Condamnatul la moarte isi asteapta executia. Directorul inchisorii, om milos din fire, afla ca nefericitul sufera de inima, asa ca ii spune calaului: -Du-te si instiinteaza-l pe condamnat ca maine va avea loc executia publica. Dar spune-i-o asa, pe ocolite, sa nu faca un atac de cord, sa moara! Calaul se duce sa execute ordinul. Se apropie de condamnat, si incepe sa-l gadile pe gat: -Gâdi, gâdi, pe cine spanzuram noi maine?
Un copil, la grădiniţa, încearca să îşi încalţe cizmuliţele. Pentru că nu se descurca, a cerut ajutorul educatoarei. Cu tot trasul şi împinsul, cizmuliţele nu voiau nicidecum să intre. Până când a reuşit totuşi să îl încalţe, educatoarei i-au apărut broboane de transpiraţie pe frunte. De aceea aproape că i-au dat lacrimile când copilul i-a zis:
- Doamnă, dar sunt puse invels…
Într-adevăr, erau puse greşit… Nu a fost cu nimic mai uşor să îi scoată cizmuliţele decât să i le pună, totuşi a reuşit să îşi păstreze calmul până când cizmuliţele au fost iar încălţate, tot cu sudoare pe frunte, dar de data aceasta aşa cum trebuia. Însă atunci baieţelul a zis:
- Cizmuliţele astea nu sunt ale mele!
În loc să ţipe la el "De ce nu mi-ai spus?", educatoarea şi-a muşcat buza şi încă o data s-a chinuit să îl descalţe. Când s-a terminat chinul descălţatului, băieţelul i-a spus:
- Sunt cizmuliţele flatelui meu. Mama mi-a zis să le încalţ pe astea azi.
Acum ea nu mai ştia ce să faca… Să plangă sau să râdă? A reuşit totuşi să strângă suficientă răbdare pentru a se lupta din nou cu cizmuliţele. Când, în sfârşit, l-a încălţat, înainte de a-l trimite afară la joacă, l-a întrebat:
- Şi acum, unde iţi sunt mânuşile? Trebuie să ţi le pun în mâini ca să poţi pleca afară!
- Le-am băgat în cizmuliţe ca să nu le pield…
Un tanar preot trebuia sa tina prima lui slujba, drept pentru care era extrem de emotionat, chiar simtea panica. Atunci, superiorul lui, Episcopul, vazandu-l atat de stresat, l-a sfatuit ca inainte sa se urce in amvon pentru predica, sa puna un paharel de vodca in paharul cu apa, ca sa se relaxeze si sa aiba curaj. Preotului i-a mers nemaipomenit in prima lui slujba, dar cind a ajuns acasa a gasit pe masa o mica scrisoare din partea Episcopului in care zicea:
"Draga Parinte, Fiule,
Ma bucur foarte mult ca ti-a mers atit de bine in prima ta slujba si ca ai tinut cont de sfatul pe care ti l-am dat, dar trebuie sa-ti fac anumite observatii:
1. Din acel pahar cu apa trebuie sa iei mici sorbituri, nu sa-l dai pe gat dintr-o data.
2. In acel pahar cu apa nu se pune nici gheata, nici felii de lamaie. In plus, eu ti-am spus sa pui putina vodca in paharul cu apa, nu invers.
3. Nu se foloseste Biblia ca suport pentru pahar.
4. Nu poti sa te stergi la gura cu sutana.
5. Poruncile lui Dumnezeu sunt 10 nu 12.
6. Iar apostolii sunt 12 nu 10.
7. Cand vorbesti despre cruce nu poti sa spui ca e acel T mare de deasupra altarului.
8. Cand vorbesti despre Iisus si apostoli, nu poti spune ca e "Fiul si banda lui".
9. David l-a invins pe Goliat cu o prastie si o piatra, nu poti sa spui ca "i-a zburat curul cu dinamita"
10. Cand vorbesti despre Iuda, nu poti sa-l numesti "bulangiu".
11. Tatal, Fiul si Sfantul Duh nu sunt Batranul, Juniorul si Stafia
12. Nu e frumos sa-l numesti pe Papa – "Nasul".
13. Faraonul i-a trimis pe evrei in pribegie, nu in pe**a ma-si.
14. Eva i-a dat lui Adam un mar, nu i-a cedat.
15. Magdalena a fost o pacatoasa nu o curva.
16. Initiativa de a invita publicul sa aplaude a fost buna, dar a fost exagerat sa-l inviti sa danseze Macarena, sa faca
trenuletul si sa o inviti pe Sora Daniela sa faca striptease.
17. Apa sfintita se foloseste pentru a binecuvinta, nu pentru. a-ti racori ceafa.
18. "Casuta" aia este confesionalul, nu toaleta.
19. Pasticul se distribuie crestinilor fara Nutella.
20. Cel de pe cruce era Iisus Cristos si nu Che Guevara.
21. Pacatosii, cand mor, se duc in Infern, nu in aia ma-si.
22. Vezi sa ai mereu chilotii pe tine si, cind e cald, evita sa-ti faci aer cu sutana.
23. Iti amintesc ca slujba trebuie sa dureze circa 1 ora si nu doua reprize de 45 de minute fiecare, iar cel care era asezat langa tine si pe care l-ai numit "travestit cu fusta rosie" eram eu… In rest a fost bine".
Copilul îl întreaba pe tatal lui, ce înseamna politica?
Tatal îl pune pe genunchi si începe sa-i explice aratând exemple:
Fii atent copilas, eu aduc banu în casa, deci eu sunt CAPITALISMUL.
Mama are grija de bani, deci ea este GUVERNUL. Bunicul tau are grija ca totul sa fie în regula, deci el este SINDICATUL.
Babysitterul nostru este CLASA MUNCITOARE si cu totii muncim ca Tu, POPORUL sa te simti bine si sa nu-ti lipseasca nimic.
Iar Fratiorul tau de câteva luni este VIITORUL nostru comun.
Copilasul retine tot ce a auzit si merge la culcare. ĂŽn timpul noptii se trezeste ca fratiorul lui a facut caca în scutec si plânge.
Se ridica si vrea sa-i zica mamei ce se întîmpla, dar asta doarme atît de adînc ca nu reuseste s-o trezeasca.
Intra sa-i spuna babysitterului dar tatal lui tocmai se hîrjonea cu ea în pat în timp ce bunicul lui tragea cu ochi ul prin fereastra.
Nimeni nu-l observa, asa ca merge înapoi în pat.
Ziua urmatoare tatal lui întreaba daca poate sa spuna cu propriile cuvinte ce înseamna politica.
Copilasul îsi aminteste de cele vazute noaptea si raspunde:
Politica este cînd CAPITALISMUL profita de CLASA MUNCITOARE în timp ce SINDICATUL priveste neputincios. GUVERNUL doarme, nimeni nu baga în seama POPORUL, iar VIITORUL nostru este în ****!
La părintele Vintilă
Vine-Arvinte, cam sfios
Şi îi spune: -Fie-ţi milă
De un suflet păcătos
Chiar în Săptămâna Mare
Când tot omul e smerit
Şi posteşte cu ardoare
Uite, am păcătuit!
- Ai furat? întrabă popa
- Nu Prea Sfinte! Fără vrere
M-am dat diavolului, hopa
C-o grădină de muiere!
- Vai de mine, vai de mine…
Greu păcat ai săvârşit…
Însă dacă-mi spui cu cine,
Poate fi-vei mântuit.
- Nu pot! a răspuns Arvinte,
Să-mi fac chinul şi mai greu,
Nu pot să divulg, Părinte,
Că mă bate Dumnezeu!
… Era-naltă şi frumoasă,
Părul blond şi ochii de jar,
Gura dulce, voluptoasă,
Dinţii de mărgăritar…
-Nu cumva ai fost cu Tanţi
Din Smârdan, de peste drum?
-Nu pot s-o divulg, că Domnul
Mă trăzneşte chiar acum!
Şi-avea flori la cingătoare
Trup de crin îmbobocit,
Mijlocul de fată mare,
Numai bună de iubit…
- Poate-ai fost cu Miţa Creaţa,
Cea uşoară ca un fulg
Din Buzeşti? – Cere-mi şi viaţa
Însă nu pot s-o divulg!…
Durdulie, -mbujorată,
Numai cântec, numai joc,
Când te-a strâns în braţe-o dată,
Ai simţit în vine foc!
- Măi Arvinte-ai fost cu Leana
Care şade pe Neptun?
- Sfinte, geaba-mi zgândări rana,
Fiindcă tot nu pot să spun…
O cocoană tăinuită,
Fruct în dragoste scăldat,
Toată plină de ispite,
Toată plină de păcat…
- Bine, du-te, meditează
Şi vii mâine mai dispus,
Domnul să te aibă-n pază!
- Sărut dreapta! Şi s-a dus.
Ajungând în colţ, ca vântul
S-a-ntâlnit cu Calistrat,
Care l-a-ntrebat: -Prea Sfântul
De păcat te-a dezlegat?
- Încă nu! răspunse-Arvinte
Foarte vesel şi vioi,
Dar aflai de la Părinte
Încă trei adrese noi!
AStea is preferatele mele!
Vezi că e şi Dumnezăiţa, ştiai?
Si Sfantul Duh,si Gizaz,ce mai, toata familia! Mai trebuie doar sa-si faca si sfintii cont pe TPU, si e perfect.
Intrecem si satanele... si cine zicea, mai, ca raul e mai puternic mereu? Uite, se inseala.
Normal ca se inseala, ca doar noi suntem divini, sora!
SheR1fuL întreabă:
Julyly2089 întreabă: