Bună,am o problemă.
Am făcut de curând o pneumonie și a evoluat la bronșolită,ideea este că am uitat să i-au medicamentele două zile la rând,am fost obosită,supărată,nu am fost eu.

M-a certat mama din această cauză,mi-a spus că am probleme la cap,că nu gândesc și chestii de genul,a spus că îmi face programare la psihiatru că cică nu sunt de psiholog.

Eu azi am venit de la școală și am văzut faptul că a vomitat cățeaua,m-am îngrijorat și am întrebat-o pe mama dar a zis să las așa cățeaua,oricum am strâns,am stat cu cățeaua și am mâncat. Cățeaua mi-a ros puțin cizmele,nu erau roase rău,nici nu se vedea de blănița care le acopera și mama s-a supărat și a făcut programare la psihiatru.

Simcer eu nu prea sunt fericită,am multe pe care nu le spun,aleg să tac căci dacă doi țipă nu rezolv nimic,dacă plec capul am șansa să fiu mai liniștită,de ce să mă supăr eu mereu până la urmă? nu mi-ar face bine,ignor.

Nu mă înțeleg cu colegii prea bine,nu mă înțeleg în familie,nu am prieteni și toată lumea vrea să fiu ca celelalte fete,nu vreau să i-au o personalitate diferită cu prietenii și una cu familia ca alți adoleșcenți,vreau să fiu autentică pentru că am aflat că, dacă mă prefac mai rău fac.

Ma tot gândeam de la un timp să vorbesc cu psihologul școlii dar mama se cunoaște cu toată școala și eu am o problemă cu intimitatea de orice fel.

Nu înțeleg ce e rău la mine, termin mereu cu 8 medie generală chiar anul trecut cu 8.88, anul acesta am inceput cu 8 la mate si 6 la mate... am greșit la algebră dar pur și simplu mă voi îndrepta.

Încerc să fiu bună pentru familie dar nu pot.

Am aproape 16 ani,m-am gândit că dacă sunt simceră cu psihiatrul,nu există dubii că mă va vedea sănătoasă,cred că așa pot demonstra că nu sunt nebună doar că am avut o fază mai rea,îmi voi reveni.
Dacă aș fi supărată,recalcitrantă și foarte arogantă nu rezolv nimic cu psihiatrul,și cu atât mai puțin dacă mint.
Simcer știu că am făcut prostii,anul trecut am fumat cu niște fete,am mai chiulit puțin,am vorbit în timpul orelor,numai că acasă a fost totul dificil și la scoală a fost un loc mai bun pentru a mă elibera și îmi dau seama că nu am făcut bine,nu mi-a plăcut să mi se atragă atenția mereu față de aceste greșeli deci evit subiectele care duc spre amintirile acestea,pare însă că ai mei nu vor să uite și nu uită nici de temele pe care le întârziam.
Toți cei de vârsta mea fac asta,am călcat strâmb dar nu voi mai face,nici nu vreau să ajung să implor să mă ierte,dacă ei nu observă că-mi pare rău asta nu e vina mea.

Psihiatrul va spune tot ce îi spun eu?
Nu prea vreau să afle,cum am spus,eu sunt mai privată și nu suport să afle cineva detalii despre mine,cum ar fi supărări,plânsete,probleme de la școală.

De obicei le rezolv singură.
Îmi e frică totuși că psihiatrul îmi va da medicamente și mă va cataloga ca și nebună.

Eu știu că există fel de fel de afecțiuni, citesc mult despre ele și îmi place să văd lumea din diferite unghiuri cu bune și cu rele (mai mult cu bune).

Totuși îmi e frică de faptul că îmi va da somnifere, dorm doar 4 ore maxim..nu am putut dormi niciodată mai mult.
Mama percepe orice medicament ca pentru o boală gravă și îmi e frică că ea mă va face nebună,mă va transforma în victimă,și eu nu pot suporta priviri de milă de la colegele mele ale căror mame vorbesc cu mama.

