Mankind is poised midway between the gods and the beasts. (Omenirea se află suspendată la jumătatea drumului dintre zei şi animale.)
Citatul îi aparține lui Plotin, nu lui Platon. http://www.brainyquote.com/quotes/plotinus_144428
Citatul poate fi interpretat în mai multe feluri, cel puțin eu o pot face:
1. La origine am fost animale și ne dorim să evoluăm, să fim asemenea zeilor, dar mai avem până departe, suntem de-abia la jumătate.
2. Omul are ceva și din zeu, și din fiară, suntem capabili să creăm artă asemenea zeilor dar putem ucide cu sânge rece, asemenea unor bestii.
Anthony Hopkins spune, bănuiesc, că am involuat de atunci, din vremea lui Plotin și în loc să fim la jumătatea drumului, suntem din nou în prima pătrățică, mai degrabă animale decât zei.
CausingCatastrophy întreabă:
DaciaRomania întreabă: