Ai avut vreodată un gând sinucigas?
Ce părere ai despre tinerii care își iau viața din motive banale precum: despărțirea de o anumită persoana?

Da, am avut.
Sunt niste tineri si atat.

Nu.
Despre acele persoane imature si cu probleme psihice, nu am nicio parere.
Cum dracu sa iti iei viata ca te-ai despartit de un partener total nepotrivit?
Mi se pare un comportament disociat.

Motivele alea nu sunt banale pentru ei.
Te poate durea atat de tare incat sa vrei sa pui capat durerii prin gestul asta extrem, pentru ca orice altceva nu simti ca functioneaza.
Efectiv disperi. Nu mai gandesti rational si tot asa.
E un punct critic...pe care nu-l depasesc toti.

Si cum ai trecut peste?

De ce consideri departirea de cineva ceva banal? ai iubit vreodata in viata ta? sti cum e cand simti ca te doare inima in tine si plangi non stop? numai vezi nimic totul e negru,intri in depresie, te omara amintirile te dor crezi ca e usor? iubirea e cel mai puternic sentiment dupa frica, nu e nimic banal, cand isi moare mama, tata, frati e ceva banal?

Oh nu, nu ma refeream la familie, ci la acele fete -in special- care isi iau viata din cauza faptului ca au fost inselate, chiar nu mai exista o alta cale?
Am o colega care se taia cu lama fiindca s-a desparit de un baiat despre care nu stia mai nimic.
Si nu, nu am iubit vreodata pe cineva asa de mult.
insa
Poate eu nu am trecut destul prin viata si privesc lucrurile mult prea simplu, dar asta e părerea mea.

Cand vei suferi din iubire vei vedea

Ehh, astept ziua aia

Nu isi doresc sincer asa ceva, din contra sper sa gasesti o fata cuminte si sa va iubiti mereu

Da.

Doar ei simt suferinţa aia de rahat, deci prefer să nu judec.

În general, astfel de manifestări de "nelinişte", de "dezorientare" sunt stări foarte vulnerabile, şi indiferent de originea lor, trebuie să vezi în ele şi ocazia unei alte "aşezări" a "lucrurilor" esenţiale din viaţă, a priorităţilor, a valorilor, modul în care te raportezi la ceilalţi, modul în care te raportezi la Dumnezeu, aşteptările pe care le ai de la tine...
Într-o astfel de situaţie de lipsire de sens sau de dificultati este esenţial pentru acea persoana sa caute sprijin moral. Sa nu stea aşa. Nu trebuie să îngăduie nici o şansă pentru vreun gând al sinuciderii, nici în fanteziile şi nici în glumele sale...

Trebuie să fuga de un astfel de „început" de gândire, ca de sinuciderea însăşi, pentru că fiecare „început" de gând este ca o „toartă" pentru stări de mai târziu.

Stările de depresie sunt inevitabile în viaţa oricărui om, dar ele se primesc cu maturitate, demnitate, curaj şi înţelepciune (fiecare astfel de stare vrea să ne avertizeze şi să ne repare lipsuri)!
Este vital să ceara şi sfatul unui duhovnic, al unui preot cu experienţă, de exemplu, dar într-un moment liniştit în care să aibă timp să-ţi asculte şi să-ţi înţeleagă bine dificultăţile afective.
Şi trebuie să se mulţumeasca cu paşii mici dar siguri şi definitivi, ai aflării răspunsurilor, la întrebări esenţiale ale vieţii...