Mama despre care spun nu e mama,e de fapt un asistent maternal,și mă gândesc că totuși poate nu mă iubește ca pe propia fică,am acceptat asta,e normal.

Părinții mei reali îmi fac mai mult rău,nu cunosc tatăl,mama e paranoică și bunica mă urăște că sunt mai închisă la piele.

Nu vreau să mă întorc la origini,bătăi,înjurături,certuri,să trebuiască să mă apăr prin vorbe tăioase sau să spun,,da,, sau,,ai dreptate,, de frică că voi fi abandonată.

Nu știu ce să fac,voiam doar să mă descarc,simt că explodez.
Nu e vina mea că sunt diferită și sper ca psihiatrul să observe că sunt bine și să fie bun cu mine,nu vreau să mă privească de sus, deși e destul de ironic, el este psihiatru practic medic și eu o adolescenta de 16 ani in clasa a 7a care nu se apropie nici măcar cu puțină carte de cât are el.

Ați fost la psihiatru?
Cum este?
Am văzut pe tiktok niște psihiatri dar tind să ma îndoiesc că toți sunt foarte buni,nu tot ce zboară se si mănâncă.

Ce spun eu acolo va fi confidențial?
Cum pot face să fie confidențial? În cazul în care chiar am ceva.
Vreau doar să vorbesc simcer cu psihiatrul nu să mă tem acolo,oricum își dă seama cumva, are ani de școală, experiență cu creierul uman și cu oamenii.

Nu râdeți vă rog.

Fii sinceră cu psihiatrul. Sigur iti va pune un diagnostic.

Buna.In primul rand, indiferent de calificare, nici psihologul si nici psihiatrul nu ii va spune mamei tale cum ti-ai varsat tu sufletul, asta daca isi respecta profesia.Intimitatea pacientului este sfanta.Mamei tale ii va comunica numai diagnosticul, deci stai linistita ca nu ii va povesti nimeni cu lux de amanunte problemele tale, nici nu ar avea timp de asa ceva.Din tot ce ai scris, pare ca victima esti deja, intotdeauna alegi sa o incasezi tu ca sa fie bine, sa nu te impui si sa nu spui ce gandesti ca fie liniste si tot asa.Imi pare rau sa-ti spun dar acest mod de a gandi nu va duce nicaieri bun, chiar daca tu asa ai impresia.Mama ta adoptiva pare ca are si ea probleme mari daca te trateaza atat de urat, in loc sa iti ofere sprijin si empatie.

Apoi, eu stiam ca trebuie sa mergi mai intai la psiholog si ulterior acesta sa spuna daca ai nevoie de psihiatru.De aceea mi-e greu sa cred ca mama ta ti-a facut asa o programare asa din neant, direct la psihiatru.Sigur nu a intentionat sa te sperie? Sau au existat si alte situatii din trecut care au dus la scenariul din prezent, situatii pe care nu le-ai mentionat in postarea ta? Incerc doar sa fiu intelegatoare si sa privesc obiectiv. Poti sa-mi scrii si in privat daca simti nevoia sa clarifici fara sa fie public.

De doi ani de când sunt aici sunt mai retrasă în camera mea, ideea este că nu prea deranjez pe nimeni.

