Ti-am raspuns la intrebarea anterioara, vad ca nu vrei sa ma crezi. Nu este adevarat ca nu trebuie indicat un insotitor major. Iti reproduc unele prevederi ale art.30 din L.nr.248/2005 privind regimul liberei circulatii ale cetatenilor romani in strainatate:
"ART.30.(1)Organele poliţiei de frontierã permit ieşirea din România a cetãţenilor români minori numai dacã sunt însoţiţi de o persoanã fizicã majorã, în urmãtoarele cazuri:
d)minorului care este titular al unui document de cãlãtorie individual sau, dupã caz, al unei cãrţi de identitate şi cãlãtoreşte însoţit de o altã persoanã fizicã majorã i se permite ieşirea în aceleaşi condiţii şi împreunã cu aceasta numai dacã persoana însoţitoare prezintã o declaraţie a ambilor pãrinţi sau,
dupã caz, a pãrintelui cãruia minorul i-a fost încredinţat prin hotãrâre judecãtoreascã rãmasã definitivã şi irevocabilã, a pãrintelui supravieţuitor ori a reprezentantului sãu legal, care sã cuprindã acordul acestora cu privire la efectuarea cãlãtoriei respective de cãtre minor, la statul sau statele de destinaţie, la perioada în care urmeazã sã se desfãşoare cãlãtoria, precum şi
datele de identitate ale însoţitorului respectiv.
(5)Poate avea calitatea de insotitor si o persoana anume desemnata din cadrul unei societati comerciale autorizate, in conditiile legii, sa desfasoare activitati de transport international de persoane." Numai bine!
Ioandelasal uite raspunsul celor de la politia de frontiera! Referitor la petitia dumneavoastra adresata institutiei noastre si inregistrata cu CR nr. 16640 din 16.08. 2011, in temeiul art. 8 din Ordonanta de Urgenta nr.27/2002 privind activitatea de solutionare a petitiilor, aprobata prin Legea nr.233/2002, va informam urmatoarele:
In conformitate cu Legea nr.248/2005 privind regimul liberei circulatii a cetatenilor romani in strainatate, cu modificarile si completarile ulterioare, art. 30, alin.1, lit.d, documentele in baza carora fiica dumneavoastra minora poate calatori in strainatate, insotita de un reprezentantant de bord al unei companii de transport aerian, sunt urmatoarele:
~ Pasaportul sau cartea de identitate valabile;
4--Declaratie din partea dumneavoastra, a parintilor, prin care va exprimati acordul cu privire la efectuarea calatoriei respective, de catre minora in statui de destinatie (Republica Germania) precum si la perioada in care urmeaza sa se desfasoare aceasta. Totodata, in declaratie, la rubrica "Numele complet al persoanei insotitoare", S8 va mentionata doar numele companiei aeriene care ii ofera minorei serviciile de transport, fara a se mentiona alte persoane (numele personalului de bord sau al persoanelor care 0 insotesc/preia la/de la aeroporturile din Romania sau Germania).
Referitor la modul de intocmire a declaratiei, va informam ca aceasta poate fi redactata in tara la un notar public sau Tn strainatate la misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale Romaniei sau, la autoritatile straine. In acest ultim caz declaratia trebuie sa indeplineasca conditiile de supralegalizare prevazute de lege sau sa aiba aplicata apostila conform Conventiei cu privire la suprimarea cerintei supralegalizarii actelor oficiale straine, adoptata la Haga la 5 octombrie 1961, la care si Romania a aderat.
Declaratia se intocmeste in doua exemplare, iar in cazul in care aceasta este redactata intr-o alta limba decat cea romana, trebuie tradusa si legalizata, iar la controlul de frontiera se prezinta in original si fotocopie (fotocopia va ramane la organul politiei de frontiera). DECI SE POATE! MULTUMESC PT RASPUNSURI ORICUM
Ioana092 întreabă: