Eoooo? * hâc * să mă h-h-hîmbăăt? * hâc * N-Nişiodată!
http://media.tumblr.com/......rynlhg.gif
Am băut prea mult vin fiert de Revelion, şi am vrut să mă dau mare că ştiu să călăresc calul...m-am suit, i-am tras un picior în burtă, şi m-a azvârlit vreo 5 metri, şi am dărâmat gardul de la ţarcul cu oi. Ele cum au văzut poarta deschisă, au zbughit-o (plus că era vreo 1 noapte ceasul).
Am încercat să mă adun la loc (ca eram împrăştiată pe iarbă), dar chiar când să mă ridic în capul oaselor, vine un berbec din spate, şi mă împunge în c*r, de intru cu capu' într-un maldăr de iarbă. Am stat acolo vreo 20 de minute, şi îi povesteam unei găini care stătea pe ouă, despre băiatul de care-mi place. După ce am prins puţină putere, m-am ridicat şi am plecat în casă. (de data asta am ajuns teafără)
Imi placea un baiat si in si cand eram cu grupul si era si el m-am imbatat cu mai multi si cand el a trebuit sa plece in casa am inceput sa plang ca disperata pentru ca voiam sa mai ramana.
Da.a fost nasol O.o
Si ai facut acolo? :0
Da, doar dublu pi faza tare a fost cand am iesit din sifonier, am vazut lume si am crezut ca am gresit camera am zis "scuzati" si am intrat inapoi
Lol
Cine nu are varsta legala pentru consumul de alcool(18 ani nu 14 nu 15)sa fuga repede de intrebarea asta.
DaciaRomania întreabă: