Simbolul acestui semn îl reprezinta pe nativ ca fiind jumatate om, jumatate cal (un centaur), ceea ce spune ca exista doua tendinte fundamentale în cadrul personalitatii sale, una umana si alta animala, al caror dezichilibru îl poate îndruma spre misionarism în slujba oamenilor, respectiv primitivism în gandire si comportament.
Aceste trasaturi se pot regasi într-o singura persoana, ca medie între calitati si scaderi omenesti, dar în functie de ele se poate de asemenea structura si împarti aceasta zodie în doua tipuri de nativi.
Cei negativi care sunt definiti de: ipocrizie, infatuare, lipsa de stapanire, spirit risipitor, fanatism, impulsivitate, suspiciune, infidelitate.
Cei pozitivi îsi vor atenua pana la desfiintare aceste defecte si îsi vor dezvolta virtutile ce se opun lor: sinceritate, loialitate etc.
Acestia vor deveni emblematici pentru spiritul zodiei, acela de îmblanzire si supunere a naturii brute din fiecare si se vor realiza ca: magistrati, educatori, colonizatori, sportivi si filosofi predestinati ai acestei lumii.
Ei au o inteligenta limpede si stiu exact ce trebuie sa urmareasca pentru a trage concluziile corecte dintr-o lectura, expunere sau discutie.
Nu se vor împiedica în amanunte în obtinerea unei viziuni globale asupra unui subiect, cu alte cuvinte nu ei vor fi aceia care, într-o împrejurare complicata si încalcita, nu vor vedea padurea din cauza copacilor.
Daca doriti sa-i enervati, lungiti o povestire la nesfarsit cu detalii lipsite de importanta si ignorati constant esentialul. E posibil chiar ca în multe cazuri ei sa schematizeze simplist anumite fapte de viata, amputand unele aspecte, din ambitia de a obtine o maxima concizie.
Pe langa inteligenta, sagetatorii mai dispun si de o fina intuitie care e în concordanta de multe ori cu un remarcabil simt al anticiparii unor situatii ori a finalitatii discursurilor.
Se întampla ca aceasta calitate sa atinga performante uimitoare (se stie de pilda ca Nostradamus era un sagetator).
Poseda, de asemenea, arta de a conduce stralucit o discutie (atunci cand evolueaza pozitiv), argumentatia lor fiind clara si foarte convingatoare.
Daca ei au o mare putere de a influenta pe ceilalti, nu acelasi lucru se poate spune însa si despre reciproca acestui raport, sagetatorii fiind greu de urnit într-o directie sugerata sau aleasa ca buna de altii.
Aceasta trasatura din urma îi face uneori sa para putin egoisti si trebuie luat în consideratie întreg ansamblul actelor lor de comportament pentru a ne da seama daca lucrurile stau sau nu asa.
Una dintre cele mai distinctive note ale nativilor acestei zodii este nerabdarea care la ei atinge granita unor stari deosebit de tensionate, iar atunci cand nu îsi pot gasi finalitatea corespunzatoare acestor stari, ele devin si frustrante. Energia de care dispun din plin îi împinge în permanenta catre noi actiuni si proiecte, ceea ce da celorlalti impresia unei agitatii neîntrerupte care pare de multe ori complet inutila.
Motorul acestui du-te-vino perpetuu îl constituie dorinta lor profunda de miscare si de schimbare, fara ea ei nemafiind ceea ce sunt în mod esential: anume individualitati puternice, bine definite ca oameni de actiune, întreprinzatori si nu în putine cazuri aventurieri.
Sagetatorii sunt facuti pentru viata în societate, caci sunt simpatici, comunica si se exprima foarte usor în raporturile cu ceilalti si au în general multa bunavointa.
Nu trebuie uitat însa ca sunt si foarte irascibili si furia lor devine oarba atunci cand sunt foarte iritati de catre o persoana. Ei au un fond orgolios pe care se articuleaza calitatiile lor de sociabilitate si nu vor respinge niciodata elogiile la adresa realizarilor cu care se mandresc.
Orice critica îndreptata împotriva lor îi va raci în relatiile cu dumneavoastra. Ceea ce pretuiesc mai mult este afirmarea pe plan profesional, care este obiectivul numarul unu în activitatilor lor extra-sentimentale.
Dinamici, entuziasti, veseli, îndrazneti, directi, mari iubitori de natura si de animale, superficiali, ambitiosi si impetuosi, sagetatorii ilustreaza pe deplin caracterul extrovertit al semnului lor si par sa tinda ca temperament îndeosebi catre tipul colericului.
Boli: Pot suferi de afectiunile legate de sistemul muscular si de cel arterial. Sa se pazeasca de fracturi, îndeosebi la picioare si în zona coapselor.
Sunt predispusi la crampe musculare si crize de sciatica. Multe accidente si frecvente tulburari nervoase.
Descrierea zodiei :
Zodie masculina de foc, predominant activa, guvernata de planeta Jupiter, planeta care sporeste generozitatea, spiritualitatea, firea filosofica si religioasa, altruismul, demnitatea si corectitudinea, moralitatea, bunul simt, echitatea, intelepciunea, respectul pentru lege si autoritatea. Sagetatorul este simbolul hibernarii naturii, al evolutiei intelectuale si spirituale a omului, simbolul libertatii depline. Nativul in Sagetator are un mare interes pentru calatorii, pentru culturi si limbi straine, pentru educatie cat mai inalta (specializari post-universitare, masterate, doctorate), pentru tot ce e legat de spiritualitate si credinta. Interesul subiectului este mai ales asupra domeniilor idealiste ale vietii si mai putin asupra celor practice, materiale, cotidiene. Individul este un ganditor prin excelenta, cautand in permanenta sa-si extinda orizonturile cunoasterii. Legea, religia, stiinta, filosofia, domeniile abstracte, spiritualitatea sunt domenii care ii suscita interesul si va incerca sa acumuleze cat mai multe cunostinte din aceste domenii. Prin marea dorinta de a explora domenii cat mai departe de cat poate atinge gandirea umana, acest om va incerca sa atinga cu gandul sau cu piciorul departari greu de atiuns de alti oameni. Poate fi un credincios aproape fanatic in religia sa, iubeste departarile si calatoriile, invata cu usurinta limbi straine. Acest om se maturizeaza mai repede decat semenii sai, avand atractie spre lucrurile „serioase" ale vietii, chiar daca va fi mai greu de inteles de ceilalti. Ar putea gasi realizarea deplina in viata in alta tara. Poate detine, la un moment dat, o functie importanta in invatamantul superior, in aparatul de stat sau chiar un rol de ghid pentru alte persoane mai putin evoluate. Are idealuri inalte si va face tot posibilul sa si le atinga.
Compatibilitate cu alte zodii :
EXCELENTA (100%) - Sagetator, Berbec, Leu
BUNA (80%) - Varsator, Balanta
DELICATA, RISCANTA (60%) - Pesti, Fecioara
DIFICILA, DAR INTERESANTA (50%) - Gemeni
DIFICILA, CU DATORII KARMICE (20%) - Rac, Taur
NERECOMANDABIL (10%) - Capricorn, Scorpion
Calitatile zodiei :
evolutie, credinta, expansiune, lege, stapanire, aspiratie, vanatoare, spiritualitate, spatiu, aventura, jovialitate, optimism, atractie spre strainatate, calatorii, religie, protectie, profesie, sinceritate, deschidere, impulsivitate, modestie, longevitate, inteligenta, spirit liber, agilitate, miscare, veselie, onestitate, moralitate, etica, generozitate, caritabilitate, simtul umorului, sportiv, independent, prietenie
Defectele zodiei :
neinduplecare, superficilitate, se plictiseste, repede, idealism, credulitate, impulsivitate, nerabdare, vorbaret, lipsa de tact
Verb caracteristic : A intelege
Motto-ul zodiei :
Ma concentrez asupra telului cel mai evoluat posibil, fara a ma limita. Dezvolt o mare incredere in univers si mai curand experimentez decat cred."
Zi caracteristica : Joi
Planeta Guvernatoare : Jupiter
Metal caracteristic : cositor
Culori energizante : albastru roial
Numere norocoase : 3, 5, 7
Simtul cel mai dezvoltat : vazul
Varsta caracteristica : Tineretea
Perioada din zi caracteristica : amiaza
Anotimp caracterisitc : Vara
Sper ca ti-am fost de ajutor!
Culorile zodiei Sagetator: albastru, bleumarin
Pietre pretioase caracteristice pentru zodia Sagetator: turcoaz
Metale caracteristice pentru zodia Sagetator: cositor
Ziua cea mai favorabila pentru zodia Sagetator: joi
Principalele calitati ale zodiei Sagetator: cinste, generozitate, viziune
Cea mai puternica dorinta a nativului din zodia Sagetator: sa-si largeasca orizontul
Defecte ale nativului din zodia Sagetator: optimism exagerat, generozitate pe banii altora
Relatii între zodia Sagetator si alte zodii
* Compatibilitate generala foarte buna cu zodiile: Berbec, Leu
* Compatibilitate generala redusa cu zodiile: Gemeni, Fecioara, Pesti
* Compatibilitate foarte buna pe plan profesional cu zodia: Fecioara
* Compatibilitate foarte buna pe plan emotional cu zodia: Pesti
* Compatibilitate foarte buna pe plan financiar cu zodia: Capricorn
* Compatibilitate foarte buna pentru casatorie si/sau parteneriate cu zodia: Gemeni
* Compatibilitate foarte buna pentru proiecte de creatie cu zodia: Berbec
* Compatibilitate foarte buna pe plan spiritual cu zodiile: Leu, Scorpion.
Personalitatea zodiei Sagetator
Nativul din zodia Sagetator este prietenos, pasionat, tolerant, îi place libertatea si aventura. Poate fi extravagant si necioplit. Nativul Sagetator este calauzit de idealuri, pâna când se hotaraste sa se retraga într-o pozitie sociala sigura. E amabil, deschis, optimist. Poate fi, însa, si extrem de arogant.
