Ti-am mai raspuns la o intrebare asemanatoare, dar voi mai posta o data, ca sa rada si ceilalti. Deci...
...am adormit spre dimineata. Ma trezesc brusc. Semiintuneric. Ma uit la ceas. Ora 5. In gand: "Of, ce ma fac? Am dormit toata ziua. Mai un pic si se inchide banca. Trebuie sa ajug neaparat!". Fac repede un dus, ma imbac, ies afara. Brr... E un frig si intuneric! Merg pe strada si nu vad nici un suflet viu, desi stau in zona centrala. Tot orasul e gol, parca dupa razboi. Ma intreb: "Oare e duminica? Sau o fi vreo epidemie, si eu nu stiu?". Ajung la banca. Ma apropii de intrare si realizez, ca este inchisa. Stau cateva minute amortita, in stare soc. Apoi scot mobilul si ii sunt pe ai mei. Nu raspunde nimeni. Sun o prietena. La fel. Ma uit in stanga, in dreapta. Vad o femeie, care se apropie. Deschid gura, ca sa-i adresez o intrebare, si in clipa aceea, realizand toata penibilitatea situatiei, in care ma aflu, o intreb, razand: "E dimineata, nu? Nu e seara". Si incep sa rad in hohote, tinundu-ma de burta. Ea, saraca, se uita la mine cu ochi mari si nedumeriti, si imi raspunde cu o vocea tremuranda: "Daaa".
- Si eu care credeam, ca e seara.
Apoi am plecat spre casa, razand si gandindu-ma la patul meu cald, care ma astepta.
Chiar a fost o situatie, cat se poate de comica, si autenticitatea trairilor mele a fost de nepretuit, de neuitat. Eram absolut convinsa ca era seara, si nici nu mi-as fi putut imagina, ca m-am trezit odata cu cocosii, si de fapt e dimineata. Of, of...
Julyly2089 întreabă: