De ce canta cucu numele lui?
Răspunde
Ordonare:
După relevanţă
Se zice ca, acest "cucu", este o pasare singuratica, dar este interesant, de ce isi depunde oul un alt cuib, sa-l creasca alta pasare, si-apoi, o alta nedumerire cu cine concepe oul? Cu "cuculeasa?" In privinta numelui, exista o legenda si-anume: (cucul) pasarea, fiind singura, a intrebat pe mierloi ce spun celelalte pasari cantatoare despre (el) ea, iar acesta i-a raspuns ca nimic, pentru ca nu i se aude vocea si atunci pasarea, s-a suparat si a inceput sa cante: cu-cu, cu-cu...si ca o gluma, numele lui in franceza " avec - avec"...inteligenta intrebare.
Răspunde
Cucu isi striga numele. El nu canta.Nu este manelist.
Hoţul cailor Sfîntului Petre
Povestea bătrânească spune că, în vremea veche, lumea era mai bună şi pămîntul mai curat ca acum. D-aia şi Dumnezeu şi sfinţii umblau pe pămînt. Şi sfinţii îşi aveau şi ei cuprinsul lor, cum bunăoară avem şi noi azi: casă, masă, vitişoare, copilaşi şi de toate cîte trebuie la casa omului.
Între sfinţi însă, ăl mai însemnat era Sfeti-Petrea. El umbla mai mult cu bunul Dumnezeu p-un drum. Dar îşi avea şi el ca tot omul rostu lui, casa şi toate treburile în bună rînduială, ca un sfînt al lui Dumnezeu ce era. Povestea bătrînească spune că, între alte avuturi ale sale, avea şi o herghelie însemnată de cai frumoşi, tot unu şi unu, negri în păr ca pana corbului şi iuţi ca focul, de mîncau nori, nu alta. Mă rog, cai de sfînt şi dă-le pace!
Şi în vremurile alea, cum din păcate şi acum, pe lîngă sfinţi, oamenii lui Dumnezeu, erau şi destui hoţi de codru, căci şi dracu şi-a avut şi-şi va avea totdeauna partea sa în lume.
Dar mai înainte vreme, hoţii erau tot mai puţini şi mai cu frică şi ruşine şi şedeau prin codri neumblaţi decît de duhuri rele; pe cînd în ziua de azi, din păcate, hoţii s-au înmulţit atît de tare, încît mai nu e colţ unde să nu dai de ei: în sate, în oraşe şi pe tot locul, te fură ziua nămiaza mare, ba te fac de le dai cu mîna ta şi tu rămîi cu o mînă la inimă şi cu alta scărpinîndu-te în cap!
Un hoţoman de frunte, pe vremurile alea, era şi Cucu.
De unde şi pînă unde, că acesta află de caii lui Sfeti-Petre şi îşi puse în gînd să-i şterpelească.
Vreme multă nu mai trecu la mijloc, de vreme ce Sfeti-Petre era mai mult călător pîn lume cu Dumnezeu, şi aşa într-o noapte, făcu cum făcu şi-i fură caii, şi cu ei la pădure, băiete!
A doua zi pică şi Sfeti-Petre din călătoriile sale. Şi cum veni, întreabă de cai. Caii nicăiri... Că o fi, că o drege, că sucita, că învîrtita, nu sînt caii şi pace! Ei! de luat i-a luat, dar cine i-a luat şi unde i-a dus?
Sfeti-Petre, ca un sfînt al lui Dumnezeu ce era, numaidecît ghici hoţul: „Cucu i-a luat!" şi după el copii... Sfîntul ceru de la Dumnezeu să-i dea cîţiva cîni voinici, cu care să plece pîn păduri după cai.
Dumnezeu îi dete lupii şi de atunci lupii au rămas să fie cînii lui Sfeti-Petre.
Şi plecă Sfeti-Petre cu cînii după el, şi răscoli toate pădurile şi toate hududoaiele, de dimineaţa pînă seara şi de urma cailor nu mai dete şi nici de-a hoţului. Îl apucă noaptea în pădure şi era o noapte d-ale de să-ţi dai cu degetele în ochi de întunerec: beznă nu altceva, mai întunerec ca în iad. Nu mai vedea Sfeti-Petre încotro să mai apuce. Atunci se rugă el la Dumnezeu să facă vreo minune, ca să-i lumineze calea.
Dumnezeu sfîntu, ascultă rugăciunea lui Sfeti-Petre şi cît te-ai şterge la ochi, se umplu toată pădurea de licurici.
Sfeti-Petre se înveseli şi pe lumina licuricilor mai căută caii toată noaptea prin păduri iar la ziuă se întoarse acasă, tot fără cai.
Atunci Sfeti-Petre blestemă pe Cucu ca să se prefacă în pasăre neagră, să fie cobe rea şi singur să-şi spuie numele unde s-o afla.
De atunci hoţul Cucu a rămas pasăre neagră şi blestemată şi cînd ţi-a cînta în spate, pe casă sau în curte, moarte însemnează, şi el altceva nu mai zice, decît îşi strigă toată ziua numele prin păduri: „Cucu! cucu!".
Şi cucu are mare frică de licurici. De aceea cum se ivesc licuricii prin păduri, el încetează de a mai cînta, crezînd că Sfeti-Petre îl caută iar să-l prinză, pentru că i-a furat caii.
Licuricii sînt blagosloviţi de Sfeti-Petre, ca să lumineze calea rătăciţilor prin păduri; ei sînt făcliile pădurilor. Ei se ivesc tot aproape de Sfeti-Petre, adecă de ziua lui Sfeti-Petre, cam prin postul lui Sîn-Petru. Atunci şi cucu tace, cum vine şi vorba cîntecului:
Veni postu lui Sîn-Petru,
Părăsi cucu bungetu,
Şi turtureaua vâlceaua,
Şi mîndruţa poticeaua.
Din cauza cantatului si-a primit numele. Daca zicea LALA, banuiesc ca nu-i mai ziceam Cuc ii ziceam Lal. 
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
