Astăzi am fost la un concurs la Câmpulung Muscel la liceul Dan Barbilian. Şi când am ieşit am luat-o pe o scurtătură,pe o linie de cale ferată. Nu prea circulau trenurile,din câte auzisem, aşa că ne-am băgat toţi care eram, căştile în urechi şi ne uitam peste subiecte. Nu vorbeam. Şi rămăsesem în urmă. Eu şi cu o fată, Adelina Taşbac. Şi...eu m-am oprit. Nu ştiu de ce. Să mă uit mai atent peste subiecte. Sau din instinct. Şi atunci a trecut trenul. Adelina era în faţă. Şi abia pusese piciorul pe şina de tren,când m-am dezmeticit. Şi a târât-o până la autogară. Şi picioarele i-au rămas în urmă. Şi am ţipat şi am alergat şi am strigat să se oprească,cu toate că picioarele nu mai erau,părul îi rămăsese pe şine. Şi e tot ce ştiu. După,s-a oprit şi am văzut-o şi am avut un atac de panică. Avea o gaură în cap. Creierul,părul,picioarele. Împrăştiate. Ca nişte gunoaie. Ca o păpuşă dezmembrată. Şi m-au adus înapoi la Piteşti. Şi vreau să merg la ea. La morgă. Vreau să merg şi la înmormântare. Dar nu mă lasă. Ştiu. Sunt slabă. Nu o să rezist să o văd. Dar totuşi,vreau să încerc. A fost vina mea. Eram noi două. Dacă îmi scoteam căştile,auzeam trenul. Şi de ce m-am oprit? Poate puteam să o trag înapoi. Dar,eu m-am uitat peste subiecte. Şi mi-am ridicat capul când a tras-o trenul. Am fost o proastă! Dar nu ştiu cum să fac. Nu mă lasă să plec. Şi nimeni dintre cunoscuţi nu vrea să meargă cu mine. Aş vrea,doar atât,să mă mai uit o dată la fata pe care nu am putut s-o salvez din inconştienţă,din moftul meu de a sta cu căştile în urechi. Mâine după amiază o să o ia de la morgă. Părinţilor le e frică. Şi probabil, cei care erau cu noi le-au povestit cum alergam ca proasta, ca fraiera, ca tâmpita după tren. Şi cum plângeam şi ţipam. Nimeni nu a reacţionat aşa. Nimeni. O cunoşteam de 2 ore. Şi... poate am înnebunit. Dar vreau să merg să îi zic. Să îi zic că îmi pare rău. Şi părinţilor ei. Cum să ajung? Autobuzul ar fi o soluţie. Dar nu am unde rămâne. Şi nu ştiu cât costă biletul. Şi nu am niciun ban strâns.

Cum de nu am găsit nicio ştire despre asta? Lumea ar fi vorbit... Oricum, mai roagă-te de ai tăi să te lase, sau să meargă cu tine. Ştiu că te simţi prost, dar nu a fost vina ta, pentru că nici ea nu a fost atentă.
E foarte aiurea, hai spune-mi că e o glumă proastă.

Http://www.adevarul.ro/......31219.html
Asta e ştirea.

Foarte nasol atunci. Eu nu prea circul cu autobuzul, dar uneori mai merg cu maxi până-n Târgu Mureş. Fac vreo 30 de km şi mă costă vreo 8 lei, de aia prefer să merg cu trenul, că aşa am şi reducere, fiind elevă, şi mă costă vreo 2 lei. Dar bănuiesc că nu vrei să auzi de tren. Nu ar trebui să te coste aşa mult. Şi eu zic să te duci numai la înmormântare.

Nu mă lasă. Nu mă lasă, pur şi simplu. Am mai păţit o data la înmormântarea bunicii mele. Am leşinat. Sunt hotărâţi. Dar poate le iau ceva bani pe furiş în seara asta şi mâine mă duc. Văd eu. Nu cu trenul. Mi-e scârbă şi frică de ele.

Şi dacă păţeşti ceva... se poate întâmpla orice, oricând. Ai tăi se vor supăra oricum dacă pleci fără ca ei să te lase...dar gândeşte-te că poate leşini din nou, când vor afla se vor supăra şi mai tare. Poate te mai şi pedepsesc.

Nu contează. Cred că o izolare ar fi binevenită acum. Poate mă trimit la bunici, la ţară. Fară trenuri! Dar, oricum mă duc. Chiar dacă vor, chiar dacă nu. Nu pot să ratez ultima mea şansă să îi cer scuze.

Nu conteaza ce spun parintii tai in cazul asta! Eu spun sa le explici exact de ce trebuie sa mergi.Nu vei putea sa te linisteti daca nu vei face ceea ce crezi tu de cuviinta.Si daca tot nu vor sa te lase te revolti si ori le spui ca mergi cu sau fara ei ori le iei niste bani si te duci.

Pana la urma si ce daca lesini? Iti revii intr-o ora si gata.Dar este important pentru tine sa mergi acolo asa ca fa ceea ce trebuie sa faci.

Imi pare foarte rau pentru saraca fata.dar iti doresc noroc si sper ca aceasta sa nu se doveasca a fi o trauma care sa te marcheze pe viata.

Vanilla

O să le iau nişte bani din portofel. Să văd pe care îl găsesc prin sufragerie. 50 de lei mi-ar ajunge, cred. Şi pentru drum şi pentru flori. Le-am explicat. Dar nu mai insist. O să mă încuie aici. Ar fi de nesuportat.

Nu-i vina ta, asa a fost sa fie! Ingerul tau pazitor ti-a fost alaturi. Deh, karma asta.

Mi se pare logic..Ai doar grija pe drum sa nu se intample vreo ceva.Nu vorbi prea mult cu lumea si nici nu le spune ca mergi singur/a si unde mergi. Daca te intreaba vreo ceva ori mergi sa ii vezi pe ai tai ori la niste rude.Nu le da motive sa puna prea multe intrebari.

Noroc si spune-mi cum merge totul

Au acceptat să meargă cu mine,după ce am refuzat să mănânc. Am fost egoistă, ştiu. Am plecat de dimineaţă. O luaseră de la morgă. Am mers la ea acasă. Mi-am cerut scuze. Părinţii ei nu au dat vina pe mine, cum mă aşteptam. M-au lăsat şi singură cu ea câteva minute. A fost de ajuns, sper. Nu am mai avut acelaşi şoc. Nu mai era plină de sânge şi gaura din cap fusese astupată sau cel puţin, fuseseră puse nişte bandaje, de formă. Dar picioarele nu mai erau. Mi-am cerut scuze şi de la părinţii ei. Şi am plecat. Mă duc mâine la înmormântare. Sper să rezist. A fost nevoie iar de doctor şi perfuzii. Sper să-i conving din nou. Tata e mai înţelegător. O să mă ducă el. Sper.

Nu ai nicio vina pentru ce i s-a intamplat acelei fete, esti doar şocata de cele intamplate, nu-ti mai fa procese de constiinta ca puteai fi chiar tu in locul ei. Deci calmeaza-te, sper ca tatal tau sa mearga cu tine daca tii neaparat dar nu te duce singura.

Am fost, după cum am zis mai sus. Cred că m-am mai liniştit. Sau e o senzaţie de moment, doar. Imaginea ei de acum era...Nu cred că găsesc termen. Dar să o văd fără picioare şi eu să nu am măcar o zgârietură e...Iar nu găsesc termen. Şi dacă eram eu în locul ei, ce? Muream pe loc, chiar. Fără durere. Şi ce pierdeam? O viaţă de mediocritate, de banalitate?

Vina a fost a ei si nu a ta.Tu doar ai avut norocul sa nu fii in pozitia ei si daca vei continuta sa te acuzi de ceva de care nu esti vinovata, vina te va consuma incet din interior si nu va iesi nimic pozitiv din asta.

Imi pare bine ca ai reusit sa ii convingi pe ai tai sa mergi si sfatul meu este(si sper ca il vei urma) sa nu te mai invinovatesti si sa incepi sa traiesti viata din plin.Asta va fi modul tau de a-i multumi norocului din ziua aia, de a-i cere scuze acelei fete si de a te simti mai bine in urma incidentului.

Nu ai scapat ca sa ai o viata sa te invinovatesti ci ca sa ai o viata sa o traiesti.

Sper ca te-am ajutat.

xoxo Vanilla