Succesele nativului Sagetator se datoreaza atât intuitiei, cât si disponibilitatii de actiune si mobilitatii. Talentul sau organizatoric e remarcabil. E neclintit în principiile sale fundamentale, care sunt adevarul si dreptatea. Nativul Sagetator e un luptator cinstit, care iubeste sportul si natura, marinimos fata de sine si fata de ceilalti.
Soarele prost aspectat indica sentimente divergente si un amor propriu exagerat si foarte usor de lezat, trasaturi care duc la toane, la exagerare sau la autoamagire. Nativul Sagetator mai înclina spre capriciu, risipa, fanfaronada si speculatie.
Sanatate : Nativul Sagetator este pus în corespondenta cu soldurile, pulpele, astfel încât nativul acestei zodii este predispus la paralizii ale membrelor, accidente sportive.
Sagetator
Zodia Sagetator
22 noiembrie - 20 decembrie
Caracteristica generala a zodiei Sagetator: semn pozitiv, masculin
Element definitoriu pentru zodia Sagetator: Foc
Calitate definitorie pentru zodia Sagetator: semn Mutabil (flexibilitate)
Planetele si zodia Sagetator
* Planeta guvernatoare: Jupiter
* Planeta carierei profesionale: Mercur
* Planeta dragostei: Mercur
* Planeta câstigurilor financiare: Saturn
* Planeta sanatatii si a muncii: Venus
* Planeta casei si a familiei: Neptun
* Planeta spiritualitatii: Pluton
Culorile zodiei Sagetator: albastru, bleumarin
Pietre pretioase caracteristice pentru zodia Sagetator: turcoaz
Metale caracteristice pentru zodia Sagetator: cositor
Ziua cea mai favorabila pentru zodia Sagetator: joi
Principalele calitati ale zodiei Sagetator: cinste, generozitate, viziune
Cea mai puternica dorinta a nativului din zodia Sagetator: sa-si largeasca orizontul
Defecte ale nativului din zodia Sagetator: optimism exagerat, generozitate pe banii altora
Relatii între zodia Sagetator si alte zodii
* Compatibilitate generala foarte buna cu zodiile: Berbec, Leu
* Compatibilitate generala redusa cu zodiile: Gemeni, Fecioara, Pesti
* Compatibilitate foarte buna pe plan profesional cu zodia: Fecioara
* Compatibilitate foarte buna pe plan emotional cu zodia: Pesti
* Compatibilitate foarte buna pe plan financiar cu zodia: Capricorn
* Compatibilitate foarte buna pentru casatorie si/sau parteneriate cu zodia: Gemeni
* Compatibilitate foarte buna pentru proiecte de creatie cu zodia: Berbec
* Compatibilitate foarte buna pe plan spiritual cu zodiile: Leu, Scorpion
Personalitatea zodiei Sagetator
Nativul din zodia Sagetator este prietenos, pasionat, tolerant, îi place libertatea si aventura. Poate fi extravagant si necioplit. Nativul Sagetator este calauzit de idealuri, pâna când se hotaraste sa se retraga într-o pozitie sociala sigura. E amabil, deschis, optimist. Poate fi, însa, si extrem de arogant.
Succesele nativului Sagetator se datoreaza atât intuitiei, cât si disponibilitatii de actiune si mobilitatii. Talentul sau organizatoric e remarcabil. E neclintit în principiile sale fundamentale, care sunt adevarul si dreptatea. Nativul Sagetator e un luptator cinstit, care iubeste sportul si natura, marinimos fata de sine si fata de ceilalti.
Soarele prost aspectat indica sentimente divergente si un amor propriu exagerat si foarte usor de lezat, trasaturi care duc la toane, la exagerare sau la autoamagire. Nativul Sagetator mai înclina spre capriciu, risipa, fanfaronada si speculatie.
Sanatate : Nativul Sagetator este pus în corespondenta cu soldurile, pulpele, astfel încât nativul acestei zodii este predispus la paralizii ale membrelor, accidente sportive, sciatica.
Săgetatorul are o gură cât o şură si e lipsit de tact.Nu are stare, dispune de o personalitate extravagantă si crede că stie tot tocmai de aceea îşi petrece viaţa încercând să îi educe pe ceilalţi.Răbufneşte când te aştepţi mai puţin dar nu prea des. E independent, optimist, extreeeem de incapaţânat, sincer şi deschide gura de cele mai multe ori fară sa gândească. Cam aşa e pe scurt săgetătorul.
Daţi stupid doar pentru a vă arăta prostia. Ce vi s-a părut stupid în răspunsul meu? Am zis exact caracteristicile unui săgetător şi cine mai bine decât o săgetătoare le putea spune? Să înţeleg că pentru a fi,, inteligentă" trebuia să dau şi eu copy/paste la un articol de pe internet?
Adriana_8922 întreabă: