Ce sunt alea iele?
Sii ce poveste este dresppre ele?

Dintre toate fiinţele supranaturale a căror menire e să facă rău oamenilor, cele mai de temut sunt Ielele. Nici unele n-au atâtea nume ca acestea, nume eufemistice, create pentru a le îmbuna, pentru a nu atrage asupra-şi efectele teribile ale mâniei lor.

Numele de iele, identic cu pronumele personal feminin, ele, după cum dovedeşte sinonimul Dânsele, le-a fost dat pentru a evita rostirea unui nume care ar fi putut să le supere.

Ielele sunt făpturi feminine supranaturale ce fac parte din mitologia românească, despre care se spune că apar noaptea şi strigă pe nume anumite persoane care merg singure pe stradă.

Se spune că dacă Ielele strigă pe cineva pe nume şi acel cineva le răspunde, Ielele dobândesc o putere asupra ta. Dacă acea persoană nu răspunde, ele nu îi pot face niciun rău.

Legenda spune că Ielele sunt stafiile unor femei, frumoase, voluptoase şi seducătoare, excelente dansatoare şi cântăreţe corale; îşi poartă despletit părul lung şi se îmbrăcă în veşminte vaporoase de mătase ori în, de obicei translucide albe.

În folclorul românesc, Ielele sunt personaje malefice, care pot ajunge chiar să îşi omoare victimele care au răspuns strigării lor.

Legenda Ielelor variază de la un oraş la altul al ţării, în Oltenia considerându-se ca Ielele sunt fiicele lui Alexandru Macedon. În alte părţi ale ţării, se crede că "Ielele beau apă de prin fântâni şi oricine va bea după dânsele, îl pocesc".

Ielele sunt nişte duhuri, în chip de fete tinere, 3, 5, 7, 9 sau 12 la număr, de o frumuseţe uimitoare. După unii, au aripi, sunt îmbrăcate în alb, de sus până jos, au zale pe piept şi clopoţei la picioare. Umblă despletite şi capul le e împodobit cu flori.

Ielele nu duc o viaţă individuală: cetele lor se adună în aer, ele pot zbura, cu sau fără aripi, şi se pot deplasa cu viteze fabuloase, parcurgând "nouă mari şi nouă ţări" într-o singură noapte, uneori folosind trăsuri cu căi de foc. Ielele apar pe stânci singuratice, în poieni sau în anumiţi copaci ca paltinul şi nucul, rareori la răscruci de drumuri.

Poporul a inventat şi remedii împotriva acţiunilor negative ale Ielelor, fie preventive, pelinul şi usturoiul purtate la brâu, în sân ori la pălărie, fie medical-exorciste: jocul caluseresc dansat pe trupul unui bolnav ide Ielei. Tot pentru a evita răzbunarea Ielelor, se înfige un craniu de cal în parul porţii.

Privitor la menţiunile din străinătate, există raportări ale misterioaselor creaturi în toate ţările şi în toate timpurile, de la tragica legendă a lui Hylas Argonautul, atras şi ucis de frumoasele nimfe, şi de la serioasa consemnare a lui Tacitus în Istorii, conform căruia soldaţii înnebuniţi de întrezărirea unei nimfe într-un izvor şi-au măcelărit centurionul, până la straniile inele ale ielelor din 1678 din Hartfordshire, care se considera în epocă că erau făcute de diavol.

Tot ceea ce se povesteste despre iele a ramas numai la nivelul de teorie.