| Selenamontoya a întrebat:

Buna,într-o zi eram pe hol cu prietena mea și la un moment dat, imi spune ca este un tip care a trecut pe aici de 5 ori și se uita insistent la mine, i-am spus ca probabil este doar o coincidenta dar ea tot pe a ei o ținea. Într-o zi vorbeam cu o doamna profesoară și el a venit ușor înspre mine și s-a pus în fata mea și dădea din mâini și parea ca vrea sa spună sau sa facă ceva.Și la un moment dat, am întors capul și m-am uitat în ochii lui și după ne-am uitat amândoi la profesoara și a fost amuzant pentru ca profesoara credea ca este un prieten de al meu. După asta, profesoara a zis ca se întoarce imediat și el a plecat.O alta faza ciudata este atunci când eram cu prietena mea și am strigat-o prescurtat și parea ca e un băiat la cum am strigat-o, în momentul respectiv el s-a întors s-a uitat urat la ea, apoi s-a uitat în ochii mei mult și a zâmbit.În momentul respectiv am simțit ca timpul se oprește în loc si m-am îndrăgostit. Într-o alta zi am mers sa-i văd orarul pentru ca îmi doream sa-l văd și din reflex am întors capul și el stătea rezemat de perete și se uita la mine insistent și a întors repede capul când l-am vazut.Și e ciudat, pentru ca atunci când trec pe lângă el prietenii lui dau coate și chestii de genul.Ce credeți ca e cu el? Credeți ca simte ceva pentru mine? Funda pentru cel mai complex răspuns.

Răspuns Câştigător
| Violleta2022 a răspuns:

Nu cred ca simte nimic pentru tine, odata ce prefera sa se joace cu tine, nu sa vina sa-ti vorbeasca, asa cum ar face un baiat care te place.
Aici nu-i nevoie de raspuns complex, ca nu-i stiinta exacta, ci o amarata de poveste, unde un baiat te urmareste si se maimutareste.

18 răspunsuri:
| potsateajut66 a răspuns:

Cred că ar trebui să vorbești cu el. Împrietenește-te cu el si totul o sa vina de la sine. Pana la urma cu totii invatam din greșeli.

| Felissa13Eden a răspuns:

Banuiesc ca esti micuta, sub 18 ani si la varsta ta e mai greu sa iti exprimi sentimentele.
Pare interesat baiatul, asa se manifesta ei cand le place o fata, desi e destul de stupid, zic eu laughing, cand ar putea foarte frumos sa vina sa iti spuna in fata.
Daca nu poti sa ii zici direct ca iti place de el, sau ca vrei sa stii daca el te place, da-i un mesaj pe vreun site de socializare, sau pune un prieten sa afle.
Eu cred ca cel mai usor e sa il intebi, plus ca baietilor le plac fetele curajoase happy

| Andreeush a răspuns:

De ce nu te duci sa vorbesti cu el?
Asa afli daca te place.

| Selenamontoya explică (pentru Felissa13Eden):

Multumesc pentru raspuns, o varianta interesanta de a aborda situatia, l-am oprit pe hol si i-am spus ca timpul se opreste in loc cand il privesc si ca simt ca il cunosc de o viata si ca de obicei ii vedeam privirea si in ultima vreme nu am mai vazut-o si ca mi-am dat seama ca ma simt rau fara ea.iar el tinea capul in jos apoi a zis ok... vorbim cand ne intalnim pe hol si zambea

| Felissa13Eden a răspuns (pentru Selenamontoya):

Uuu, bafta smug

| Selenamontoya explică (pentru Felissa13Eden):

Ok dupa ce a zis ca vorbim cand ne intalnim pe hol, nu zicea nimic doar se uita la mine pe ascuns..asa ca am deci sa il strig l-am strigat si el s-a intors si a asteptat sa vin la el eram speriata pentru ca se uita fix in ochii mei dar cu o privire la modul ca doar in ochii mei se uia si nu in alta parte si a zis in soapta asteapta putin si dupa s-a intors usor usor s-a uitat cumva subtil la mine in timp ce intoarcea si a plecat...si era ciudat si pana si ala astepta putin era balbait si zis incet

| Felissa13Eden a răspuns (pentru Selenamontoya):

E rusinos rau :’)

| Selenamontoya explică (pentru Felissa13Eden):

Pai în preajma altor persoane nu e așa când e în preajma mea tot ceea ce face este sa se uite în ochii mei face un pas înspre mine apoi îl da înapoi sad

| Selenamontoya explică (pentru Felissa13Eden):

Menționez ca sora acestuia se uita insistent la mine de fiecare data când mă vede și intr-o zi sora lui era cu prietena ei și prietena ei spune uite.o pe cumnata ta și ea zice taci.

| Selenamontoya explică (pentru Felissa13Eden):

Apropo îmi cer scuze dacă am greșeli gramaticale, îmi corectează telefonul și văd după ce se posteaza.

| Felissa13Eden a răspuns (pentru Selenamontoya):

De ce nu vorbiti pe un site de socializare? Poate asa isi da drumul la limba si in realitate

| Selenamontoya explică (pentru Felissa13Eden):

Mulțumesc mult pentru răspuns, dar, sincera sa fiu am realizat ca am lucruri mai bune de făcut cu viața mea și am încetat sa visez povestea este mult mai complicata eu i.am spus asta în urma cu 8 luni, timp în care putea sa-mi zică ceva deși el s-a prefacut ca nu am vorbit deci în concluzie îmi făceam speranțe degeaba.Și da, trebuia sa îmi dau seama demult și eu mă mir cum de am fost atât de proasta.Și.a bătut joc și urat..L.am vazut Cum se ținea cu o fata de mana în fata ochilor mei recent a fost ceva oribil m.a durut, putea sa spună de la bun început ca are pe altcineva, nu sa se oprească când mă vede sa se pună fix în fata mea și alte lucruri..sincer m.am simțit ca o cârpă m.am gândit ca eu eram o distracție și ea e fata pe care o iubește cu adevărat trebuie sa-mi pun și eu un semn de întrebare când am. văzut ca nu vorbește deloc ci doar își bate joc.Dar na când ești îndrăgostit ești al naibii un chior

| Selenamontoya explică (pentru Selenamontoya):

Da,așa e viața, uneori suferim dar doare al naibii de tare când te gândești ca ai fost atât de proasta încât sa refuzi pe toată lumea pentru un tip care nu te baga în seama și Îți mai faci și sperante încercând sa găsești scuze ca poate e asta, ca poate e cealaltă, ca poate e timid.Dar nu e așa, când ții la o persoana nu mai exista timiditate pentru ca ai face orice sa fii cu ea și sa o cunoști și pana la urma o înfrunți...totuși sa te joci în halul ăla cu sentimentele unei persoane în consoțiile în care tu ai pe altcineva..sa.i spui acelei persoane sa te aștepte în timp ce tu Îți dai întâlnire cu alta fata și Îți petreci timpul cu ea e ceva groaznic de dureros e frustrant și doare ca naiba.Dar o sa trec peste asta.E o etapa în maturizarea mea și de azi înainte nu o sa-i mai permit nimănui sa-mi manevreze sentimentele

| Selenamontoya explică (pentru Selenamontoya):

Conditiile*

| Felissa13Eden a răspuns (pentru Selenamontoya):

E foarte bine, draguta.Am patit si eu la fel pe la 13 ani, si pana la urma tot el a suferit.Meriti mai mult decat un baiat imatur.

| Selenamontoya explică (pentru Felissa13Eden):

Mulțumesc mult happy stai cum adică tot el a suferit..Nu el era cel care te respingea?

| Selenamontoya explică (pentru Felissa13Eden):

Când a realizat ce a pierdut?

| Felissa13Eden a răspuns (pentru Selenamontoya):

A realizat dupa ce a pierdut, dar nu mai avea niciun sens