Poluarea reprezintă contaminarea mediului înconjurător cu materiale care interferează cu sănătatea umană, calitatea vieţii sau funcţia naturală a ecosistemelor (organismele vii şi mediul în care trăiesc). Chiar dacă uneori poluarea mediului înconjurător este un rezultat al cauzelor naturale cum ar fi erupţiile vulcanice, cea mai mare parte a substanţelor poluante provine din activităţile umane.
Sunt două categorii de materiale poluante (poluanţi). Poluanţii biodegradabili sunt substanţe, cum ar fi apa menajeră, care se descompun rapid în proces natural. Aceşti poluanţi devin o problemă când se acumulează mai rapid decât pot să se descompună. Poluanţii nondegradabili sunt materiale care nu se descompun sau se descompun foarte lent în mediul natural. Odată ce apare contaminarea, este dificil sau chiar imposibil să se îndepărteze aceşti poluanţi din mediu.
Compuşii nondegradabili cum ar fi Diclor-Difenil-Tricloretan (DDT), dioxine, difenili policrorurati (PCB) şi materiale radioactive pot să ajungă la nivele periculoase de acumulare şi pot să urce în lanţul trofic prin intermediul animalelor. De exemplu, moleculele compuşilor toxici pot să se depună pe suprafaţa plantelor acvatice fără să distrugă acele plante. Un peşte mic care se hrăneşte cu aceste plante acumulează o cantitate mare din aceste toxine. Un peşte mai mare sau alte animale carnivore care se hrănesc cu peşti mici pot să acumuleze o cantitate mai mare de toxine. Acest proces se numeşte bioacumulare.
Pai cantitatea mare de sulf din aer produce efectul de sera, ceea ce inseamna ca razele soarelui intra in atmosfera pamantului, dar nu mai ies din cauza gazului strans in stratul de ozon, razele alea de soare care intra in atmosfera si nu mai ies, produc schimbari la nivelul climei, mai exact se incalzeste pamantul, ceea ce inseamna ca ghetarii se topesc, nivelul marii creste, se produc uraganre, tzunami si tot asa... specii de animale dispar din cauza caldurii etc. Masuri pentru combaterea polurii cica se iau multe, dar de fapt nu prea se vede mai nimic, dar daca ne gandim orice inceput isi are si sfarsitul, si daca nu o sa ne distruga poluarea, o sa o faca resursele care se tot diminueaza...
@Radu acum nu ca te corectez dar apa dulce este doar 3% din suprafata pamantului, soarele s-a dovedit ca o sa ramana fara "combustibil" si la un moment dat o sa inceteze sa mai lumineze/incalzeasca, iar vantul intr-adevar este singura sursa de energie inepuizabila, dar totodata necontrolabila, azi bate vantu` maine nu!
Oamenii de stiinta ce au sesizat ca nu vor avea nicio sansa de trait in viitor datorita poluarii s-au decis sa faca ceva. Au orgnizat un congres mondial, in care i-au informat pe toti oamenii despre efectele poluarii. Au decis ca trebuie sa faca ceva pentru a opri distrugerea. Au inceput sa organizeze diverse baluri si intruniri cu scopul de a convinge lumea despre cat de bine este sa diminuam poluarea. Au injumatatit cantitatea de substante folosite la fabrici, au pus cosuri de fum, au interzis orice tip de poluare, cel mai grav fiind poluarea apei cu deseuri si reziduuri chimice. Dar toate acestea sunt o pierdere de timp, avand in vedere ca, la nivel mondial, doar 30-40 % din populatie u reusit intr-adevar sa faca ceva cu poluarea, Restul inca distrug mediul...
Cuvantul poluare... Este un cuvant de care Bucurestiul se bucura, Bucurestiul fiind pe locul 3 in Europa, ne aflam si noi pe podium la ceva, la poluare .
A-si vrea sa il completez pe alexdop21, in mare parte a explicat foarte bine, dar cum mai toata lumea stie nevoia ne educa pe toti, de aceea omul a reusit sa faca masina sa mearga pe ulei din porumb si tot felul de inventii, deci poluarea ne invata sa fim mai inventivi si sa gasim alte metode de a produce energie, vad ca foarte multi se folosesc in sfarsit de resursele naturale ale pamantului, care sunt inepuizabile, precum apa, vantul, lumina soarelui.
Pai ar trebui ca oamenii sa de stranga toti intr-un loc si sa faca curatenie dar toate localitatile Romaniei, ameda pentru ce-i care isi arunca gunoaiele pe jos si un mod de a face ceva la autovehicule de a nu mai imprastia aceste gaze de esapament.orginal by LYo! din Bailesti!
anonim_4396 întreabă:
iuliana_5601 întreabă: