.Am nevoie se cateva sfaturi din partea voastra.
Am aproape 16 ani si pur si simplu nu ma pot accepta asa cum sunt. Pur si simplu ma urasc. Ma vad o persoana foarte urata in comparatie cu restul fetelor. Mereu caut defecte la mine, si mereu gasesc cate ceva care sa nu-mi convina. Pe langa faptul ca ma consider foarte urata, cel mai mare defect al meu ar fi timiditatea. Din cauza asta am avut de pierdut exctrem de mult. Sunt in primul an de liceu, si sunt mereu singura. Stau singura in pauze, in banca. Si asta ma omoara. Incerc sa discut cu colegii mei si ei parca ma evita. Mereu vad cum ei rad si fac tot felul de chestii in pauze, iar eu stau cu capul pe banca cu ochii in telefon si imi vine sa plang. Din 30 de persoane nu pot numi pe nici unu dintre colegii mei "prieten". Sunt doar niste oameni carora le stiu numele si cu care impart o incapere timp de cateva ore. M-am saturat sa fiu asa. M-am saturat sa fiu singura, uitata de toti si data la o parte.
Sunt foarte trista si foarte dezamagita de mine. Si faptul ca ma vad urata, mai accentueaza tristetea mea. Peste tot vad atatea fete frumoase in felul lor, iar cand ma privesc in oglinda nu sunt multumita de ceea ce vad. Nu pot sa ma accept asa cum sunt, si nu stiu ce sa fac. Nu stiu ce m-a adus in starea asta. Pana acum un an totul era bine. Ma vedeam frumoasa si ma intelegeam perfect cu toata lumea. Brusc lucrurile s-au schimbat. Credeam ca e o "criza adolescentina" prin care toti trecem, dar observ ca timpul tot trece iar chestia asta ma afecteaza din ce in ce mai mult. Ma gandeam sa merg psihologul scolii, sa ma ajute el cumva. Dar tot aman asta gandindu-ma ca poate o sa-mi revin, dar nu e asa. Am momente in care imi doresc sa dispar si sa nu mai apar niciodata. Sunt complet dezamagita. Nu sunt mandra absolut deloc de mine. Si nu stiu ce sa fac. Ati trecut si voi prin astfel de momente? Ce-ati facut? Ce-ar trebui sa fac sa ma pot accepta si sa depasesc timiditatea? Orice sfat si orice vorba din partea voastra e bine venita.

Este din cauza faptului că ai intrat la liceu unde sunt colegi noi şi abia începi să te acomodezi cu ei. Te-ai obişnuit cu colegii vechi şi acum îţi este greu să te adaptezi cu alţi colegi noi.
Urât din partea lor să te vadă că stai singură în bancă şi să nu vină nici măcar un coleg să te invite să te alături grupului.
Ai dreptate, nu îţi sunt prieteni. Când ai un prieten adevărat, prinzi încredere în el şi te simţi comod în preajma sa. Timiditatea este înlocuită cu îndrăzneala deoarece te simţi bine în compania unui prieten. Mă refer doar la îndrăzneală, nu la tupeu.
Toată lumea te poate considera timidă, dar un prieten adevărat ştie cum eşti şi o să afirme că eşti comunicativă deoarece te cunoaşte aşa cum nimeni nu te-a cunoscut.
De exemplu, să presupunem că în public închizi cu grijă o uşă, iar acasă doar persoanele apropiate ştiu că de fapt trânteşti uşa. De ce? Pentru că eşti într-un mediu cunoscut şi nu îţi este ruşine să ascunzi ceea ce faci.
Acceptă-te aşa cum eşti, iar dacă ceilalţi nu te acceptă nu trebuie să pui la suflet. Aşa vezi cine îţi este prieten şi cine nu.
Nu cred că este o idee bună să mergi la psiholog, o să îţi spună să îţi schimbi atitudinea. Nu ai o atitudine greşită, aşa este firea ta şi trebuie să te accepţi aşa cum eşti.

Te-ai inchis tot mai mult in tine, pana ai ajuns aici.Trebuie sa fii doar tu,sa razi,sa zambesti,sa incerci sa te integrezi in grupuri,sa incepi sa schimbi o vorba. Despre colegi. daca nici unul,nici macar nu iti vorbeste, destul de urat din partea lor. Din partea psihologului ti-ar folosi unele lucruri, iar altele nu, nu ai de pierdut, poti descoperi chiar si singura cum sa iesi din starea in care te afli!

In ce liceu esti?

Eu nu am de unde sa stiu daca esti frumoasa sau urata pentru ca nu te-am vazut.
Cat despre timiditate, nu fii trista...E un lucru frumos, in felul lui. Intr-adevar, esti singura, dar daca iti gasesti pe cineva, nu te vei mai simti singura. Sincer, daca ar fi cineva in situatia ta, si mi-ar spune cum se simte, as sta langa acea persoana in banca, ca sa nu se mai simte singura, chiar si in pauze. Nu ar trebui sa discutam prea mult. Faza e ca si eu sunt cam ca tine. Dar spre deosebire de tine nu ma plang ca sunt urat sau ca timiditatea e chiar un lucru oribil.
Eu de obicei ma uit pe fereasta, sau mai stau in banca pe telefon, am momente in care ma simt trist din cauza asta...Dar de fapt nu din cauza asta...Din cauza ca nu am o persoana alaturi de mine care sa imi ofere dragoste. Si acea singuratate amplifica sentimentul de tristete.
Sper ca am putut sa te fac sa te simti mai bine, adica nu am zis cine stie ce, dar o vorba, fie si ea asa, ajuta un pic.

Eu nu sunt timida.
In pauze si in unele ore stau cu castile pe urechi si uneori dorm.
Nu prea vorbesc cu nimeni.
Nu am prieteni, decat unul singur, dar nu suntem in acelasi liceu.
Ne cam asemanam, numai ca nu sunt timida.
Consider prieten pe ala care ma accepta asa cum sunt, care in orice situatie stie ce sa-mi spuna si nu ma ignora, care imi spune orice lucru indiferent cat de jenant ar fi si cel care tine si impartaseste secrete.
Nu pot numi un om, care am vorbit de 5 ori la viata mea cu el,prieten.
Vrei prieteni multi? Nu iti vor ajuta. Unii vor fi falsi, iti vor vrea raul, rar ai sa gasesti ceva bun.

Si ce fete frumoase ai vazut tu? Ce au ele si tu nu?
Sunt mai feminine decat tine, sau cum?
Sa ma vezi pe mine cum arat, de la spate juri ca sunt baiat.
Plus ca sunt foarte ciudata.
Nu ai cum sa fi urata. Ai motive? N-ai motive.
'' Ati trecut si voi prin astfel de momente? Ce-ati facut?''- Am trecut prin momente mai nasoale.
''Ce-ar trebui sa fac sa ma pot accepta si sa depasesc timiditatea?''-Nimic. De ce te-ai schimba pentru altii?
Vrei sa pari altfel? Tunde-ti parul sau coloreaza-ti niste suvite.
Am intalnit multe persoane timide.
O fata timida si simpla este mai interesanta decat o fata ''rea'' si fitoasa.

Cu ce te-ar ajuta daca ai sti asta?

Cel mai bine e sa mergi la un psiholog, el e specializat pe domniul asta si te-ar ajuta cu adevarat sa-ti revi fata de niste sfaturi de la adolescenti pe TPU care vorbesc din articole si experiente.

Buna. suna la www.telefonulcopilului.ro

Ma regăsesc mult in povestea ta. Cele mai urate experiențe le-am avut in perioada liceului unde la fel eram si eu. Singura! Ceilalti ma ignorau total iar eu ma simteam îngrozitor.4 ani de suferința, depresie …..Am ajuns si la încercarea de a ma sinucide?‍♀️..Multora nu le pasa cum te simți, nu oferă empatie ..Fiecare pentru el …Aiurea! Imi doresc sa nu ma fii născut