-a singular a indicativului prezent al verbului a cânta.
Unele cuvinte care au desinențe la diferite forme ce exprimă o anumită categorie gramaticală pot să fie lipsite de desinență la alte forme din cadrul acelei categorii. În acest caz se consideră că au desinența 0. Așa sunt, de exemplu, substantivele la cazurile nominativ și acuzativ singular în limba română.
Uneori, o aceeași desinență exprimă mai mult de o categorie gramaticală. De exemplu -e în substantivul fete este în același timp desinența de nominativ-acuzativ plural și cea de genitiv-dativ singular; -ă din cântă este desinența de persoana a treia singular și plural a indicativului prezent și, totodată, cea de persoana a treia singular a perfectului simplu al verbului a cânta.