Mergi pe ideea ca oricum vei cadea examenul. Stupid? Nu chiar. Emoțiile sunt date de frica de a cădea. Dacă te aștepți la asta, ele vor dispărea. Și vei fi detașata. A, vrei sa treci. Dar nu întotdeauna e cum vrem noi. Ne zbatem, și tot nu reușim, și uneori chiar zbaterea (emoțiile) noastre ne fac sa pierdem. Ce-o fi, o fi. Asta sa fie atitudinea cu care mergi. Și vei reuși.
Salut. Nu îți zic vorbe de incurajare pentru ca asta ți-au zis și cei dinaintea mea ( asta nu înseamnă că zic sau cred ca o sa pici sau ceva). Te învață "tata" o chestie : în ziua cu examenul înainte de examen pune și fa o ședință de condus ca atunci când dai orașul tu sa fii "încălzită" deja. Asta ajuta foarte mult. Pana în ziua cu pricina pune și te linișteste, calmează-te și repeta cât mai multe lucruri pana când le stăpânești calumea și o sa fie bine. Succes și aștept sa ne zici PROMOVAT.
Stai liniștita, Draga mea! Și eu am avut ieri traseul și l-am picat, am intrat in panica. Îți sugerez sa te gândești ca ești acolo ca să-i arați examinatorului ca ești capabilă sa conduci o mașina și sa nu te gândești ca dacă te pică, etc. Emoțiile nu au ce sa caute. De exemplu: Gândește-te ca ești cu un prieten și trebuie să-l duci undeva și el te îndruma către destinația la care trebuie sa ajungă. Așa am făcut și eu ieri, am avut emoții și nu mi-au fost de folos deloc. Du-te la farmacie și ia 2 pastile pentru emoții, întreabă pe farmacist! Bafta! Să-mi spui ce ai făcut ❤️
Penaaaa1 întreabă: