Aș vrea să vă dați cu părerea la situația următoare(cum vi se pare vouă și ce aș putea să fac):
Mama și tata dintotdeauna au fost foarte protectivi, m-au tratat ca pe un copil și încă o fac(eu am 18 ani).Am o soră mai mică,pe care mama o forțează zilnic să învețe,nu zic că nu ii vrea un viitor bun,mama a fost neglijată de către părinți și era săracă. Mereu o compară cu colegi mai buni ca ea din clasă,deseori și părinților elevilor îi ridică în slăvi(nu exagerat)dar de fiecare dată le zice la telefon"aa,păi copilul meu face asta cu greu,are o memorie mai grea,etc"; sau îi zice des,foarte des"ești proasta clasei,de ce nu ai făcut aia bine?" "învață să nu fii proasta clasei". Tata mi-a pus o poreclă de mică,mai de copilași și pur și simplu mi-e frică să nu mă strige așa(crede că mă iubește, așa zice mama, dar totuși ar râde toți colegii mei de mine dacă ar afla). Știu că ne vor binele, dar totuși..ar trebui să înțeleagă faptul că viața copilului e separată de a lor,nu ar trebui să trăiască,să respire doar pentru noi,Dumnezeu ne-a adus ca un cadou lor dar pentru a-l administra(în fine,nu știu dacă e potrivit termenul,dar mă refer că să ne învețe să ne descurcăm și singuri uneori,să ne maturizăm) și nu să ne controleze și să nu putem trăi deloc.Vor să învățăm să ne fie mai bine, dar din ce am auzit însă, ar vrea și să îi ajutăm să își îndeplinească visurile după(mama vrea o casă,tata nu mai știu ce).I-aș ajuta, dar mă deranjează niște chestii:în casa mea mi-e rușine să îmi exprim afecțiunea față de ei,să le zic"te iubesc" și să vorbim deschis(eu nici nu știam acum câțiva ani că mama trebuie să fie și prietenă cu fata ei,să discute poate și despre băieți și să nu mă ascund din teama de a mă prinde). Când eram mică,eram cea mai izolată din clasă și desigur și victima bullyingului totodată, știu că nu aveau bani când era, dar și când aveau, îi consumau pe plimbări unde voiau ei.Ii consumau pe orice, dar eu ca fată doream să am haine frumoase sau măcar câteva să am cum să le mai combin cu cele primite de la sora lui tata.Am fost așa de complexată atunci, eram super închisă în mine, eram considerată o ciudată, deși eram în depresie..eram aproape anorexică(pe sistem nervos,din cauza depresiei)și colegele mele erau ridicate în slăvi,iar eu de către băieți, eram tratată ca pe un gunoi și ajunsesem să îmi doresc să mor,ele mereu luându-mă cu ele ca să iasă într-o lumină mai bună. Ajunsesem să urăsc băieții(nu să ajung să îmi placă fetele,că nici pe ălea nu le suportam). Colegii de clasă(fosta clasă de la generală mă refer,că atunci era problema) nu știu povestea din spatele timidității mele și nici nu am de gând să zic ceva legat de asta.Și toate acestea din cauza necomunicării în familie.(că și asta e o problemă). Însă,când vine vorba să îmi fac o afacere,ce fac pe viitor, mama povestește cu orele legat de asta, dar legat de băieți, să îi zic că nu sunt prea matură zice"lasă că ai timp de la 20 de ani să îți faci iubit,atunci îți recomand,pentru că trebuie să te căsătorești" și"lasă-i în pace pe colegii tăi,că ești mult prea imatură",dar de fapt acum sunt matură,că m-am ajutat eu, aș fi vrut ca în momentele în care era necesar,să mă lase să mă descurc singură,să rezolv singură, referindu-mă la ceva practic(mă panicam super rău înainte când se întâmpla ceva și nu știam cum să acționez și mă blocam).Eu simt că mama vrea să devin ceea ce vrea ea,aș fi vrut psiholog,dar zicea că"fă-te ce vrei,dar să nu vii să te plângi la mine" "să nu te plângi în genunchi la picioarele mele că nu m-ai ascultat", ea vrând să devin directoare,dar eu aș considera că aș vrea pe amândouă,deși la psihologie sunt cea mai atentă din clasă și înțeleg perfect când se predă, pe când la chestiile legate de director,nu că nu m-aș pricepe,dar nu îmi gândește mintea așa de bine(ea zice că să fii director câștigi mai repede un post și ai bani).Am fost super sensibilă la critici,la mine mama nu știe să glumească,mereu are o încruntătură și se supără repede,vine și se plânge la mine și face "concurs" cu mine.Să zic așa "care are viața cât mai nașpa".Eu consider,legat de sorămea(că și cu mine a făcut la fel) să o facă să fie mai relaxată când învață, să o facă să îi placă materia, nu să o streseze și compare și mustre des dacă nu face nimic bine.Și pe mine mă mustra și făcea urât la cea mai mică greșeală.Eu am înțeles toate astea, dar sorămea? Aș vrea să treacă prin ce am trecut eu? Normal că nu.Am învățat tabla înmulțirii odată cu ea,o lăsam mai relaxată și nu stăteam secundă în secundă cu ochii pe ea, gata să țip la ea.Pur și simplu și-a dat drumul și s-a oferit și am lăsat-o singură și eu eram lângă ea și citeam o carte, iar după doar o ascultam, și nu făceam urât dacă greșea.MULTUMESC DE TOATĂ RĂBDAREA DE A CITI ACEST MESAJ, AM NEVOIE ÎNSĂ DE AJUTOR(sfaturi adică).
Ordonare:
Cronologică
Parintii sunt protectivi. Nu o fac din rautate, si iti vor binele. Arata-le ca pot sa aiba incredere in tine, sa inveti bine, sa vada ca te duce capu si pot avea incredere in tine, sa vii acasa la ora la care spui ca vii, sa faci un voluntariat undeva daca ai varsta, practic sa te implici in activitati care te-ar face mai responsabila.
Eu ca parinte, daca as avea un copil de varsta ta, (al meu e mic)
nu as putea sa stau linistit in casa, sa stiu ca copilu meu e bata la scoala deci bata si in viata, si sa il las afara la 12 nopatea.
Nu i-as da bani pe mana daca l-as mirosi macar o data de tigari, sau sa vina beat acasa, in schimb daca i-as da 20 lei sa mearga sa manance ceva, si el sa isi ia o carte, sau ceva care sa il faca sa para mai responsabil, as avea incredere deplina in el, sa il las sa faca ce vrea el, mai ales daca invata si bine la scoala, si sa nu-mi fie frica ca intra in anturaje dubioase, sa nu imi fie frica ca il las sa se duca la film cu prietena lui seara, pentru ca stiu ca e responsabil, si nu s-ar baga in belele.
Cu cat copilul este mai responsabil, si arata asta, cu atat un parinte va avea mai multa incredere in judecata lui, si in ce spune el.
Dar daca in schimb minti un parinte, isi va pierde toata increderea si vor deveni protectivi.
Incearca sa fii mai responsabila in ceea ce faci, si da-le de inteles ca esti destul de matura sa iei o decizie buna, cand va fi nevoie.
Si sa vezi dupa aia cum or sa le creasca increderea, printre altele.
succes
Răspunde
Înțelegi termenul de "foarte posesivi" și propoziția "mă tratează ca pe un copil"? Dacă are niște părinți proști și posesivi, ce vrei să le mai demonstreze? Că pot să aibă încredere în ea? Cum, dacă nici măcar nu îi oferă ocazia să le demonstreze?
Niciodata nu vin sa miros a tigari acasa, nu vin beuta, si vin la ora fixa.Am premiul intai pe clasa, desii mama nu mi-l cere, mie imi place sa fiu cea mai buna.Am facut voluntariat, dar putine intr-adevar. Oricum dupa ce invata mama o scoate pe afara pe soramea.In anuraje proaste nu am fost, mai ales acum, mama le stie si parintii si le stie si pe ele.Da, as vrea niste carti de dezvoltare personala si psihologie dar nu vor sa imi dea bani pentru ele.Deabi imi dau sa imi mai schimb hainele de pe mine(adica bani sa imi
cumpar haine noi), cateodata tata uita sa imi dea si de mancare.La faza cu mintitul,am inceput sa-i mint bine,recunosc,deoarece eu i-am si intrebat"dar ma lasati sa am si eu un iubit? O sa invat in continuare bine" si ei au zis "nu,cartea trebuie sa fie viata ta, si sa nu te distraga altceva" bacuu bacuu bacuu,dar ce sa ma distraga ca am avut pe ascuns si inca am(si nu erau baieti de mateinfo ca mine,erau ecomomic,turism, si nu m-au tras cu nimic in jos, ba chiar, unii desii nu invatau ei ma sustineau si ma intrebau cand invat, si cei care nu o faceau, oricum stiam ca eu trebuie sa o fac.De lasat afara niciodata dupa 9 nu ma lasa, si au zis ca nu o sa ma lase niciodata, ca cica e intuneric(m-am certat cu ei pe chestia asta).Si multi parinti si adolescenti cand eram mica imi ziceau ca ei ma trateaza ca pe in copil mic.
Mai mica cu 2 ani decat acum**adica 16 ani aveam
Daca parintii ei erau prosti, ea anungea acum intr-un anturaj dubios, si nu le pasa deloc. O lasau sa faca ce o taie capu.
Dar faptul ca le pasa, de ce se intampla cu fiica lor, ma face sa ma indoiesc de ce ai spus tu mai sus.
Hmm. cum ai zi si tu mama ta intr-un fel vrea sa isi creeze viata pe care nu a avut-o prin intermediul tau ceea ce este total gresit... nu trebuie sa te lasi influentata, gandeste-te ca slujba pe care o alegi trebuie sa fie una conform aptitudinilor tale sa o faci cu "drag" nu cu regret si cu dispret. Urmeaza-ti visul si fa-i ce este bine pentru tine, esti majora ai putea sa te angajezi undeva si sa obtii niste banuti sa iti termini studile, sa fii ceea ce vrei. Sa nu mai depinzi asa mult de parinti.
Tot ceea ce am zis mai sus e adevarat. faza cu mintitul ca sa imi fac relatii pe ascuns e tot adevarat.nu ai de ce sa te indoiesti, eu am pus aici o intrebare pe anonim ca sa primesc rezolvari, si aici spun tot cum e.ei pur si simplu nu vor, si degeaba le zic, ca nu inteleg, pot sa am si 30 de ani, nu o sa inteleaga niciodata, parca as sta in niste lanturi din care scap adeseori si ei nici nu stiu, pentru ca toata protectia asta m-a afectat oarecum, eu la 14 ani nu eram in stare sa ma descursc singura in multe, eram super fricoasa, m-a ajutata cu ceva?
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