Mă trezesc devreme chiar pe la ora 5 sau 4, stau până la 6 (pentru că nimeni nu e treaz și am liniște) mă spăl, mănânc, fac ghiozdanul și plec la școală.
La școală stau 7 ore chiar 8 cu tot cu pregătiri pentru liceul de arte și mai am pregătire gratuită pentru română.
E obositor și e din vina mea faptul că fac 8 ore dar îmi asum, vin pe la 15 chiar 16 dacă merg mai lent să i-au flori pentru ea sau să stau în parc.
La școală vorbesc cu colegele, nu lucruri foarte personale ca la vechea școală pentru că am fost la 3 scoli diferite,a treia (actuala)e oribilă,foarte răi copiii,s-ar pune pe primul loc mereu și ar face rău colegului doar pentru că e mai plinuț.
Exista bully și la scolile celelalte dar existau și fete care vorbeau cu tine,te ajutau, îți luau apărarea, te machiau, te ajutau la teme..la toate școlile sunt elevi care chiulesc,vorbesc,râd și nu îsi fac temele,problema este când e foarte frecvent și când oamenii necunoscuți,care nu dorm în aceeași casă cu tine îți fac rău pentru că le place.
Ieri în vestiarul fetelor,o fată a recunoscut cu zâmbetul pe buze că ea o bate pe colega ei,îi fură mâncarea,o face de râs,o jignește și o pârăște profesorilor doar pentru amuzament,că îi place.
Un băiat s-a așezat cu scaunul pe acea fată,la figurat,fata a căzut de pe scaun și până să se ridice băiatul a luat alt scaun și s-a așezat pe ea,s-a făcut roșie,plângea dar încerca să râdă că altfel colegii ar fi râs.

Școala e un motiv pentru care crede că aș avea nevoie de psihiatru,există o colegă care învață mecanic,învață doar citind, nu le învață foarte bine pentru că se încurcă dar asta nu mai spune mama, mama ei o vede mereu cu manualul în mână, a mea nu s-ar obosi să mă vadă pe la ora 6 sau 7 cu el,căci eu am nevoie de somn după școală și apoi învăț.
Nu învăț din manual la materii,e greu,învăț din caiet unde le scriu cum îmi e mie simplu sau învăt (la mate)de pe tutorialele altor profesori,e mai simplu așa,mecanic nu înțeleg nimic,doar cuvinte goale.

Tot anul școlar îmi reproșează,uită că citesc mult la istorie și îmi place putin ramura bolilor de orice tip,îmi place să știu câte ceva din toate,ca să nu trec aiurea prin viață. Iubesc desenul,mereu face o față scârbită când vin cu desene la ea,uneori vreau doar să știu că e mândră,în familia mea natală nu a existat asta,ar fi ceva frumos să zâmbească,atâta aș vrea. Dacă ar zâmbi aș fi împăcată.
Dar ea spune că nu mă ajută la nimic și mă trimite în cameră parcă doar din privire,când aprinde țigara,deschide telefonul și vorbește despre mâncare,haine,machiaje,deja știu că nu mai are treabă cu mine.

În schimb,dacă e vorba de bârfe e prima,o interesează de orice bârfă,am sute pentru că sunt atentă la scoala la orice,sunt prima care află fiecare lucru,numai că e bine să taci,este și o vorbă,,în casa omului esti orb iar când ieși din ea ești surd și mut,, ea nu știe această vorbă.
Vorbeste mult despre mizeria,copii femeiii cu care ea vorbește,ambele se bârfesc,chiar la plajă femeia aceea o bârfea la mine,că e grasa,că e leneșă(stătea pe o bancă,în timp ce aceasta femeie mergea cu mine pe malul marii) că se face cât vaca,că nu e normală. Am tăcut, ele se împacă dacă se ceartă eu rămân dușman și nu e bine.

La fel zice și de mine, chiar ea, altora..Ma doare când spune că sunt prea plină,așa e gena mea,la coapse sunt plină, și am ten acneeic(pe asta am rezolvat-o), nu am gene lungi, sunt închisă la culoare..aia e, așa sunt făcută.
Problema este că mereu sunt pusă la mijlocul discuțiilor despre frumusețe, pe la 18 mâncăm,a vorbit despre unghii,că unghiile mele sunt frumoase (a strâmbat din nas),că eu sunt slabă la talie (iar a strâmbat din nas) nu se prea pricepe să mintă.

Chiar am auzit o discuție cândva în care îi spunea ficei ei că eu nu mă machiez,că nu mă îmbrac frumos că nu sunt ca o colegă de la școală.

Colega aia nu se machiază,e îmbrăcată mereu în multe hanorace,tricouri largi,pantaloni de trening,eu port blugi și tricouri negre sau albe (acum verzi la uniformă),cu ce e anormal la mine? îmi plac mult hainele elegante,nu pot fi așa pentru că nu e bine.

Mi-ar place să mă machiez,dar iar dacă o fac nu e bine,dacă nu o fac tot nu e bine.

Unghii ca orice fată cred,mi-ar place,niște unghii simple sau negre,cât unghia mea naturală,nu îi spun,nu vreau să spună mai târziu că am fite, nora ei face unghii tuturor, dar eu nici nu mă mai uit, e mereu ceva greșit la mine.

La 16 ani credeți sau nu dar multe vrem să fim mai frumoase,pentru că arată bine iar oamenii tind să ne,,iubească,, și e ceva ce multe fete iubesc nu e nimic straniu.
Însă cumva nu sunt suficientă.

Aspectul meu mai natural e ceva ce o face să mă vrea la psihiatru,adică greutatea mea. Mai este și faptul că stau mult în camera mea,cu draperiile trase,eu am o problemă la ochi și mă dor de la lumină,nu crede asta și în realitate mă simt în siguranță la întuneric.
În vacanțe întreb mereu de ajutor,ajut,vreau să intru în familie ca o prietenă nu ca un străin.
Nu mănânc mult,odată mi-a venit să plâng la masă când mâncam o friptură de ziua cuiva și mă gândeam la siluetă,chiar ei au discutat despre mărimile corpului,am terminat cât mai rapid mâncarea fără pâine și am plâns în baie.
Plâng des,nu am cui să-i spun și ei nu stiu că plâng,nu este sigur să le spun nimic,nu înțeleg și trebuie să accept.

De revelion sunt anxioasa, aș dansa, aș cânta, dar sunt multi oameni peste 30 de ani care au copii mici si desi ei beau,se distrează,dansează,eu nu stiu să dansez,ei glumesc eu nu am glume (logic,au o vârstă eu alta),mai este o fata de varsta mea,dar suntem diferite și ea este nepoata mamei,îi spune totul și e frumoasă,slabă are sâni,se machiază,păr lung și frumos,ten frumos. Sunt geloasă pe ea uneori,primeste telefoane,masă de machiaj,nu își ia bătaie niciodată.în familia natală am luat la bătaie si aceleași pazăle in fiecare craciun.
Anul acesta am dorit o carte despre germanii din al doile război mondial,mereu comanda inainte de craciun cadorile și le primim in seara de ajun.
Nu e greu să trăiesti cu mine,sunt invizibilă dacă nu vin la masă sau nu îti povestesc ce am aflat din trecut,intamplari sau alte chesti.
De revelion doar mă prefac că-mi este somn și plec în cameră,plâng pentru că doresc să zburd și eu în casă și să cânt fără critici,numai că adevarul este că nu voi avea niciodată privilegii ca altii.
Nu e familia natală,de cea natală nu am avut baftă și probabil doar când voi crește voi modela propia familie.

Nu i-a plăcut pasiunea mea pentru poliție,nu i-a placut cea de a fi insotitoare de zbor,m-am gândit că voi fi mai mult plecată(iubesc să schimb locurile unde locuiesc dacă devine inconfortabil deci de acolo),tata a spus că sa-mi iau gândul,ălea sunt slabe,aranjate. Apoi m-am gâbdit să devin o doamnă într-un centru de copiii,așa cum erau cele ce vorbeau cu noi despre viitor,baieți,frumusete,makeup,recomandări și ne mai ajutau la teme,ne alinau. Dar nu le place,îmi place mult desenul,cred că pot face ceva din asta dar ei nu cred.
Ce să fac cu mine?

E clar că de fapt lor nu le place ceva ce e,,neobișnuit,, sunt prea băgați în bula lor,eu sunt din alt neam și sunt oarecum,,anormală,,

O femeie i-a spus să mă lovească dacă mai uit chestii sau rup ceva. Simcer vă spun că dacă ar da vreodată în mine mi-aș aminti de mama mea adevărată,nu aș mai vorbi niciodată la fel cu ea.
Probabil aș da să plâng puțin asta pentru că m-am săturat să ascund ce simt.

Aspect,personalitate,greșeli,teme,note,prietenii,pasiuni,imaginație(sunt cam aeriană,îmi place sa visez la viața perfectă,fie ea chiar săracă),îmi place să mă gândesc la lucruri oarecare,de la cele mai mici la cele mai mari,fac planuri,și asta o deranjează,crede că sunt nebună pentru că visez cu ochii deschiși.

Simcer nu stie de câte ori am plâns noaptea târziu,am urme la colțul ochilor,s-a ars pielea de la atâta plâns,e mai maroniu acolo.
Am plâns într-o seară că nu am corpul nepoatei sale,e stăteam cu sora ei și fata aceea era complimentată cu zâmbete pentru cât de bine arăta,eu eram în pijamale,abia mă trezisem (în vacanța de vară) tare urât mi-a picat când ea a venit din oraș,în pantaloni scurti,machiată și cu un top care o avantaja,eu culmea eram oribilă,jur că mi-a fost rușine să vorbesc cu ea când m-a întrebat ce fac.

Ce puteam spune? Am simțit că-mi este superioară la multe.

M-am supărat pe faza cu psihiatrul,acum nu mai vorbesc mult cu mama,evit,zâmbesc si plec,vorbesc doar la masă,când avem treabă și atât.

Fac teme și plec.
Dacă în doi ani nu am reușit să schimb nimic,atunci ce aș schimba acum?
S-au obișnuit să zâmbesc dar credeți-mă că zâmbesc din nimic,ca să nu mă considere depresivă sau că,,sunt supărată aiurea,,

M-am săturat să schimb ceva.
Mă simt închisă chiar și la scoală,are peste tot oamenii cunoscuți care dacă văd că sunt fără căciulă,de exemplu,îi spun că sunt,,dezbrăcată,, dacă alerg sunt,,necivilizată,, dacă merg lent,,sunt moartă,, orice fac nu e bine.

Dacă greșesc la tablă,vine o colegă și spune imediat că nu m-am descurcat, și atunci mă simt ca o epavă.

Sunt momente în care trec pe lângă o oglindă cu ea în mall și îmi e rușine de mine.

Stau afară, la intrarea în magazin dacă vrea să cumpere ceva, stau cu nepoțica de 4 ani,pe motiv că,,ce să căutăm toți în magazin,, ea acceptă.

Nu pot intra nicăieri,nu sunt eu și simt că nu mai pot.

O fată care e în asistență maternală ca mine,m-a întrebat de ce nu-i zic mama și îi spun,,doamna,,.păi cum să-i spun eu așa când simt că sunt o greșeală? Are ea copiii ei care o iubesc,eu nu pot fi a ei,sunt recunoscătoare că mă crește dar e ceva mai mult pentru că asta e meseria ei.

Se ceartă cu mine că dorm dupa-miaza,îmi face program la somn,stau mult la dus și imi face program si la asta dacă crede că e anormal.

Îmi e frică să-i spun psihiatrului că m-am gândit de câteva ori să fug în lume sau să mor. Nu foarte mult dar m-am mai gândit că nu am familie,unde mă duc?
Tot mediul ăsta mă omoară psihic și ea nu vede asta.
Vreau să nu mai fiu considerată lașă,victimă,traumatizată de părintii natali. Pentru că o spune ca și cum sunt un animal de pe stradă pe care îl iei doar de milă. Dacă chiar vrei să vorbești cu mine,vorbeste simcer,mă descurc cu vorbe grele,dureroase sau cu bătăi. Dar urăsc să fiu lingușită, practic mă minti pe față și eu stiu asta.

Motivele psihiatrului ar fi:
Aspectul, faptul că stau închisă în cameră, dorm dupa-miaza și în vacanțe de la 2 pana la 3 sau 4, ar mai fi faptul că vorbesc mult despre întâmplările altora sau ale mele,spune că nu sunt normale și că fetele de vârsta mea vorbesc alte chestii,ar fi îmbrăcămintea,ar mai fi școala,notele și faptul că nu am prieteni (din vina ei,am avut un grup,cu care mă înțelegeam,a venit la scoală și m-a făcut de râs,a spus la toată clasa că eu nu voi mai vorbi cu nimeni,că îmi i-a telefonul,că voi sta cu o anumită colegă cu care stie ea că nu vorbesc,i-a rugat să mă pârască la ea când fac orice și ei chiar au făcut-o)
A doua zi fetele care au provocat ședința cu parintii au râs de mine,mamele lor m-au tras de geacă chiar la ședintă și mama nici nu s-a uitat la mine,eu a trebuit să ridic tonul ca să ma lase femeia aceea,pentru că mă trăgea tare de geacă de parcă mai avea putin si ma lovea.
Fetele s-au luat de aspect,eu m-am certat cu ele și mamele lor au sunat acasa,eu am fost cea certată.
Fetele acelea sunt mai pline ca mine,dar tot eu sunt aia care arată urât pentru ea.

Să vin la scoală e oribil pentru că se uită colegii la mine știind că nu am pe nimeni.

Îmi e frică să spun când mă doare gâtul sau capul,se mai întâmplă (rar) asta pentru că mereu aduce in vorba faptul ca costa mult medicamentele,mă multumesc in spital,mă descurc singura,să nu mai dea bani,doar să mă bage in spital ce mare lucru,dacă s-a saturat de mine.

Nu am cerut eu multe medicamente,așa le dă doctor.

Eu mă fac bine de la injectabil sau branulă.
Accept,numai să tacă din gură și să nu mă mai facă să mă simt prost.

Chiar ea testează dacă mă gândesc să fiu frumoasă sau să vorbesc cu baieții,asta într-un mod rau.

Am vazut fete pe tiktok,frumoase,cu mamele lor si simcer mor de gelozie,poate e normal sau nu,dar vreau ce au ele,sigur nu au perfectiune,nu există,dar pe cei frumosi nimeni nu-i jigneste la scoala sau la străini.

Doamna de desen de la pregătire e extrem de bună,ne-a îmbrațisat pe toti din cauza problemelor noastre,le-a împărtășit pe ale ei si la contactul fizic m-am prăbușit.

Jur că nu i-aș fi dat drumul dar m-am gândit că dacă mă atașez e rău.

Crede că sunt nebună,pentru că sunt izolată,dar nu realizează că ea e motivul.

Am învățat ușor,ușor că nu e bine să trăieși pentru alții.
Dacă cineva nu te suportă la început,nu te va suporta niciodată,nu contează ce faci.

Nu văd alte probleme.
Recunosc ca am făcut prostii,cum am spus mai sus,m-am încântat la vorbit în ore,sau la fumat cu niște fete,am ignorat niște teme când nu aveam chef de ele dar toți fac asta și cumva eu sunt cea mai certată.

Anul acesta am fost mai robot ca roboții,parcă nu mai sunt umană,nu stiu ce înseamnă socializare și nici ce înseamnă o familie.

Când am venit prima dată am visat la o viață frumoasa,discuții frumoase despre orice,glume,cineva care să-mi i-a apărarea dar m-am înșelat,fac greseala viselor ori prea pozitive ori prea persimiste.

Am avut mereu grijă de alții,m-am gândit la o nouă viață și la o familie,dar nu o am,și nu o voi avea.

Simcer sunt obosită des,supărată,plictisită,parcă nu am chef de viață,e prea mecanic totul.

Mănânc că m-am obișnuit,mă trezesc că m-am obișnuit,dorm că trebuie,merg la scoală că trebuie si să plec de acasa,fac teme că e obligatoriu,și stau singură că atât pot face.

Dacă nu poți fi fericit, ce ros are familia? E ca și cum aș fi singură doar că e stres în plus.

Și au pretenții de perfecțiune, sper să observe că nu voi ajunge niciodată la ce doresc ei, nu în ritmul ăsta.
Prefer să mă ignore decât să se uite ca la o dezamăgire la mine.

Lucrează ca AMP,adică pe scurt,o persoană plătită de stat să crească un minor.
Sefele ei sunt două,una care se ocupă de copii(acte)si alta care se ocupă de adulți (acte).
În sistemul ăsta se poate să te ducă oriunde,statul le permite,se gândeau de mult să mă ducă la psihiatru.

Știu că e medic,dacă vede că sunt normală nu prescrie nimic și spune că sunt normală,nu?

Nu pot să-i spun de problemele cu somnul peste noapte,poate prescrie somnifere iar mama le ia ca,, medicamente pentru nebuni,, e în stare de asta.

In ziua în care voi fi în salonul acela sper doar să arăt bine, să nu arat obosită.

Cred că atunci când voi merge acolo, în clipa aceea nu numai că nu va mai avea ce vorbi cu mine dar nici nu mă va vedea vreodată să-i mai povestesc ceva.

Deja am ridicat niște ziduri, nu m-ai simt dorința sa-i spun totul, e în zadar.

Medicul psihiatru nu-i va spune nimic mamei, de asta sa fii sigura. Si da, ai mevoie sa mergi la un medic psihiatru, fiindca lipsa somnului de atata vreme si problemele pe care le ai: depresie, anxietate, stari de rau...toate sunt de la o problema psihica.
Sanatate multa!

Ai pneumonie, bronsiolita si nu ai luat tratamentul vreo 2 zile.
Ce incerci sa faci? Sa te omori sau sa-i creezi asistentei maternale probleme?
Ca nimeni nu vrea sa ajunga cu copilul internat in spital.
Nu e motiv sa mergi la psihiatru, dar daca iti pui sanatatea in pericol in mod reptetat, nu exista alta solutie.
Nu are de ce sa-si faca griji pentru medicamente. Ea primeste bani de la stat sa te creasca.

Tu ai nevoie de un psiholog, cineva cu care sa povestesti.
E clar ca aceasta mama substitut e o profesionista, faptul ca iti controleaza toate aspectele vietii, vine la scoala si ii pune pe altii sa te urmareasca si sa-i raporteze ei, nu e ok.
Pare obsedata de aspectul fizic si ti-a indus si tie tot felul de ganduri ca nu te incadrezi in tipar.
Ai putea afla ce s-a ales de ceilalti copii care au crescut in casa ei? Ce au ajuns in viata?

Nu e nimic in neregula cu tine. Urmeaza-ti pasiunile, dar incearca sa afli si cum le poti transforma in meserii pe viitor. Daca chiar ai talent la desen, ce meserii ai putea avea pe viitor? Apropie-te de profesoara de desen, roag-o sa iti fie mentor.

Sunt primul ei copil luat din familii disfuncționale.
Ideea este că voi fi singurul asta pentru că atunci când devin eu majoră, îi interzice legea să mai profeseze de la o vârstă, a fost un caz cu o femeie în vârstă care a omorât un copil, din cauza aceea ea pe la 60 si ceva de ani trebuie să se lase

Are o varsta, dar din ce ai povestit despre conversatiile ei la telefon, are preocupari adolescentine: haine, unghii.
Nu prea are substanta femeia asta.
Incearca sa ajungi la consilierul scolii.
Poti discuta cu un psiholog. Ai 10 sedinte gratuite pe an, cu trimitere de la medicul de familie.