As spune ca viata asta mi-a oferit de toate, bune și rele, fericire și durere, iubire și nebunie. As minți sa spun și acum ca nu o iubesc mult de tot, ca în prima clipa când am simțit. Nu știu de ce, chiar nu știu de ce nu pot sa ma dezleg de ea cu sufletul ca și înainte cu celelalte fete. Încă ne certam și ne aducem invinuiri unu altuia, încă nu ne putem atinge, nu ne mai plac aceleași chestii ca înainte, totul e altfel decât ar trebui. Ne-am pierdut amândoi mințile, am căzut într-o prăpastie prea mare pentru noi doi ca să mai ieșim din ea, e trist acest lucru jur ca este. I-am greșit de atatea ori și ea a stat lângă mine! Cat de prost as putea sa fiu, când am avut ceva ce unii și-ar da viata pentru asa ceva. Cat de imatur! Cat de imbecil sa fac ceea ce iubesc sa ajungă sa se considere nebuna, sa ajungă la stadiul de a se lovi singura doar din cauza la ce spun! Ma doare când vad asta, ma doare când o vad nefericita, ma doare când vad cum zâmbetul ei ca lumina dimineții se stinge ca lăsarea serii. Ma doare ca am făcut atât de puțin pentru ea și am fost atât de egoist încât m-am gândit numai la mine. Ma urasc! Ma urăsc atât de mult pe cât o iubesc, enorm de mult! Îmi e rușine sa o privesc, îmi e frica sa spun un cuvânt știind ca s-ar putea sa zic ceva sa o jignesc.  Și ea ce face, are grija de mine, își face griji, își dorește sa fiu eu mai sănătos ca ea, când ea suferă și are dureri cumplite și eu stau și ma uit ca boul la ea. A sunat de numărate ori sa vadă cum sunt când m-am îmbatat ca un porc și pentru ce, ce voiam sa dovedesc ca pot sa fiu un mitocan, ca o sa se întoarcă în brate la mine ca și cum nimic nu s-a întâmplat!? Idiot trebuie sa fii sa faci asta! Cel mai mare de pe întregul pamant as putea spune. Ma plâng mereu ca nu mai pot, ca ma doare asta ca ma doare aialaltă și ea isi ascunde după cuvinte durerea spunând" sunt bine" când știu ca nu ii asa, o vad, o simt cum se străduie sa nu arate. Ah da și ma suna sa vadă cum sunt, dacă mănânc, îmi urează sa am grija de mine si sa am un servici ușor, cum sa nu iubesc un suflet ca al ei, cum sa nu îmi doresc tot binele din lume sa fie al ei și cât de dobitoc sunt sa o fac sa sufere atât de mult! Nu merita, nu, nu, nu! Ea trebuie sa fie vesela, sănătoasă nu eu, eu ar trebui sa sufăr sa plătesc pentru tot ceea ce i-am făcut! Îmi zic mereu ca " prostule nu o meriți, nici măcar sa te privească d-apoi sa crezi ca ar mai putea fi a ta!". Am ajuns sa o înnebunesc și sa o fac sa ridice tonul și spun ca nu înțeleg de ce face asta, de ce e nervoasa, de ce tipa, când eu știu răspunsul dar îl ignor! Din vina mea, doar a mea și numai a mea! As vrea sa plâng sa ma innec in lacrimile mele, dar nu pentru mine, nu, nu, nu!  Nu am dreptul asta, nu merit nici măcar o picătură, nici mila. As plânge pentru ea! Pentru durerea ei care e colosala, e supraomeneasca și totuși ea muncește, trage de ea si nu renunță sa zică gata nu ma mai duc. Oh sa nu uit de câte ori nu i-am zis adevărul, am ținut ascuns de ea, de fata care spunea " Te iubește cel mai mult puiul meu!" și ma făcea atât de fericit. Era o fericire extraordinara, ma facea sa zbor peste nori, ma lua în brate și ma proteja de cele rele, îmi oferea căldură sufletului ei. Își plimba mâinile în parul meu și ma dezmierda, ma alinta, ma simțeam atât de iubit, era ca într-un vis frumos care nu ai vrea sa se ducă când vine dimineața și te trezești. Eu, da iar eu, nu am apreciat asta, nu am ținut cont ca și dacă ea a zis ca nu vrea sa se implice, nu vrea sa sufere iar, nu vrea relație, îmi oferea atât de multe cu atâta suflet, atâta căldură! Off... Ma blestem sa sufăr mereu, ma blestem sa nu am parte de nimic, sa ajung sa putrezesc pe dinăuntru sa simt durerea mereu, sa nu ma lase niciodată, sa fie mereu prezenta sa îmi aducă aminte sa nu ma lase sa uit nici măcar o clipa. De ar ști ea ce scriu aici ar zice sa încetez sa nu mai zic asa, sa nu îmi doresc răul, ca nu e vina mea, ca se simtă vinovata pentru asta. Sincer nu as lasă pe mine sa se ia de ea, sa zică ca a făcut ceva, m-as lua de guler cu ei pentru asta, nu contează cine ar fi. Dacă nu am zis tot cer sa fiu iertat, am rămas cu creierul blocat într-o sila imensa fata de mine. Tot ce imi doresc e sa se facă ea sănătoasă, sa uite de mine de tot ca asa cred ca ar putea sa revină la zâmbetul ala de care te îndrăgostesti de fiecare data când îl vezi. Mie nu îmi doresc nimic, absolut nimic, nici zile de la cel de sus.

Din pacate, multa vorba fara rost, fiindca nimic din ce ai spus aici nu o poate ajuta, daca este bolnava si sufera.
Daca ai remuscari, ai putea sa te schimbi, ca pe viitor sa nu mai sufere nimeni din cauza ta.
Ia calea bisercii, daca vrei sa te "lepezi" de prostiile si suferintele pe care le-ai cauzat altora, tine post, spovedeste-te si traieste de azi inainte o viata dreapta si cuminte si cine stie, poate ca rugamintea ta sincera, va ajuta.
Cu siguranta iti pot spune un lucru, vorbele aruncate in van acum, nu fac nici cat o ceapa degerata, daca maine mergi din nou la crasma sau injuri, vorbesti urat si esti acelasi om.

Legea compensatiei functioneaza, tipule. Cam tarziu sa-ti plangi de mila. Tine minte, primesti ceea ce oferi. Dar o sa-ti treca cand mai cresti putin. Si nu ma refer la varsta biologica.
Pace

Ai descris așa de frumos ceea ce simți încât meriți un mic premiu literar de la mine. Am citit mii de romane și stiu să apreciez o pagină bună de literatură.
Acum întrebarea este ce mai dorești de la ea, ce dorești de la viață.

Acum ca te-ai descarcat trage de cateva ori adanc aer in piept. Meriti sa fi iubit si fericit. Si ea merita. Oricine merita asta. Nu poti sa fii altora cu adevarat de ajutor, cat timp tu insuti suferi si esti confuz. Asa ca a avea grija de tine este cel mai altruistic lucru pe care il poti face. „Am grija de mine ca tu sa nu trebuiasca sa o faci" - asa ca ai grija de tine, ca mai apoi sa ai resursele sa o ajuti pe ea, indiferent care „ea" ar fi atunci in viata ta. Daca ea insasi sufera si se chinuie, tu acum in starea asta nu i-ai fi decat grija suplimentara, cum ai zis si tu - nu se poate abtine. Investeste in tine si bunastarea ta ca sa te poti intoarce un partener intreg, puternic, care are ceva de oferit si contribuit la bunastarea relatiei. Cand te cuprind remuscarile spune-ti „gandurile astea s-ar putea sa fie adevarate, dar nu sunt de ajutor acum". E normal ca oamenii sa fie impreuna, sa vrea sa formeze noi familii care sa functioneze asa cum si-au dorit in copilarie. Asa cum au visat ca noua familie sa ii vada, inteleaga, sustina si iubeasca neconditionat. O familie noua care sa vindece ranile celei vechi. Si astfel partenerul ne devine substitut de parinte. Evident asta era si dinamica voastra. Si e la fel de normal sa avem nevoie se ne convingem de dragostea neconditionata a partenerului, care ne-a lipsit in copilarie. „ Ma vei mai iubi si atunci cand gresesc/ fac alegeri nepotrivite?" Ea aparent ti-a demonstrat asta insa toata dragostea ei constanta nu vor ajunge sa compenseze pentru convingerea ta ca de fapt nu meriti iubire si ca mai devreme sau mai tarziu vei dovedi asta. Vei continua sa o testezi subconstient pana cand nu te vei autoconvunge ca esti demn de iubire si sa te astepti ca o vei primi. In interiorul fiecarui adult e inca un copil ranit si speriat care cauta protectie si iubire. Copilul va cauta in partener un parinte care sa-l iubeasca si protejeze. Dar partea noastra adulta este suficienta, este capabila de a fi acest parinte. Cand ne purtam imatur exact asta se intampla: copilul interior iese la iveala cerand ca nevoile sa-i fie implinite. Atunci noi insine, acum adulti, putem interveni spunandu-i copilul „ e in regula, esti in singuranta, esti iubit. Sunt aici pentru tine, lasa-ma sa rezolv eu situatia". Stiu ca totul iti suna probabil abstract, e mult mai usor daca ai un cooil real in preajma, daca ai cum petrece timp cu un copil ca sa iti amintesti cat de fragil si minunat este si copilul care ai fost candva, si cat de mult merita iubire grija si protectie. Imbratisari!

Nu merita oricine sa fie iubit deoarece unii profita de ea, dar in ochii lui Dumnezeu toti avem valoare.

E scris la final ce doresc. Pentru ea tot binele din lume si pentru mine nimic, absolut nimic. Mulțumesc de apreciere.

Apreciez ce ai scris. Dar asta nu ma cataloghează un om rău.

Mulțumesc mult de tot.

Asa este. Doar ca trebuie sa o meritam.

Nu vreau sa para ca și cum mi as plânge de mila. Dacă asa a ieșit îmi cer scuze ei și ție omule.

Nu eu te-am facut om rau, ci tu singur te-ai descris asa.
Uite aici, toate frazele tale:
" I am greșit de atatea ori și ea a stat lângă mine!"
"Ma doare ca am făcut atât de puțin pentru ea și am fost atât de egoist încât m-am gândit numai la mine. "
"A sunat de numărate ori sa vadă cum sunt când m-am îmbatat ca un porc, și pentru ce, ce voiam sa dovedesc ca pot sa fiu un mitocan…"
"Am ajuns sa o înnebunesc și sa o fac sa ridice tonul…"

Să îți dorești să devii scriitor. Meriți.

De Dumnezeu nu meritam sa fim iubiti la cate ii facem.