Am nevoie de niște sfaturi. Am 17 ani si nu am niciun prieten. Mai vorbesc cu cateva fete la scoala (care adesea ma judeca) dar atâta tot. De cand ma stiu am fost asa, marginalizata. Am ajuns sa ma obișnuiesc cu asta, uneori am impresia ca eu sunt cea care respinge oamenii. Am 1, 57 si 54 de kg si sincer imi este adesea rusine sa ies din casa. Toata lumea rade de înălțimea mea. Nicio fata nu e la fel de scunda ca mine chiar si atunci cand port platforme. Si mai sunt si destul de plinuță si arat aproape ca un cub. Chestia e ca nu ma simt "socially-appealing" ca sa spun asa, in sensul ca de fiecare data cand intru intr-o camera plina cu oameni am impresia ca toata lumea va rade de mine si va crede ca sunt o proasta. De multe ori chiar asa este, toata lumea ma vorbește pe la spate si ma batjocorește. Mai ales in generala, cand eram tocilara clasei. Si cumva, cred ca m-am învățat sa fiu fraiera clasei. Acum sunt la un liceu foarte bun si toti sunt extrem de bogați, numai eu par aproape adunata de pe maidan. Nici nu mi-ar cumpara părinții genți scumpe sau tot felul de corsete si sutiene cu push-up sau cine știe ce artificii care m-ar putea face sa nu mai arat ca un copil de 10 ani. Nici măcar nu ma machiez. Nu am nicio prietena. Si sincer, nu am habar unde mi-as putea face, nu imi plac rețelele de socializare pentru ca urasc sa-mi fac selfie-uri. Nu am timp sa particip la extrașcolare si nici nu mi-ar da voie părinții. Toata lumea in jurul meu e intr-o relatie. Sincer, nici nu cred ca vreau sa am cu adevarat un iubit. Dar nu e vorba de asta, de faptul ca nu ma interesează sa am. Ci de faptul ca ma simt de parca nu mi s-ar cuveni nicidecum sa am asa ceva, mi se pare imposibila sa fiu privită altcumva decât cu mila, sa nu se uite lumea la mine ca la o fetița micuța, urâțică si prostuță. Nu vad nimic bun in mine. Si in rarele dați cand izbutesc sa vad ceva bun in mine ma simt vinovata. Ma simt vinovata ca vreau sa ma prieteni. Ma simt vinovata sa cer ajutor. Pentru ca mi se pare ca sunt atat de mult sub nivelul celorlalți încât nimeni nu ar vorbi cu mine. Sincer nici eu nu as vorbi cu mine. Trebuie sa recunosc ca nu sunt o persoana tocmai calda. Si nici nu imi plac lucrurile care le plac celorlalți, mie imi plac cărțile de exemplu, imi place muzica rock, nu imi plac chestiile "normale de adolescenți" si de fiecare data cand vorbesc cu cineva ma simt "falsa", nu pot fi eu însămi, ma gândesc doar sa vorbesc astfel încât sa nu fiu considerată proasta si tot nu reușesc sa formez vreo legătura. Mi se pare ca imi irosesc adolescenta. Si chiar asa e. Va rog sa nu ma sfătuiți sa ma duc la psiholog pentru ca părinții ar crede ca asta e pentru nebuni si sincer partea mea e ca mi-ar lua o groaza de bani ca sa-mi vândă gogoși. As vrea un sfat. Poate e cineva care a trecut prin ceva asemanator. Cum pot sa am mai multă încredere in mine? Cum ma pot face acceptata?

