Partea doi din DOAR UNUL.

-C-cum adi-di-dică? am reuşit eu să zic, printre bâlbâieli.
Nu îmi dau seama de unde, dar în mâna ei a apărut un cuţit. Îşi ridica mâna încet, iar eu eram atentă la cuţit, cât de tăios arăta. Perfect pentru vene. Dar am preferat să nu mă gândesc la asta acum. Parcă nu aş vrea să mor. De fapt, dacă stau să mă gândesc, de mai multe ori am vrut să-mi pun capăt vieţii, dar ceva m-a oprit. Acum nu ştiu ce mă opreşte. Aş vrea ca acel ceva să nu mă mai oprească.
Îşi ridică cuţitul tot mai sus, astfel încât am putut să-i văd iar faţa. Iar rânjetul acela parcă desprins din filmele horror nu îmi ajuta inima să bată mai lent!
-Dacă nu-mi zici tu, o să decid eu pentru tine.
Şi, fără să-mi dau seama când şi cum a reuşit, Unica era deja peste mine, cu cuţitul îndreptat spre capul meu. Abia vedeam ceva. singurul lucru care lumina era luna. Şi nu îmi dau seama cum s-a întunecat aşa repede! Oricum, Unica m-a speriat şi mai tare când şi-a trecut limba peste buza de jos, savurând momentul.
Am simţit că inima îmi sare din piept în momentul în care şi-a îndreptat suţitul cu viteză sper faţa mea. aAm riscat şi mi-am dat capul într-o parte. Şi, se pare, chiar am avut noroc. Se pare că dorinţa mea de a trăi este mai mare decât mă aşteptam. Cuţitul ei s-a blocat în pământ, iar pe faţa ei se observa descurajarea. Am profitat de moment şi am ieşit de sub ea, începând să alerg pe unde vedeam cu ochii.
Şi se pare că nu vedeam prea bine, deoarece m-am trezit într-un fel de încăpere sub pământ. Nu am idee prin se am căzut, dar ştiu că m-am tăiat în ceva pe picior. Şi rău de tot deoarece se vede carnea. Adică... din ce puteam observa în acea beznă.
-AAAA!
Acest ţipăt s-a auzit puternic de lângă mine. Mi-am luat mâinile de la urechi şi am încercat să desluşesc ceva în acea beznă. Dar nu am mai putu vedea când ceva mare şi solid m-am lovit chiar peste ochi. Am scos un geamăt de durere şi mi-am acoperit ochiul.
Apoi am simţit nişte braţe cum încearcă să mă ajute, cred, şi am auzit nişte voci în şoaptă:
-Scuze, ea nu ştie ce face. Ai păţit ceva.
Ea? Care ea? Nu puteam vedea nimic, de aceea am zis, cu o voce în care se putea observa nervozitatea:
-Cine eşti? Sau cine sunteţi?
-Eu sunt Mihai, iar idioata asta e Ale.
Parcă mi-ar păsa numele lor.
-Ăăă, voi ce căutaţi aici?
-Încerc să o fac pe idioata asta să nu mai încerce să se sinucidă.
Am auzit nişte gemete şi mi-am închipuit că acest Mihai care vorbea cu mine îi ţinea mâna la gură lui... ăă... Ale.
Am preferat să nu mai zic nimic. Nu păreau să mă ajute. Iar acea Ale se zbătea într-una. nici nu mă mir că vrea să se sinucidă. Dar apoi m-am gândit că probabil şi ei vor să mă omoare, la fel ca Unica, şi m-am depărtat puţin.
Peste câteva ore, după ce Ale s-a mai potolit, Mihai a s-a aşezat lângă mine şi a început să-mi vorbeasc. Despre orice înafară despre PORCĂRIA ASTA DE PĂDURE NENOROCITĂ. Aşa că am zis să încep eu să vorbesc despre asta:
-Suntem închişi aici cu pământul şi atât?
-Era un craniu pe undeva pe aici.
-Ce drăguţ, am zis mai mult pentru mine.
-Ce?
-A, nimic. Doar mă gândeam dacă sigur nu e o altă ieşire. Nu vreau să mă întâlnesc iar cu copila aia ciudată.
Şi cu asta m-am pus în toate cele 4 membre şi am început să caut o ieşire. Tot ce părea să fie pe acolo erau pereţi uşor rotunjiţi acoperiţi de mult pământ. Ca un fel de scorbură, dar sub pământ. Şi am crezut asta până să mă împing într-un perete unde părea scobit şi am căzut cam 1 metru în jos.
-Hei, eşti bine? m-a strigat Mihai.
Acum era şi mai întuneric, iar piciorul mă durea şi mai tare. Dar am zis doar:
-Da, sunt bine.
Mihai a mai început să vorbească, dar nu am înţeles deoarece am observat acolo un hanger, că nu pute-am să-i spun altfel. L-am luat, m-am uitat la el şi am văzut că este încă nefolosit. Aşa că l-am întrerupt pe Mihai:
-Aveţi ceva cu care am putea face foc.
Apoi am auzit zgomote ca "Dămi-le, Ale!" sau "Nu te las să-ţi dai foc!" şi multe gemete şi trosnituri. În scurt timp, Mihai mi-a aruncat un pachet de chibrituri. La a treia încercare, hangerul s-a aprins şi totul s-a luminat. Am putut observa un coridor lung cu pereţii frumos decoraţi.
-Ar trebui să coborâţi şi voi aici.
Au coborât şi cei doi, apoi am străbătut coridorul. Peste ceva timp coridorul s-a deschis într-o... ăăă... peşteră foarte mare şi luminoasă!? Cam asta e. Gheaţa pare de cristal, iar aurul şi argintul de toate formele adunat în mici drămăjoare te făceau să te simţi ca într-un palat. Mi-am aruncat ochii prin toată încăperea, până am văzut nişte funii atârnate de tavanul de gheaţă, în capătul lor atârnând cadavre pline de sânge!
M-am panicat imediat şi i-am căutat cu privirea pe cei doi idioţi. Pe Mihai l-am văzut îngropat în aur şi argint, iar Ale... cred că pipăia o coasă. Mi-am dezlipit buzele ca să le zic ceva, dar am auzit în spatele meu mici paşi. Când să mă întorc, dau de o faţă cu un rănjet la fel ca a lui Unica, parcă desprins din filmele horror. Mâini îi erau ridicate şi degetele împreunate peste un topor! Nu mai eram în stare nici măcar să ţip.

Ca şi data trecută, care mai vrea să apară doar să-mi zică. Mda. ştiu! A fost pălictisitor. Mai plictisitor şi total neamuzant. Dar poate că v-a plăcut.

Pentru a răspunde la o întrebare trebuie să ai cont pe TPU.ro

Logare cu email şi parolă

Creare de cont nou

Logare cu Facebook