| whitecoffeecat a întrebat:

Am o intrebare, sau mai bine zis as avea nevoie de un sfat de la persoanele care au avut episoade depresive. La mine cred ca se datoreaza traumelor din copilarie: tata alcoolic, agresiv verbal atat cu mine cat si cu mama si lipsa unei situatii familiale... normale. Certurile sunt constante (desi nu am nici o vina uneori), dar ultima m-a demoralizat enorm. De la o cearta banala, i-am spus ca nu trebuie sa ma mai suporte decat o saptamana, voi pleca la facultate si va sta linistit. Am primit un raspuns cald, parintesc : "Abia astept sa pleci si sa nu te mai vad". Asta a fost atitudinea lui dintotdeauna, dar sa auzi asta, de la parintele tau, te darama psihic. Eu am plecat din casa iar in ziua respectiva ne-am intalnit intamplator pe strada. M-am uitat vinovata la el, voiam sa ii fac cu mana, a lasat capul jos si s-a facut ca nu ma cunoaste. Am perioade cand imi mai revin, dar mi se intampla sa ma apuce plansul din senin prin magazine, pe strada. La fel, cand imi spune el "buna dimineata", sau orice cuvant banal din gura lui, ma apuca plansul, si nu inteleg de ce, fiindca intervine involuntar. Mentionez ca am 19 ani, nu sunt vreo fetita "neinteleasa" in perioada pubertatii. As avea nevoie de un sfat, oricat de mic, cum as putea sa scap de starea asta si de episoadele de plans. Orice vorba si recomandare mi-ar fi binevenita. O zi frumoasa!

Răspuns Câştigător
| ywar a răspuns:

Da! Am citit cu atentie, ingrijorare si parere de rau cele descrise de tine si imi pare nespus de rau ca treci prin ce treci. Sufletul tau e tandari si trebuie recompus din bucati. Asta nu se va face asa peste noapte ci ar trebui facut la terapie. Atentie! NU PASTILE! Ele vor elimina efectul, nu cauza. S-a strans foarte multa frustrare si din pacate relatiile tale pe mai departe vor fi disfunctionale (relatiile cu barbatii). Tata ar trebui sa fie un model, un soare pentru fata lui. Si totusi, si totusi nu e asa!
Incearca sa faci psihoterapie. Stiu ca nu e ieftina dar cred ca exista si posibilitatea (mica, e adevarat) sa gasesti. Cand o sa ai niste bani incearca sa te duci la niste sedinte de constelatii familiale. Googaleste si vezi ce inseamna asta. Vei afla niste lucruri senzationale. De regula sunt cam dur in raspunsuri, dar in cazul tau nu pot fi si nici nu am motiv.
1. Psihoterapie
2. Focuseaza-te pe scoala, incepi o noua viata. E sansa ta sa te rupi din mediul ala.
3. Elimina-ti fricile si mai ales usor-usor frustarile.
Sper sa ne scrii si sa spui ca ai lacrimi de fericire si ca-ti este bine, fata draga! Ruga fierbinte si liniste.
p.s Du-te pe la o biserica sau manastire si roaga-te pentru sufletul tau, dar si pentru el sa-i ierte pacatele si sa-l aduca pe o cale buna.
Te imbratisez cu drag!

6 răspunsuri:
| Elide a răspuns:

Tu ai nevoie de iubire si atentie din partea lui,poate te iubeste(în felul lui), si daca nu te poate iubi, Tu nu ai nicio vină, problema e la el, ai o varsta, tu trebuie să-l respecti pentru ca este tatăl tau..Degeaba spune el ca abia așteaptă sa nu te mai vada, cand nu o sa mai fi prin preajma lui, sigur o sa-i fie greu, o sa.si dea seama de asta, se minte singur, el nu cred ca stie cum sa.si arate afecțiunea.
Tu nu mai fii depresivă, îți faci rau singura..si incearca sa nu te mai atașezi de oameni, pentru ca te vor distruge pe interior

| RainmakerX a răspuns:

Hei!
Incearca sa meditezi, inchide ochii si respira adanc. Seteaza anumite obiective si nu te mai gandi la el. Esti prea blanda, emotiva... incearca sa schimbi asta cu dorinta de a-i arata ce mult s-a inselat.

Cu cat ajungi mai sus cu atat o sa inteleaga si el ce greseala a facut. Exista oameni cu diverse probleme (de comportament, fizice). Poate ii pare rau ca nu mai are libertatea pe care o avea candva, poate ar vrea sa fie si el tanar.

Ideea e sa fii puternica si sa nu te gandesti la el. Fii tu insati si o sa-ti faci multi prieteni! Mergi la voluntariat si ajuta persoane care au nevoie, o sa te simti mai bine si o sa ai o ocupatie, poate chiar intalnesti pe cineva special.

In alta ordine de idei cred ca si tatal tau a regretat decizia sa dar acesta ii este comportamentul. Unii oameni nu concep sa-si ceara scuze. Crezi ca el ar vrea sa-ti faci rau? Pana la urma te-a crescut impreuna cu mama ta... chiar daca a facut multe greseli si este zero la capitolul suport moral.

Succes!

| Freya1 a răspuns:

Am 23 de ani si abia astept sa zica tata catre mine "pleaca sa nu te mai vad". Numai ca la mine problema este alta, de cand ma stiu ma tinea fortat acolo unde facea el show sa vad eu cum se face, sa aud eu ce se intampla si ma traumatizat.
Sa ti un copil de cand e mic dupa tine prin crasma, sa il pui pe pat sau scaun cand te certi cu mama lui si o jignesti si injuri ca sa vada asta, cand ti un copil de mic treaz pana dupa 12 noaptea sa ii spui toate esecuri si tampeniile pe care le-ai facut tu in viata si sa il inveti numai prostii aia e trauma.
Spargea tata in casa obiecte ca sa gaseasca bani sa mearga la baut, umbla si striga si dupa mine si dupa fratele meu pe afara pe la bloc, sau iesea pe geam si ne jignea cand eram cu prieteni, cu vecini, umbla dehamat si rupt de beat prin oras si ne facea de ras peste tot iar daca indrazneam sa plecam de acasa, sa ne mutam sau sa mergem sa ne "adapostim" la vreo ruda venea si acolo dupa noi.Crede-ma ti-ai dori sa pleci o data si sa scapi.
Bucura-te ca te-ai indepartat de asemenea om ce nu stie sa fie tata si gandeste-te ca la un momentdat o sa fi si tu parinte si sa nu faci la fel.Gaseste oameni ce sa te placa asa cum esti, mergi la un psiholog si strange in jutul tau oameni veseli si afectuosi si iti va trece.

| whitecoffeecat explică (pentru ywar):

Aveam nevoie de o vorba blanda si de un suflet cald, ca dumneavoastra. Va multumesc din suflet pentru sfaturi, si o sa iau in considerare cele spuse. Toate cele bune, va imbratisez si va multumesc.

| Violleta2022 a răspuns:

Sunt multi copii traumatizati de niste parinti limitati sau alcoolici si imi pare sincre rau, ca faci parte dintre ei.
Ia-ti lumea in cap, muta-te cu colegii de liceu, invata pe rupte sa iei bursa si sa poti sa ai ajutor financiar de la stat.
Fa-ti viata singura, asa cum iti place si uita de necazurile din familie.

| ywar a răspuns (pentru whitecoffeecat):

Cu placere! Nu uita ce ti-am spus. Ma bucur nespus cand ajut oamenii pentru ca traim (sau ar trebui) sa traim si din aceasta bucurie de a oferi, de a ne oferi.
E greu, e foarte greu dar trebuie sa incepi dintr-un punct. Ti-as propune ca acest punct sa se gaseasca in tine si sa se numeasca incredere si credinta. Nu stiu si nici nu vreau sa spun vorbe grele despre credinta in Dumnezeu a tinerilor dar... poate ca e o solutie, cand te simti acoperit cu noroi. Cu o imbratisare salvezi un om happy