Mie mi se pare că ești foarte inteligentă, coerentă, matură în gândire, plus-bile albe pentru tine-scrii corect ceea ce ai de zis.
Cred că în adolescență toți ne simțim, în mai mare ori mai mică măsură, inadecvați fiindcă e vârsta la care suntem foarte conștienți de noi înșine și ni se pare că orice defect, oricât de mic, e văzut de ceilalți prin super lupe care măresc de 100 de ori.
Mi se întâmpla și mie să mă concentrez atât de tare ca nu cumva să scot vreo tâmpenie pe gură încât nu puteam să mă relaxez în preajma necunoscuților pe la vreo petrecere.
Cărțile și rockul îmi plac și mie și mi se par ''de adolescenți'' și ele, nu există chestii stas pe care le pot face ori nu adolescenții; rock-ul a fost considerat întotdeauna muzica celor rebeli/răzvrătiți iar adolescența e o perioadă a rebeliunii...
Nu ești singura cu astfel de probleme, din ce am văzut pe TpU în doar 10-15 zile, 90% dintre adolescenți sunt în aceeași situație pentru că tehnologia doar pare să apropie oamenii și cei mai mulți n-au de fapt niciun prieten în afara spațiului virtual.
Nu pot să-ți dau rețete, cu vârsta, te vei simți mai bine în pielea ta, îți va păsa mai puțin de ce cred alții, îți vei asuma inteligența superioară, vei fi mândră de ea și asta te va ajuta să fii mai sigură pe tine. Ar trebui să scrii ceea ce simți, fie online, pe un blog, pe wattpad, fie pe hârtie, scrisul poate reprezenta o terapie și, în plus, dacă ai talent, îți poate aduce recunoaștere, admirația chiar dacă anonimă a celorlați și te poate ajuta să-ți faci prieteni. Baftă! Ține capul sus!

Hei. Cred ca am gasit formula.
Gândeste-te la cand ai fost cea mai fericita. Nu neaparat vesela (adica atunci cand simti ceva ca un zvâc), dar fericita in sensul ca aveai pornire sa faci chestii, sa mergi mai departe etc. Ai spune ca fericirea aia mergea mana in mana cu situatia in care te aflai? Adica, era ca si cum fericirea ta descindea din faptul ca te aflai intr-un anumit context, eventual unul mai liniștit, mai senin (care era in antiteza cu viata de zi de zi sau ceva)? Daca da, cum se face ca erai atunci fericita, si zilele astea nu esti? Ce anume din momentul acela te facea fericita? (ca daca poti sa arati cu degetul la ceea ce te facea fericita, solutia e clara: regaseste elementul ala si inconjoara-te cu el) Sau nu era ceva anume care te facea fericita, era doar mintea ta care s-a dezlantuit putin?! Cu siguranta ca poti pune pe o lista "locuri/situatii care ma fac fericita, unde ma simt bine" și "locuri in care nu ma simt fericita in particular, practic neutra, si exista chiar riscul potential sa o iau in directia opusa, sa ma intristez gen". Banuiesc ca esti de acord ca locurile pe care le consideri potential triste le consideri asa deoarece ai fost acolo, ai experimentat si nu a fost ok. La fel si cu locurile care iti plac. Daca ai pune locurile/situatiile care iti plac unul langa altul, ai putea spune ca exista o "lume" (o sectiune a intregii lumi) care te face fericita. Acuma vine smecheria: ca sa pun problema asa, ce iti trebuie este sa iti extinzi lumea aia senina in care te simti bine (cu riscul sa se poata spune ca esti "inchisa", dar daca lumea ta e la fel de mare ca lumea reala...ce conteaza). Sa zicem ca atunci cand esti cu alti oameni, te uiti la părul lor, si toate aspectele relatiei tale cu ei descind din chestia asta (inclusiv respectul, increderea si tot tacamul). Ei, atunci cand stai cu ei, concentreaza-te numai pe aspectul asta, care am zis ca te-ar face bucuroasa (sau nu, depinde de părul lor), fii in starea aia, si asa cum stai tu in starea aia (in lumea ta aparent inchisa), cauta si alte chestii care te-ar putea atrage la oameni (ideea e ca poti sa faci toata treaba asta chiar daca nu esti tocmai in starea de fericire, dar atunci o sa fie mai aproape de a parea ca o munca...dar vorba lui Nietzsche, merge si munca). Sigur, ca sa pornesti la drum, ar fi de preferat sa ai alte atractii in ce priveste oamenii, nu doar parul.
Ce ai zis, ca esti scunda, nu e un impediment. E adevarat ca e mega misto sa fi mai aproape de 1.80, dar te poti descurca si asa. Despre faptul ca esti non-caldă, e o chestie invalida. Poti sa spui că ai fost non-caldă până acum, dar nu e nimic care te impiedica sa nu mai fii de acum incolo. Nu zic ca ai fi mai mult sau mai putin calda in starea aia de fericire, dar informatia ca esti privita ca fiind non-caldă...ar fi din alt registru, adică nu ai avea ce sa faci cu informatia aia daca esti fericita, nu te atinge (chiar daca ăia care au zis chiar aveau un fel de semi-argumente). Cat despre faptul ca nu merge cand socializezi, nu e ciudat, pentru ca din ce ai scris am inteles ca o faci fortat (chiar daca probabil nu iti dai seama, ca poate nu iti tii prea multa atentie pe actul de a socializa, dar faptul daca te fortezi sau nu se poate determina chiar daca nu ai urmarit si tu fenomenul). Solutia e simpla: nu mai face...ce numești tu acum socializare. Daca chiar ai nevoie sa vorbesti cu o persoana (la piata sa zicem), banuiesc ca problemele de care zici se dizolva. E mult spus ca "ai nevoie" sa socializezi, dar nu trebuie sa fii mereu intr-o situatie limita ca sa iti iasa, doar sa iti extinzi "lumea" astfel incat sa acopere, dacă nu chiar pe toata lumea, macar pe cei de la liceu, că cu ăia te vezi in fiecare zi. Și faptul ca te vezi "urâtă și prostuță", nici nu e posibil sa generezi astfel de ganduri daca esti fericita. De fapt, e impropriu spus ca tu chiar crezi asta despre tine. Nu crezi asta, dar ai avut gandul asta de numeroase ori, l-ai asociat cu alte idei pe care le aveai deja, ai testat ideile rezultate pe alti oameni si nu ai gasit nimic care sa te faca sa crezi ca s-ar putea sa fi gresit cand ai crezut asta, si asa te-ai acomodat cu ideea asta. Totuși, nu ar fi inconvenient daca chiar ar fi adevarat ca esti urata si proasta? Ca te simti tu proasta e cum e, dar esti proasta in mod obiectiv? Adica poti sa imi spui exact care trasaturi alte tale te fac proasta? Si, daca ar avea altcineva aceleasi trasaturi, ar fi prost si el? Sigur ca, chiar daca ai fi proasta, nu ar fi necesar decat sa depui niste extra efort sa faci sa nu te incurce propria prostie si aia e. La naiba, poti sa incorporezi prostia in lumea ta, unde regulile sunt in mainile tale, astfel ca din punctul tau de vedere, prostia nici nu prea mai e o problema. Poate ca nu esti 100% proasta, doar vreo 7%, bafta ta, ca ai mai putin de "muncă" in ce priveste incorporarea prostiei.
Si faza cu "Poate e cineva care a trecut prin ceva asemanator", adevarul e ca am trecut, si m-am reparat fara sa imi dau seama. E aproape ca si cum nici nu m-am reparat. Sau, nu am fost stricat in prima faza sau ceva. Nu ma gandeam sa ii intreb pe cei de pe TPU-2013 ce să fac. Nici nu aveam atunci vreun sistem care sa ma ajute, am alcatuit explicatia din commentul asta pe masura ce scriam.

Multumesc pentru raspuns! Incerc sa scriu uneori, ma ajuta mult, ma ajuta si am impresia ca pot sa trec dincolo de realitate cand fac asta. Nu prea am timp, recunosc. Si cand nu am, imi umplu mintea cu tot felul de gânduri negre pe care mi le repet pana imi intra in subconștient. Si ajung sa nu mai pot scapă de ele. Si nu stiu dacaa o sa o pot face vreodata. Imi imaginez ca o sa ajung la 30 de ani fara sa fi avut vreodata vreun prieten.

Multumesc! O sa incerc sa aplic sfaturile tale. Cat despre chestia cu vorbitul cu cei din liceu, nici nu ma gândesc sa vorbesc cu oricine altcineva pentru ca nu cunosc pe nimeni in afara si nici nu am cum sa ii cunosc. Problema e ca deja s-au stabilit bisericuțele si eu am rămas pe lângă pentru ca sunt cu mult sub nivelul lor si la propriu si la figurat.

E important să găsești timp pentru ceea ce te face să te simți mai bine. Când scrii ficțiune, la fel ca atunci când citești, poți evada în alte lumi și poți găsi acolo alinare. Dar la fel de important mi se pare să scrii desprea ceea ce simți, chiar dacă nu sunt gânduri tocmai frumoase la adresa celorlalți, chiar dacă ceea ce scrii pare un strigăt plin de ură la adresa umanității, principalul e să scoți din tine ceea ce te macină.
Ar fi fost util un cenaclu dacă ați fi avut unul în liceu ori în oraș, ai fi putut avea contact cu oameni talentați care nu sunt la fel de superficiali precum colegii tăi de clasă. Ori vezi dacă există vreun club de lectură care are întâlniri regulate în cafenele/ceainării, dacă locuiești într-un oraș mare. Dacă reușești să-ți învingi timiditatea în preajma lor, ai avea numai de câștigat.

Sa stii ca nu aspectul fizic e cel mai important in a-ti face prieteni, ci atitudinea. Daca arati ca esti o persoana deschisa, amuzanta, vorbareata, indrazneata iti poti face foarte usor prieteni. Asta nu inseamna ca e usor sa ai aceste calitati, nu e.
Nu te astepta ca ceilalti sa vina la tine si sa te bage in seama, nu o vor face. Tu trebuie sa intri in vorba cu ei, sa te integrezi in grupuri si sa ai si ceva de spus care sa arate ca aveti ceva in comun.
Si eu am fost mereu mai tacuta si chiar cand intram intr-un colectiv nou (de ex liceu, facultate) ba chiar radeau de mine ca nu vorbesc cu ei dar nu cu rautate. Pentru ca asa e viata, nu e bine sa stai retrasa, o sa vezi.
Poate lucrurile se vor schimba cand te vei duce la facultate, acolo oamenii sunt mai educati, au bun simt si gasesti foarte multe tipologii, sigur vei gasi pe cineva cu care sa ai ceva in comun.
Nu te intrista, viata ta abia acum incepe, nu se termina.

De fapt, locuiesc in București. As avea posibilitatea sa particip, dar nu prea am timp, trebuie sa învăț foarte mult. Plus ca părinții mei m-ar tot bate la cap ca unde naiba ma duc. Problema e ca mie imi e greu si sa stau in preajma celor de vârsta mea chiar daca nu fac nimic. Imi e scârbă de mine. Nu as putea sa vorbesc despre sentimentele mele in public, nici gândurile astea nu le mărturisesc, nu as putea recunoaște vreodata public ca scriu sau ca gândesc asa.

Ti se pare ca as putea fi îndrăzneața din ce ai citit? Imi e rușina si sa ies din casa, sincer. Plus ca nu e vorba de educația celor din jur, sunt al un liceu foarte bun, ma îndoiesc ca la facultate ar fi mai diferiți, chestia e ca eu nu m-am născut nici frumoasa, nici bogata, nici deșteaptă ca ei si de-aia ma urasc toti.

Am zis ca asta e cheia spre a fi respectata si a iti face prieteni la liceu in situatia pe care ai descris-o mai sus. Nu pot sa imi dau cu parerea daca ai putea sa te schimbi sau nu. Si ti-am zis, la facultate e cu totul si cu totul alt mediu, o sa vezi, poti sa ma crezi sau nu, e mai putin important asta.
Nu trebuie sa te victimizezi si sa stai toata viata cu impresia ca esti urata, saraca, grasa, proasta (eu sunt 100% sigura ca nu e asa, exagerezi) si sa iti planga altii de mila, ci trebuie sa incerci sa te schimbi si sa evoluezi, sa faci tot ce poti ca viata ta sa fie mai buna. Nu uita ca traiesti in Romania, unde bullying-ul e la ordinea zilei, intr-o tara cu foarte putini oameni civilizati nu te astepta sa fii acceptata pentru ca esti foarte timida si retrasa ci incearca sa fii putin ca ei daca vrei sa ai prieteni si sa te integrezi, altfel vei fi dezamagita.

La cenaclurile și cluburile de carte la care am fost eu erau mai mult adulți iar ei nu sunt atât de grețoși precum colegii tăi și-s interesați de cum gândesc oamenii, nu de cum se îmbracă. Oricum, ia posibilitatea asta în calcul pentru când vei fi la facultate, e un mod de a cunoaște oameni deosebiți.
http://lauracaltea.ro/......b-de-carte

Ne doare n polah