Argumentati pro sau contra urmatoarea afirmatie "Importanta nu este culoarea pielii, ci ceea ce face omul " pentru cel mai bun raspuns dau

Si nu atat cat ce face omul cat ce cunoaste.Este o lozinca antirasism.Care in Romania nu are niciun efect.Pentru noi mereu tiganii vor ramane ciori imputine si negrii ciudatenii picate din alta lume.Deci e bine zis, dar nu aici si acum

Fratilor dati rasounsuri mai lungi ca sa am ce sa scriu si eu

Importanta nu este culoarea pe care o ai ci impotrant este ce ai in cap. Obişnuim să facem diferenţe între rase, facem comparaţii între „puteri’’, strivim pur şi simplu demnitatea unei persoane dobândind calităţi ireversibile ca şi prostia şi egoismul, „ucidem’’ şi ne etalăm hainele de firmă pentru a dovedi că, de fapt noi suntem adevăraţii oameni, adevăratele puteri, merităm să fim veneraţi, merităm premii, trofee, statui, când, de fapt tot ce merităm e şansa de a avea un simplu cămin, şansa la o viaţă liniştită şi la o familie, drepturi pe care tindem să le insuflăm celor care nu au nici cea mai mică urmă de putere, dar pe care suntem în stare să-i repartizăm la un nivel al subconştientului. Până la urmă nu ne-am născut sub aceleaşi cer, nu sorbim acelaşi aer, de oriunde aş fi am tot dreptul să-mi sprijin rasa, dar asta nu-mi permite să discriminez pe cineva, să-l şterg de pe faţa pământului... de ce? Pentru că aşa am visat într-o noapte şi trebuie să-mi împlinesc visul? Trăiesc şi trebuie să mă integrez într-o societate unde, de cele mai multe ori diferenţele se fac simţite ameţitor de la o zi la alta, dar cel mai oribil lucru e când privesc şi nu pot face nimic, doar să trec pe lângă cu gândul că aş fi putut face ceva.
La şcoală lucrurile stau cu totul altfel, aici situaţia devine psihologic mai gravă, diferite clase sociale, elevi mult mai bine pregătiţi, cu o situație financiară mai bună decât alţii. Din moment ce un copil nu întruneşte anumite condiţii, automat nu se ridică la înaltele standarde pe care ceilalţi copii le îndeplinesc. Acesta devine de cele mai multe ori elementul de joacă, văzut în faţa tuturor ca fiind un obiect de batjocură, aici intervine sentimentul de nimic, de umilinţă si de ruşine. Copilul rămâne profund marcat de cuvintele urâte sau de comportamentul pe care colegii îl au față de el, începe să-şi pună întrebări de genul „De ce eu?", începe să intre într-o zonă departe de cotidian, în propria lui zonă, unde scrie cu majuscule „NU TRECEŢI!’’. Știe că nimic nu e real, însă are convingerea că nimeni nu-l va putea răni atât fizic cât şi psihic. Până la urma urmei toţi suntem egali din punct de vedere biologic, însă tot ce contează în momentul de faţă e puterea banului, care de fapt, a început să vorbească în numele demnităţii noastre demult.
Un caz concret în România contemporană ar fi discriminarea copiilor de etnie rromă. Un copil niciodată nu va fi vinovat de naşterea sa, e inevitabil să nu ne creştem sămânţa, e omenesc, însă ţipător la cer e faptul că un sărac inconştient trebuie să plătească greşelile părinţilor, trebuie să-şi plătească viaţa. De multe ori ne uităm la un asemenea om cu scârbă, încercăm pe cât posibil să îl marginalizăm, să nu cumva să fim contaminaţi cu ceva din jurul lui.

Importanta nu este culoarea pe care o ai ci impotrant este ce ai in cap. Obişnuim să facem diferenţe între rase, facem comparaţii între „puteri’’, strivim pur şi simplu demnitatea unei persoane dobândind calităţi ireversibile ca şi prostia şi egoismul, „ucidem’’ şi ne etalăm hainele de firmă pentru a dovedi că, de fapt noi suntem adevăraţii oameni, adevăratele puteri, merităm să fim veneraţi, merităm premii, trofee, statui, când, de fapt tot ce merităm e şansa de a avea un simplu cămin, şansa la o viaţă liniştită şi la o familie, drepturi pe care tindem să le insuflăm celor care nu au nici cea mai mică urmă de putere, dar pe care suntem în stare să-i repartizăm la un nivel al subconştientului. Până la urmă nu ne-am născut sub aceleaşi cer, nu sorbim acelaşi aer, de oriunde aş fi am tot dreptul să-mi sprijin rasa, dar asta nu-mi permite să discriminez pe cineva, să-l şterg de pe faţa pământului... de ce? Pentru că aşa am visat într-o noapte şi trebuie să-mi împlinesc visul? Trăiesc şi trebuie să mă integrez într-o societate unde, de cele mai multe ori diferenţele se fac simţite ameţitor de la o zi la alta, dar cel mai oribil lucru e când privesc şi nu pot face nimic, doar să trec pe lângă cu gândul că aş fi putut face ceva.
La şcoală lucrurile stau cu totul altfel, aici situaţia devine psihologic mai gravă, diferite clase sociale, elevi mult mai bine pregătiţi, cu o situație financiară mai bună decât alţii. Din moment ce un copil nu întruneşte anumite condiţii, automat nu se ridică la înaltele standarde pe care ceilalţi copii le îndeplinesc. Acesta devine de cele mai multe ori elementul de joacă, văzut în faţa tuturor ca fiind un obiect de batjocură, aici intervine sentimentul de nimic, de umilinţă si de ruşine. Copilul rămâne profund marcat de cuvintele urâte sau de comportamentul pe care colegii îl au față de el, începe să-şi pună întrebări de genul „De ce eu?", începe să intre într-o zonă departe de cotidian, în propria lui zonă, unde scrie cu majuscule „NU TRECEŢI!’’. Știe că nimic nu e real, însă are convingerea că nimeni nu-l va putea răni atât fizic cât şi psihic. Până la urma urmei toţi suntem egali din punct de vedere biologic, însă tot ce contează în momentul de faţă e puterea banului, care de fapt, a început să vorbească în numele demnităţii noastre demult.
Un caz concret în România contemporană ar fi discriminarea copiilor de etnie rromă. Un copil niciodată nu va fi vinovat de naşterea sa, e inevitabil să nu ne creştem sămânţa, e omenesc, însă ţipător la cer e faptul că un sărac inconştient trebuie să plătească greşelile părinţilor, trebuie să-şi plătească viaţa. De multe ori ne uităm la un asemenea om cu scârbă, încercăm pe cât posibil să îl marginalizăm, să nu cumva să fim contaminaţi cu ceva din jurul lui.