Fiecare copil este unic. Diversitate cuprinde acceptarea și respectul. Un copil care este victimă a bullying-ului are nevoie de sprijinul adulţilor din jurul lui.O dată identificat fenomenul este necesar ca adulţii să respecte cele 3 principii de intervenţie:
1. SĂ ACŢIONEZE IMEDIAT
2. SĂ-I OFERE CREDIT COPILUL AGRESAT
3. SĂ IA MĂSURI PENTRU A DIMINUA PUTEREA CELUI CARE AGRESEAZĂ.
Îmi pare rău de situația lui. Și apreciez faptul că îți pasă de colegul tău și încerci să îl ajuți. Colegul tău trebuie să vorbească cu părinții săi, iar la rândul lor părinții pot depune plângere la politie. Oarecum colegul tău este hărțuit. Legal nu prea are ce să le facă ( dacă sunt la la fel de copii și nu au vârsta 14 ani sau mai mult), doar să îi cheme la politie împreună cu părinții lor și să îi sperie un pic. Dacă colegul tău vreodată este lovit și făcut vânătaie, nu trebuie lăsat asa. Trebuie să ia acum atitudine, altfel mai încolo totul va lua amploare și vor ajunge să devină și mai răi de atât.
Din păcate acest bullying este educația pe care unii copii și-o primesc de la părinții lor. Copiii practică exact ce văd la adulți. Și eu în copilărie am trecut prin experiențe de gen, însă la mine era invers : eu băgam lor mâna în gât.
Sa faceti cumva sa le dati bataie la unu din aia, si daca pe unu l-ati aranjat, nici ceilalti nu or sa mai faca nimic.
Altfel nu merge, cu astfel de oameni nu poti vb omeneste, stiu doar de bardeala.
Tacsu, o ruda, cineva care sa faca asta cand se intampla, dar fara sa fie vazut de aia inainte, apare doar cand se intampla, si actioneaza.
Sau tu cu altul prieteni, nu stiu ce sa zic, tot asa sa apareti cand aia fac ce fac, nu inainte, ca sa se abtina ei.
Dar sa fiti pregatiti si daca vor sari si ceilalti, sa-i aranjati cumva.
Bobardeala si punct, asta e solutia, sa stranga ceva prieteni, sau pe un adult ceva mai bine facut, si cand se intampla, sa le dea la cap sa se invete minte, si a doua oara nu for mai face, iti zic eu sigur din practica!