Din pacate, ultima perioada a fost foarte aglomerata pentru noi si plina de schimbari administrative (schimbarea curierului) care ne-au dat peste cap programul.
Pentru expedierea tricourilor avem in general nevoie de mai aproape 8h de lucru, iar in aceasta perioada nu le-am putut lua de la alte task-uri.
Am inceput de ieri sa facem o parte dintre colete si ne dorim ca in aceasta saptamana sa terminam si cu asta.
Ne pare si noua tare rau de intarziere.
Alexandra - TPU
Bună!
Eu le-am primit pe cele mai vechi în următoarea lună.
De obicei, tricourile se expediază DUPĂ data de 15 a lunii următoare celei în care ai câştigat!
Observ că ai câştigat tricoul în data de 5 septembrie - deci, DUPĂ 15 octombrie se începe trimiterea coletelor cu tricourile aferente lunii septembrie.
Totuşi, în cele 2 săptămâni ar fi trebuit să-l primeşti
Eventual, să trimiţi un mesaj la "Contact" ( ori un "replay" la e-mail-ul primit de la Alexandra ) şi să întrebi care-i situaţia cu tricoul tău...
Toate cele bune.
Salut
Nu, nu l-am primit si am castigat de 2 lunii.
A trecut o luna si tot nu l-am primit dar sincer sa fiu nu ma intereseza tricoul.
Scopul acestui site e sa ne ajutam intre noi.
Pa!
Eu l-am primit, asteapta, trebuie sa se adune toate datele de contact ale tuturor castigatorilor.
Bianca292006 întreabă: