Am fost de 2 ori, de fiecare dată cu trenul. Din Bucureşti am făcut în total 20 de ore (asta doar dus, deci 40 de ore dus-întors). Ce ar trebui să ştii este că trebuie să plăteşti viză la graniţă, deci nu se mai ia de la ambasadă ca înainte.
Apoi ca obiceiuri, ce să zic... de 5 ori pe zi (dacă nu mă înşel) încep toate moscheele să urle în oraş, o dată şi la răsărit pe la 5 şi ceva dimineaţa, deci dacă mergi acolo şi vrei să dormi liniştită ar trebui să îţi iei cameră cu geamuri termopan şi să le închizi înainte de culcare. Apoi pe stradă ar trebui să nu te îmbraci prea provocator şi dacă ţi se oferă ceva (au obiceiul de-a invita străini la un ceai sau de-a îţi oferi diverse chestii gratis, doar pentru că eşti o fată drăguţă), eu recomand să refuzi, căci în spatele acestui gest este întotdeauna ascunsă o dorinţă îndepărtată de-a te lua de soţie. Mi s-a întâmplat mie, mi-a dat unul 4 hamburgeri, 2 kile de portocale şi îngheţată câtă am vrut, doar pentru că i-am promis că la anul' când revin la Istanbul, voi veni să mă ia de nevastă.
Ar trebui să ai grijă şi la buzunare, în special în mijloacele de transport. Deşi ni s-a spus că e mult mai sigur ca Bucureştiul, unei colege i-a fost ciordită camera foto din tramvai. Ce pot să zic... majoritatea lucrurilor se deprind pe parcurs.
La fiecare buticuţ vei fi întrebată din ce ţară eşti, preţurile sunt făcute în funcţie de răspunsul la întrebarea asta. O tipă care spune că e din Anglia va "primi" preţuri mai mare ca una care zice că e din "România" sau ceva de genul ăsta. De asemenea, când spui România, se vor lipi de tine cu diverse replici precum: "Aha! Romania! Cefaci! Cefaci! Bine! Bine!" sau "Romania "Gica Hagi! I love Romania"
Cu timpul vei observa însă că niciunul nu are tangenţele cu România, pe care susţine că le are. O conversaţie mai departe de "ce faci" şi "Gigă Hagi good" nu poate fi purtată.
Ai grijă cum te tocmeşti. Niciodată să nu plăteşti ceea ce ţi se cere. Toţi se tocmesc, toţi umflă preţul într-o veselie. Şi când spun toţi... chiar TOŢI vreau să zic!
Am vrut să trimit un pachet de 100 de grame în România prin DHS, când întreb care-i preţul angajatul îmi spune: "75 Euro!". Eu mă întorc pufnind într-un râs ce lăsa de înţeles că e preţul foarte mare, la care el sare de pe scaun şi ţipă după mine: "Lady, lady! 50 Euro! Last offer!"
Eu am fost de cateva ori si mi-a placut foarte mult. Am fost cu autocarul (nu recomand, foarte obositor) si cu avionul (foarte comod cu Taromul). La vizita cu avionul am avut probleme fiindca eram cu o colega de serviciu, amandoua foarte tinere si nu ne-au crezut la aeroport ca suntem doctorite si mergem la un congres medical. Ne-au tinut cam 20 de minute intr-un birou, cu un ofiter care nu vorbea decat turca, fara pasapoarte, fara explicatii. Apoi au venit, ne-au dat pasapoartele, ne-au urat sedere placuta, ne-au zambit si gata. Fara explicatii.
Trebuie sa stii asta: ca nu vorbesc decat turca, ca iti recunosc limba si toti stiu romaneste: Buna, ce faci? dar apoi nu stiu nimic in alta limba in afara de turca.
Turcii pe care i-am intalnit eu au fost foarte cinstiti, nu incearca sa te pacaleasca la bani, poti umbla noaptea prin Istanbul fara teama. Hotelurile sunt muuuuult sub numarul de stele pe care il afiseaza (4 stele inseamna maxim doua in Romania). la hotelurile de 2 si 3 stele faci foamea de vezi stele verzi, portiile sunt minuscule, carnea e foarte rara, multe legume pregatite mai ales prin prajire si deci indigeste. De la 4 stele in sus, lucrurile se normalizeaza. Cea mai buna mancare am mancat-o in "impinge tava" pe autostrada si la o ghereta intr-un cartier obinuit, neturistic. Dimineata pana pe la 9 orasul e pustiu, dar noaptea la doua cheiul Galatei e plin de vanzatori si pescari.
Eu ma gandesc la foarte multe, depinde la ce te gandeai tu cand mi-ai spus ca mergi cu iubitul.
si apropo, se poarta.
Poti alege zborul Bucuresti-Istambul http://www.tarom.ro/ sau low cost http://ro.skyscanner.com/......A2nia.html
Da, am fost la istanbul.am mers cu tarom, zbor direct din bucuresti, aprox 2 ore.cazarea am avut-o la un hotel de 5 stele-daca dispui de fonduri merita din plin, serviciile super.nu e prima data cand merg in turcia, am vizitat multe alte tari dar asa servicii ca la turci nu am mai vazut.merita sa vizitezi orasul, moscheea albastra e superba.calatorie placuta!
Alinnnnnna întreabă:
Ioana092 întreabă: