Http://i.imgur.com/RUHcG2K.png
A treia parte din super duper povestea melodramatica.
PS: Ce inseamna melodramatic?
Ordonare:
După relevanţă
Răspunde
Foarte frumos.De unde îți vin toate ideiile astea? Adică m-ai făcut să vreau să fiu un om mai bun..Serios de unde atâta melancolie?
Am de scris minunate compuneri la romana plus ca prietena mea cea mai buna e dusa cu capul. Am inceput sa scriu si un roman de comedie. Nu intreba. Si am doar 10 ani 
.
Si da, stiu ce-i aia anus.
Răspunde Cine nu ştia că ai în jur de 9-10 ani?
Oamenii inculti.
Si tu vrei sa citesc toata asta?!
Du-te si posteaza lucrurile astea pe Timp Liber (categoria), altfel incep sa dau report.
Sa dai sanatos. Eu o scriu cu astia de pe T/A si tu parca plecai! Daca nu te intereseaza poti sa nu citesti, adica nimeni nu te obliga.
*E ZGLOBIE*
Ă-hă-hă, mâncam-i-ai cur*l!
Voi intra din ce in ce mai rar.
Astea nu sunt intrebari amuzante. god damn it, ce dracu' pic de haz nu au generatia asta de 9-10 ani.
Eh, ce sa si faci...
Speed,imi dai acordul sa rad la comentariul lui SmileyesotulmeusecretLOL cu "Ă-hă-hă, mâncam-i-ai cur*l!"?
Iti cer acordul ca sa nu te superi daca rad.
Apropo, SmileyesotulmeusecretLOL, mie imi place povestea.Cam trista cu chestile in genul boabelor de grau,cocioabei afundte in pamant, camesei murdare, dar imi place.
PS:Te rog, fa-o mai fericita, ma simt trist.
Mai bine trist decat mort. Daca simti ceva, inseamna ca inca traiesti.
Dar tristetea povestii tale ma omoara!
Flori de fag vandute pentru bani...cum sa nu te intristeze asa ceva?
Ai talent la povesti triste, asta-i clar.
Uite cateva povesti pentru copii mici :
De ce ciripesc păsările
De mult, pe când Dumnezeu crea lumea, animalele puteau vorbi. Toti vorbeau intre ei, discutau, se jucau, făceau ce facem noi oamenii acum.
Odată ce veni omul pe pământ, animalele erau speriate. Nimeni nu știa ce e, ce face, sau ce gândește. Era gen un extraterestru pentru ei. Toate animalele au tăcut din gură, sperau ca ciudata ființă sa plece sau sa nu le facă rău daca tot a venit. Dar ce credeau ele mai rău s-a adeverit: un al doilea om sosi. Animalele se gândeau cu sa scape de ei.
S-au gândit ca fiecare sa scoată sunete ciudate, să-i sperie și să plece. Pisicile făceau sunete precum,,miau,,, câinii ceva de genul,,ham,, sau,,woof,,. Maimuțele făceau,, uaa,, si alte animale făceau multe sunete ciudate.
Dar oamenii nu plecaseră, ba chiar se înmulțiseră. Animalele continuau pe același plan, dar si-au dat seama ca omul era curajos. Apoi s-au gândit ca poate îl puteau vrăji, cu triluri minunate. Un timp a funcționat, dar tot n-au scăpat de ei.
Spre final, animalele s-au enervat, așa că i-au lăsat in pace și au încercat să mai vorbească. Dar nu puteau... nu mai puteau vorbi normal. Doar păsările mai reușeau, fiindcă ele ciripeau nu de multa vreme. Toți se bazau pe ele, dar nu se mai înțelegeau.
Păsările s-au gândit ca acum ar trebui sa găsească o metoda de comunicare. Stăteau in copaci si gândeau. Dar o vrabie si-a înghițit vorbele, fiind speriata de un pui de om.,, Hac,,-ul ei sperie toate păsările, care-si înghițiră si ele vorbele. De atunci păsările ciripesc si cântă numai triluri, acelea fiind ultimele sunete pe care reușiseră sa le salveze.
Scrisa de le mua. Si a doua scrise tot de je:
Dragonul si comoara din munte
Pe muntele inghetat din Nemfia, tara nimfelor si a celorlalte creaturi nemaivazute, traia un dragon al ghetii si al suflului rece. Era prietenos cu cei din Nemfia, un taram de vis, cu tot ce-i mai frumos pe aceasta lume, cu cele mai frumoase monumente, dar era fioros cu ceilalti straini. El apara o comoara, comoara Nemfiei, care era plina de monezi de aur, de argint, inele de platina, bijuterii de tot felul, dar, cel mai important, inima argintie a Nemfiei. Era o inima din argint, care cuprindea cele mai mari secrete ale taramuluiu Nemfia.
In celalalt colt al lumii, in Italia, un simplu om, care dorea sa descopere creaturile Nemfiei, pe nume Luca, se gandea cum aratau toate ciudateniile acelei lumi. Statea sub un raft vechi din casa sa si scobea tapetul prafuit de pe perete. Deodata, un colt de tapet se desprinse si dupa el se ivi o scrisoare. Mai degraba, o harta. Doua, doua harti. Una: cum puteai ajunge in Nemfia. A doua: harta Nemfiei. Lui Luca nu-i veni sa creada. De atatia ani, tot ce cauta gasise in casa lui, sub un colt de tapet. Ce era cel mai greu? Era nevoit sa traverseze doua oceane. Doua oceane i se pareau o nimica toata pentru o asemenea descoperire, care l-ar face pe simplul profesor de matematica un adevarat om de stiinta instarit. Deja se gandise cum sa se duca in colo. Avionul, nu era prea scump, dar... balonul cu aer cald, da, era perfect. Era si vara, dar in Nemfia era si iarna, si primavara, si vara, dar si toamna, Nemfia fiind impartita in 4 parti.
In Nemfia totul era normal, zanele si nimfele zambeau, piticii incercau sa le cucereasca, uriasii stateau si jucau table, dragonii nu suflau foc si inima argintie a Nemfiei era in siguranta. Nimeni nu banuia vizita vreunui pamantean acolo, in curand.
Trecuse deja o zi, iar Luca era gata e plecare. Baonul sau era perfect, avea tot ce avea nevoie si stia de unde sa decoleze. Facea cateva popasuri in Germania si in Finlanda. Da, se pare ca Nemfia se afla in nordul lumii.
Se pornise, usor a trecut prin Germania, apoi mersese in Finlanda. Acolo, fiind destul de frig, statuse in ospetie, la o doamna bogata si modesta. O chema Linda, si, afland despre aventura in care pornise Luca, se decise sa-l urmeze. Acum, Nemfia avea de asteptat doi vizitatori, doi, care aveau sa soseasca in curand.
In Nemfia, zanele se nelinistisera, si asta nu era un semn bun. Se spune ca, daca in Nemfia zanele se vor agita vreodata, vor primi un vizitator. Dragonul din munte se gandea daca va trebui sa sufle prima data cu gheata ca sa apere inima Nemfiei. Daca reusea sa sufle gheata, era de rau. Si nu mult trecuse, ca dupa doua zile, Nemfia era in stare de criza. Totul era alert, pana si uriasii se ingrijorau, asta era groaznic. Daca prima eclipsa de luna aparea in acea noapte, Nemfia urma sa aiba un vizitator.
Si nu se inselau. Linda si Luca se apropiau de marginea nordica a planetei, imbracati extrem de gros. In curand aveau sa aterizeze pe pamantul inzapezit. Luca, brunet cu ochi caprui, si Linda, blonda cu ochi albastri, paseau incet prin desertul de omat. Mergeau prin acel pustiu alb si dadusera de un mic caine, un husky care parea ratacit. Se gandisera ce-ar fi sa-l ia, parea atat de neajutorat. Linda il luase si il infasurase intr-o patura de lana, pe care o tinea in bagajul ei. Ii daduse o bucata de sunca din provizii si il tinea la piept, scturandu-l de zapada si uitandu-se in micii sai ochi verzi ca iarba frageda scaldata in roua de primavara. Luca ramasese uimit de blandetea Lindei fata de animale, dar totusi ii zise ca vor trebui sa plece amantrei, sa caute poarta Nemfiei.
In Nemfia era un dezastru, eclipsa de luna se ivise, iar toti se rugau sa nu fie real ceea ce se intampla. Dar ceea ce era mai rau se intamplase. In desertul alb, o poarta straluci, si Luca si Linda intrasera pe ea. De ce nu era pazita poarta? Era imposibil ca cineva sa gaseasca drumul spre Nemfia.
Atunci, lui Luca i s-a indeplinit visul. Da, a vazut Nemfia. La inceput toate creaturile incremenisera. Luca se gandea ce putea face. Parca timpul se oprise in loc. Nimic nu se misca. Dupa nu mult timp, Luca o lua pe Linda si se uitara la harta. Linda dadu drumul husky-ului si el incepu sa se agate de zane, una din ele stranutand si restul miscandu-se. Luca observa si apoi isi daduse seama- intrarea lor in Nemfia le speriase de moarte pe creaturi. Se prezenta si incerca sa explice ca tot ce doreste e sa scrie un jurnal despre Nemfia si sa locuiasca acolo, ca vine cu ganduri pasnice. Linda se prezenta si apoi o nimfa se apropie de ea si, analizand-o, ii spuse:
- Doar un om a mai pasit in Nemfia... Lukas Prizzeto. A promis ca va pastra ascunsa har-r-r-ta Nemfiei. Aici a murit, era imposibil s-o gasiti.
- Lukas Prizzeto? rosti Luca. Era, bunicul meu. O vreme, lipsi mult, si nu mai stiam nimic de el. Bunica nu mai era, si de atunci el calatorea.
- Lukas s-a indragostit de o nimfa a apei: Ninanda. Bunicul tau locuia cu ea si nu se gandea la viata fara ea. Urmau sa se casatoreasca, iar Lukas sa devina un nemuritor. Dar, a incercat sa fure din comoara Nemfiei, si dragonul ghetii l-a ucis.
- Doamne, rostira intr-un glas Luca si Linda.
- Acum, daca doriti sa ramaneti, va trebui sa semnati o foaie, prin care, se spune ca, nu veti mai pleca de aici niciodata.
Si primira un stilou de pana. Semnara, stiind ca fac alegerea corecta. Apoi il luara pe micul husky si plecara fiecare spre casuta lui speciala. In casa Lindei era totul aranjat elegant si clasic, iar in cea a lui Luca erau suficiente materiale pentru a studia toata Nemfia. In fiecare zi Linda si micul husky pe nume Puff (era baiat) mergeau si admirau Nemfia, mergeau la spectacole, beau ceai si faceau alte activitati cuturale, dar Luca studia Nemfia. Dorea sa afle absolut totul, iar in fiecare noapte nota absolut tot ce afla, nimic nu-i scapa.
Dupa ani in care adunase informatii, isi termina studiul despre Nemfia.
- In sfarsit! striga el.
- Ce? intrebara toti intr-un glas, uimiti.
- Am terminat jurnalul!
Si apoi toti au inceput sa aplaude, jurnalul dandu-se din mana in mana, sa se vada creatie lui Luca. Nimeni nu era nemultumit, scria exact strictul necesar, cu mici informatii peste granite, care dadeau un aspect aparte intregului jurnal.
Si, dupa cum a semnat, Luca a fost nevoit sa ramana in Nemfia. Peste timp se indragosti, dar nu deveni un nemuritor... se indragosti de Linda. Tot timpul statea cu ea si cu Puff, pierdea vremea cu ei. Se casatorisera, avura si doi copii, Elisa si Mina, care erau niste perle in Nemfia. Anii trecura, si Luca isi dadu seama ca nu facuse nici o nelegiuire pe parcursul sederii sale. Ca oricum era batran, si nu mai avea mult de trait, iesise afara. Se duse si strabatu drumul pana in muntii inghetati din partea iernii, tocmai din partea de vara a taramului. Se duse si urca in muntele cu inima de argint a Nemfiei. Vorbi cu dragonul, si-l adormi, incercand sa ia inima de argint a Nemfiei. Dragonul se trezi, la spargerea unei bucati de gheata de piciorul lui Luca. Si arunca in el cu suflul de gheata, ucigandu-l.
Apoi Luca se trezi, facand o grimasa, tot scobind tapetul cu degetul. Adormise, totul a fost doar, doar... un vis frumos. Ba nu, avea jurnalul sub brat. Langa el era Linda impreuna cu Puff, Elisa si Mina. In casa lui Luca. Apoi si-a dat seama, ca, lucruri magice, precum cel ce i s-a intamplat, se intampla mereu. Se pare ca o zana prevazuse ce avea sa faca Luca la batranete, asa ca dupa ce muri, ii dadu ceasul inapoi pana in anul in care Elisa si Mina se nascusera si il trimise acasa, in Italia.
Si una pentru un concurs:
Orice sport
Nu orice sport e tocmai plăcut la început, nu? Ești omul nou, nu știi nimic, și nu cunoști pe nimeni. Așa e și la tennis. Mișcările, toată grația mâinii și a rachetei când intră în impact cu mingea, totul e atât de frumos, dar sub aceasta frumusețe stă multă muncă. Înveți poziția de lovit mingea, cu dreapta, cu ambele mâini. Ah, ce grea este racheta! Parcă instrumentul acela mare, de metal, cu o gaură acoperită de plasă ar fi un monstru, un mic spiriduș care vrea mereu sa te dezamăgească. „Niciodată nu le poți face in același timp!" iți spui in gând: jocul de picioare dintre mingi, poziția corecta in timpul lovirii mingii, serviciul corect, alergatul pe zgura aceea aspra. De ce este atât de greu?!?!?!
Fiecare lucru muncit are si o răsplată, nu? După ce te obișnuiești cu greutatea rachetei, parca nu mai este atât de greu. Dar apoi ajungi la a doua problema: mingile. Cu o viteza uimitoare, si parca mai grele decât racheta, intra in impact direct cu ea, iar tu trebuie sa fii pregătit. E aproape imposibil sa spui de cate ori va cădea in pământ pana sa ajungă sa-ti lovească racheta. E imposibil sa spui daca vei reuși sa o lovești. Uneori, iți faci în gând planul perfect ca sa faci mingea sa intre perfect pe mijlocul plasei rachetei. Parca mingea vrea sa-ti evite racheta cu orice preț, de parca ar fi doi magneți cu poli identici. „Nu, e prea greu, nu voi reuși!" te gândești. Cu timpul, știi să apreciezi distanta mingii față de tine si unde va avea loc impactul cu racheta, dar nu poți fi sigur că le vei nimeri. Totul stă in voința ta.
Mai bine acum. Gata cu problema mingilor, dar care e următoarea? Da, jocul de picioare dintre mingi, care te ține activ în timpul meciului. Nu poți să nu-l faci. După ce lovești mingea, miști ușor picioarele pe zgura. Ah, de ce?!?!?!?!?!?! Trei lucruri in același timp, toate ciudate si fără rost.
Gata, ai terminat, dar acum, marea problema: serviciul. Nu, nu să mergi la munca, ci să dai mingea peste fileu intr-o mișcare ciudata a brațului, pe spate. Arunci mingea, o nu, n-ai nimerit-o! Ce te faci? O iei pe următoarea, o dai, dar, nu, prea încet. Îți îneci capul cu tot felul de critici care crezi ca te ajuta. Nu, exersatul te ajuta. Mereu încearcă. Termini si cu problema aceasta. Te întrebi ce vei face cu toate astea: da, a venit timpul, marele si primul meci.
Prima oară ești nevoit sa înțelegi regulile. „Ce ușor!" iți zici. Nu, la tennis jocul e complicat si greu. Ai de-a face cu doua careuri: unul in care mingea adversarului va trebui sa aterizeze la serviciul corect, care da startul jocului, si celalalt, in care poți da tu pe parcursul jocului mingea. La o lovitura in spatele adversarului, primești 15 puncte, apoi încă 15 si intr-un final 10. Cine știe de ce? Începi să joci, cu toate emoțiile tale, cărora trebuie sa le dai drumul in forța impactului mingii cu racheta. Si, da, reușești! Ești așa de bucuros, dar nu-ti lua capul, mingea va reveni foarte rapid. Si tu o nimerești iar! Dar, ce te faci, e rândul tău sa faci serviciul. O nu! Nu reușești. O a doua minge, o ultima șansă. Da, si dai in careu! Fugi după minge, o nimerești! Te bucuri! Vine mingea înapoi, iar tu, nu... De ce?!?!?!?!? Ratezi. Următoarea minge, pana iei cele 40 de puncte. Sau le ia adversarul tău.
Spre final te bucuri. Ai muncit atât de mult, ca sa vezi cum poți si tu avea grație intr-un sport. Te simți foarte mândru. Totul e mai frumos acum. Vezi cu doua perechi de ochi lumea: una sportiva, si una normala. Ambele sunt frumoase, si te simți mai bine văzând cu toți cei patru ochi aceasta lume, care, oricât de urâtă ți se pare, are câte un strop de frumos în orice, mai ales in sport sunt atâtea ploi de frumusețe.
Sper ca nu te-am plictisit.
Mai am una.
Ete na, voi vindeti ciupercile care cresc pe marginea casei si buzunare din iarba!
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
