Bă, cum stați cu buna dispoziție? Voi ce-ați făcut azi?

M-am trezit pe la 12 juma’ plictisit și surprinzător, pe jumătate mort. (Doar Turbox va înțelege). M-am dus la baie să mă spăl pe dinți și să fac un duș. Am deschis robinetu’… nimic. M-am dus în spate să văd dacă nu cumva e închisă apa...nu era. Eh, nașpa. Am scuipat de două ori pe gardu’ vecinului, m-am șters puțin la ochi și m-am dus să mănânc. Deschid frigideru’. Cum nu era nimeni acasă planul meu suna cam așa: Caut niște șuncă, o tai mărunt. O pun în tigaie. Curăț puțina ceapă și o pun tot acolo. Iau niște ouă și în 5 minute e gata omleta. Planul suna al naibii de bine, da’ când am realizat că e atâta muncă cu un căcat de omletă am renunțat. Deschid sertarul, nici 50 de bani. Caut pe sub canapea, nimic. Abia când mi-am prins degetele la canapeaua aia mi-am adus aminte că am niște bani puși deoparte. Erau de la bunica. Calm, recunosc.

Stăteam cu două zile în urmă în față la Lidl și-l așteptam pe tata să iasă. Venisem din sat, unde am avut ceva treabă. Cum arătam...nu vreți să știți. Pot să vă spun doar că dacă soarele m-ar fi mirosit, acum era vară. Ioi, aproape că deviasem de la poveste. Cum stăteam eu liniștit și-l așteptam, vine un om la mine și îmi întinde 5 lei. Partea aia pe care maică-mea se tot chinuie s-o scoată la iveală îmi spunea: " Nu-i lua mă milogule".
*Mamiiii, dacă citești asta, îmi pare foarte rău și promit c-o să mă revanșez da’…i-am luat*

Așa. Revenim în prezent. Zâmbăreț și bucuros, caut în buzunarul de la geacă și dau de bani. Mai bine nici că se putea. Eh, poate doar dacă Andreei Tonciu îi ieșea operația la nas mai bine.
Fug la magazin.
-Sărumâna, dați-mi și mie niște salam d’ăla mai ieftin de banii ăștia.
-Să-ți tau pe aici.
-Puțin mai mult. Să vă povestesc: N-am mâncat de vineri și.
-6, 10.
-Cum 6, că n-am numa’ 5?
-Îl lași aici și revii cu un leu.
Mă întorc în spate: Bă, n-ai un leu? Era o babă, n-avea.
-Auziți da, n-ați putea să mi-l dați că mor de foame și promit că vă aduc banii cât mai repede. Chiar vă rog mult. Știți, ai mei nu sunt acasă și.
-Bine.
Am ieșit bucuros și cum muream de foame, m-am așezat pe treptele magazinului și-am început să mănânc. Nu bine începusem și vine un pui d’ăla de țigan și-mi cere niște salam. I-am dat și lui. Adică, și ei sunt oameni. Omenia e un lucru extrem... Bine, recunosc, am dat cu pietre după el.
Continui să mănânc. Când termin și vreau să mă ridic, mă pomenesc cu un tip în fața mea:
-Mă recunoști?
Îmi mai întinde 5 lei și zice: Hai ia-i. Mă bucur că nu ți-ai luat țigări sau nu știu ce tâmpenii și că ți-ai luat să mănânci.
-Ăăă, știți, părinții mei nu prea au grijă de mine și trebuie să mă descurc cum pot.
-Săracul de tine.
-Știți, ăă, nu vreau să...dar, n-am avut destui bani să plătesc tot salamul și.
-Stai liniștit, plătesc eu restul.
Am fugit rapid acasă să nu cumva să se răzgândească.

Acum, mă simt cam prost, mă gândeam dacă nu cumva...N-aveți niște bani? Mi-e cam foame și știți, ai mei...

Pentru a răspunde la o întrebare trebuie să ai cont pe TPU.ro

Logare cu email şi parolă

Creare de cont nou

Logare cu Facebook