Trebuie o declaratie a ambilor parinti, autentificata la un notar public, prin care acestia isi dau acordul sa pleci in strainatate si indica un insotitor major. Iti mai trebuie pasaport ori carte de identitate. In acest sens sunt prevederile Legii nr.248/2005 privind libera circulatie a cetatenilor romani in strainatate, citezL
"ART.30.(1)Organele poliţiei de frontierã permit ieşirea din România a cetãţenilor români minori numai dacã sunt însoţiţi de o persoanã fizicã majorã, în urmãtoarele cazuri:
d)minorului care este titular al unui document de cãlãtorie individual sau, dupã caz, al unei cãrţi de identitate şi cãlãtoreşte însoţit de o altã persoanã fizicã majorã i se permite ieşirea în aceleaşi condiţii şi împreunã cu aceasta numai dacã persoana însoţitoare prezintã o declaraţie a ambilor pãrinţi sau,
dupã caz, a pãrintelui cãruia minorul i-a fost încredinţat prin hotãrâre judecãtoreascã rãmasã definitivã şi irevocabilã, a pãrintelui supravieţuitor ori a reprezentantului sãu legal, care sã cuprindã acordul acestora cu privire la efectuarea cãlãtoriei respective de cãtre minor, la statul sau statele de destinaţie, la perioada în care urmeazã sã se desfãşoare cãlãtoria, precum şi
datele de identitate ale însoţitorului respectiv." Numai bine!
Daca pleci intr-o tara din UE nu ai nevoie de pasaport doar de buletin, si parintii tai trebuie sa mearga la notar sa isi dea acordul ca poti calatori singura in strainatate. Pretul variaza in functie de ce notariat e, eu nu ma aflu in Romania ca sa-ti spun un pret exact dar cred ca e in jur de 15€.
Stiu parintii tai. Intreaba-i pe ei. Nu e bine sa pleci de capul tau. O sa ajungi la PRO TV la stirile de la ora 5 daca ai incredere in tot felul de oameni "binevoitori" care iti propun marea cu sarea.
Buna...depinde in ce tara vrei sa mergi.pasaportul nu mai e obligatoriu.iti trebuie doar imputernicire facuta de parintii tai dar insotita de cineva. sper ca te.am ajutat
goejoy întreabă:
Anisia3322 întreabă:
Norvegia22 întreabă:
Zana5512 întreabă: