Ziceti-mi si mie o poezie despre dunare mai lunga. Dau 2 funde

1.Dunărea

Dunărea… profundă, misterioasă./În acelaşi timp aproape, acasă./Ca să ne-nţelegem, e nevoie/prea puţin de cuvinte/Trebuiau şi-acestea. Cândva… înainte.


Ca o pasăre măiastră cântă şi cheamă/Sufletu-i, pe cel care să stea, să-nţeleagă/Cântu-i vrăjit: ce simte, ce-aşteaptă/Fiinţa-i mult mai mult decât apă.


Cineva cu gingăşie/Trebuie s-o iubească, s-asculte, să fie/Tăcând, împreună cu ea./Să-ntrevadă/Din murmurul sufletului, curgând,
povestea întreagă.



… Cuvinte negrăite despre-un dor/ce-a fost, ce-o să fie./Cuvinte despre-o iubire ce se dăruie,/care ştie/Şi atunci când uităm că,
dincolo de apă,/O fiinţă sensibilă tace,/iubeşte,/aşteaptă.





2.Curge Dunărea de lacrimi

Pentru că ne-a luat recolta/Celor douăzeci de toamne,/Cum nu vii să-l scuipi în faţă/Velerim şi Ţepeş Doamne?

Pentru că ne-a luat chiar ţara/Şi nu-i lege să-l condamne,/Cum nu vii să-l tragi în ţeapă/Velerim şi Ţepeş Doamne?

Curge Dunărea de lacrimi/Curg decretele de frică/Nu-i nici Românie mare/Nu-i nici Românie mică.

Şi nici doamna-i nu-nţelege/Sub o mască de ministru/Plâng zadarnic ochii ţării/Fără Tisă, fără Nistru.

Nu mai strălucesc speranţe,/Nu mai srăluceşte luna/23 de milioane/De ostateci plâng întruna,

Nu mai e nici pâine-n sate,/Nici puterea rugăminţii,/Nici bisericile ţării,/Unde se-nchinau părinţii,

Curge Dunărea de lacrimi,/Curg durerile-n balade/De la scripca lui Enescu/Pân'la Mircea Eliade.

Peste lacrimile ţării,/Doamne, să ne-ntinzi o mână/Soarele ce-o să răsară/Pentru naţia română.

Curge Dunărea de lacrimi
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de Damian Ureche [DAMIAN_URECHE ]
2003-04-30 | | Înscris în bibliotecă de liviu ureche


Pentru că ne-a luat recolta
Celor douăzeci de toamne,
Cum nu vii să-l scuipi în faţă
Velerim şi Ţepeş Doamne?

Pentru că ne-a luat chiar ţara
Şi nu-i lege să-l condamne,
Cum nu vii să-l tragi în ţeapă
Velerim şi Ţepeş Doamne?

Curge Dunărea de lacrimi
Curg decretele de frică
Nu-i nici Românie mare
Nu-i nici Românie mică.

Şi nici doamna-i nu-nţelege
Sub o mască de ministru
Plâng zadarnic ochii ţării
Fără Tisă, fără Nistru.

Nu mai strălucesc speranţe,
Nu mai srăluceşte luna
23 de milioane
De ostateci plâng întruna,

Nu mai e nici pâine-n sate,
Nici puterea rugăminţii,
Nici bisericile ţării,
Unde se-nchinau părinţii,

Curge Dunărea de lacrimi,
Curg durerile-n balade
De la scripca lui Enescu
Pân'la Mircea Eliade.

Peste lacrimile ţării,
Doamne, să ne-ntinzi o mână
Soarele ce-o să răsară
Pentru naţia română.

Dunarea cea veche si trista
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de ilhan ibram [ilhi ]
2002-05-27 | |


Cordon de deziluzii
Insotit de care funerare,
Plans cu lacrimi false,
Uscate de ganduri negre,mate.

Care funerare insotite de regrete fara lacrimi,
Se duc la o biserica c-o singura turla
In care vantul bate si urla,
Pe care se bat pasari croncanitoare.

Pe lange biserica c-o singura turla
Curge o Dunare veche si trista,
Pescarusi costelivi se bat pentru o bucata de punga,
E tot ce mai curge pe-o Dunare veche si trista.

Veche si lunga e moartea
Ce ne amorteste lin ca sunetul dintr-o vioara,
Neagra,amara,parca vie,
Ce scartaie un sol menit sa ne petreaca.

Viata e o haina, incinsa cu un cordon
De deziluzii, urmata de care funerare,
Ce duc la o biserica c-o singura turla
Pe langa care curge o Dunare veche si trista.




2 funde zici? astept